Al doilea discurs al lui Țofar
1 Atunci Țofar, naamatitul, a răspuns și a zis:
2 „Așadar, gândurile mele mă silesc să-ți răspund,
pentru că sunt tare frământat.
3 Am auzit o mustrare, care mă umple de rușine,
și duhul meu mă face să răspund prin priceperea mea.

4 Nu știi că, încă din vechime,
de când a fost așezat omul pe pământ,
5 veselia celui rău este scurtă
și bucuria celui lipsit de evlavie ține pentru o clipă?
6 Chiar dacă aroganța lui se înalță până la cer
și capul lui atinge norii,
7 va pieri pentru totdeauna, la fel ca murdăria lui,
iar cei ce l-au văzut vor întreba: «Unde este?».
8 Va fugi ca un vis, nu va mai putea fi găsit,
va pieri ca o vedenie de noapte.
9 Ochiul care l-a văzut nu-l va mai vedea;
și locul lui nu-l va mai zări.
10 Copiii săi vor căuta bunăvoința celui sărac;
mâinile lui vor da înapoi bogăția sa.
11 Oasele lui, pline cândva de puterea tinereții,
vor ședea cu el în țărână.

12 Deși răutatea este dulce în gura sa
și el o ascunde sub limbă,
13 deși o păstrează pentru el și n-o lasă
și o ține în cerul gurii,
14 mâncarea i se va strica în intestine;
va fi ca veninul cobrelor în interiorul lui.
15 El va vărsa bogăția pe care a înghițit-o;
Dumnezeu o va scoate din pântecul lui.
16 El va sorbi otrava cobrelor;
limba viperei îl va ucide.
17 Nu se va mai bucura de pârâuri,
de râuri de miere și smântână.
18 El va da înapoi câștigul său și nu îl va înghiți.
Nu se va bucura de câștigul afacerii sale,
19 pentru că l-a asuprit și l-a lăsat lipsit pe cel sărac
și a luat cu forța case pe care nu le-a construit.

20 Pentru că n-a cunoscut odihna în pântecul lui,
nu va salva nimic din ceea ce-și dorește.
21 N-a mai rămas nimic după ce a mâncat;
de aceea bunăstarea lui nu va dura.
22 În mijlocul belșugului va fi în necaz;
toată puterea nenorocirii se va năpusti asupra lui.
23 Când își va fi umplut pântecul,
Dumnezeu Își va trimite mânia împotriva lui
și îl va atinge cu o ploaie de lovituri.
24 Deși fuge de o armă de fier,
o săgeată de bronz îl va străpunge.
25 El își smulge săgeata din spate;
va străluci când va ieși din fierea lui.
Groaza îl va cuprinde.
26 Întunericul deplin este pregătit pentru bogățiile lui.
Un foc neaprins de nimeni le va arde
și va distruge ce a rămas în cortul lui.
27 Cerurile îi vor da la iveală nelegiuirea
și pământul se va ridica împotriva lui.
28 Câștigul casei sale se va pierde,
va fi dus de ape în ziua mâniei lui Dumnezeu .
29 Aceasta este partea omului nelegiuit, de la Dumnezeu,
și moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu“.
A doua cuvântare a lui Țofar
1 Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:
2 „Gândurile mele mă silesc să răspund,
și frământarea mea nu-mi dă pace.
3 Am auzit mustrări care mă umplu de rușine
și din adâncul minții mele duhul mă face să răspund.
4 Nu știi tu
că de mult de tot,
de când a fost așezat omul pe pământ,
5 biruința celor răi a fost scurtă
și bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6 Chiar dacă s-ar înălța până la ceruri
și capul i-ar ajunge până la nori,
7 va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui,
și cei ce-l vedeau vor zice: ‘Unde este?’
8 Va zbura ca un vis și nu-l vor mai găsi;
va pieri ca o vedenie de noapte.
9 Ochiul care-l privea nu-l va mai privi,
locul în care locuia nu-l va mai zări.
10 Peste fiii lui vor năvăli cei săraci,
și mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11 Oasele lui, pline de vlaga tinereții,
își vor avea culcușul cu el în țărână.
12 Dulce era răul în gura lui.
Îl ascundea sub limbă,
13 îl mesteca întruna și nu-l lăsa;
îl ținea în cerul gurii,
14 dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,
va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15 Bogățiile înghițite le va vărsa,
Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16 Otravă de aspidă a supt,
și de aceea limba năpârcii îl va ucide.
17 Nu-și va mai plimba privirile peste pâraiele
și râurile de miere și de lapte,
18 va da înapoi ce a câștigat
și nu va mai trage folos din câștig;
va da înapoi tot ce a luat
și nu se va mai bucura de el,
19 căci a asuprit pe săraci și i-a lăsat să piară,
a dărâmat case și nu le-a zidit la loc.
20 Lăcomia lui n-a cunoscut margini,
dar nu va scăpa ce are mai scump.
21 Nimic nu scapă de lăcomia lui,
dar bunăstarea lui nu va ține.
22 În mijlocul belșugului va fi în nevoie;
mâna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.
23 Și iată, ca să-i umple pântecele,
Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui
și-l va sătura cu o ploaie de săgeți.
24 Dacă va scăpa de armele de fier,
îl va străpunge arcul de aramă.
25 Își smulge din trup săgeata, care scânteiază la ieșirea din fierea lui,
și îl apucă spaimele morții.
26 Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui;
va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, și ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
27 Cerurile îi vor dezveli fărădelegea,
și pământul se va ridica împotriva lui.
28 Veniturile casei lui se vor pierde,
vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29 Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
aceasta este moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu.”