Iosua – noul conducător al lui Israel
1 După moartea lui Moise, slujitorul Domnului, Domnul i-a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând:
2 „Moise, slujitorul Meu, a murit. Acum, deci, ridică-te și traversează Iordanul, tu împreună cu tot poporul acesta, spre țara pe care o dau fiilor lui Israel. 3 Vă voi da orice teritoriu peste care va călca talpa piciorului vostru, întocmai cum i-am promis lui Moise. 4 Teritoriul vostru se va întinde de la deșert până la Liban și de la Râul cel Mare, râul Eufrat, cuprinzând toată țara hitiților, până la Marea cea Mare, în vest. 5 Niciun om nu-ți va putea sta împotrivă cât vei trăi. Cum am fost cu Moise, tot așa voi fi și cu tine! Nu te voi lăsa și nu te voi părăsi!
6 Fii tare și curajos, pentru că tu vei da în stăpânire acestui popor țara pe care am jurat că le-o voi da strămoșilor lor. 7 Fii deci tare și foarte curajos, veghind să împlinești toată Legea pe care ți-a poruncit-o slujitorul Meu Moise. Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să reușești oriunde vei merge. 8 Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi și noapte, veghind, astfel încât să poți împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei reuși oriunde vei merge și vei prospera! 9 Oare nu ți-am poruncit Eu: «fii tare și curajos!»? Nu te îngrozi și nu te înspăimânta, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine oriunde vei merge!“.
10 Iosua le-a poruncit supraveghetorilor poporului, zicând: 11 „Treceți prin tabără și porunciți poporului, zicând: «Pregătiți-vă provizii, căci peste trei zile veți traversa Iordanul ca să intrați și să cuceriți țara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă ca s-o stăpâniți»“.
12 Iosua le-a zis rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase:
13 ‒ Aduceți-vă aminte ce v-a poruncit Moise, slujitorul Domnului, când a zis: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă odihnă și vă dă țara aceasta“. 14 Prin urmare, soțiile voastre, copiii voștri și vitele voastre să rămână în țara pe care v-a dat-o Moise în partea aceasta a Iordanului. Însă toți războinicii viteji să traverseze înarmați înaintea fraților voștri ca să-i ajute, 15 până când Domnul, Dumnezeul vostru, va da odihnă fraților voștri asemenea vouă și până când vor lua și ei în stăpânire țara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, le-o dă. După aceea, vă veți întoarce să stăpâniți țara care v-a fost dată ca moștenire de către Moise, slujitorul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.
16 Ei i-au răspuns lui Iosua, zicând:
‒ Vom face tot ceea ce ne-ai poruncit și vom merge oriunde ne vei trimite! 17 Te vom asculta tot așa cum l-am ascultat și pe Moise! Numai să fie acum Domnul, Dumnezeul tău, și cu tine la fel cum a fost cu Moise. 18 Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de toate cuvintele pe care ni le poruncești, va fi omorât. Tu însă fii tare și curajos!
Iosua, în fruntea poporului
1 După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: 2 „Robul Meu Moise a murit, acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta, și intrați în țara pe care o dau copiilor lui Israel. 3 Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. 4 Ținutul vostru se va întinde de la pustie și Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată țara hetiților și până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui. 5 Nimeni nu va putea să stea împotriva ta cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. 6 Întărește-te și îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da. 7 Întărește-te numai și îmbărbătează-te, lucrând cu credincioșie după toată legea pe care ți-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbutești în tot ce vei face. 8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune. 9 Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întărește-te și îmbărbătează-te!’? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”
Poporul făgăduiește ascultare
10 Iosua a dat căpeteniilor oștirii poporului următoarea poruncă: 11 „Treceți prin tabără și iată ce să porunciți poporului: ‘Pregătiți-vă merinde, căci peste trei zile veți trece Iordanul acesta ca să mergeți să cuceriți țara pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru’.” 12 Iosua a zis rubeniților, gadiților și jumătății din seminția lui Manase: 13 „Aduceți-vă aminte ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, când a zis: ‘Domnul, Dumnezeul vostru’, v-a dat odihnă și v-a dat țara aceasta. 14 Nevestele voastre, pruncii voștri și vitele voastre să rămână în țara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan, dar voi, toți bărbații voinici, să treceți înarmați înaintea fraților voștri și să-i ajutați, 15 până ce Domnul va da odihnă fraților voștri ca și vouă și până ce vor fi și ei în stăpânirea țării pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceți să stăpâniți țara care este moșia voastră și pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.” 16 Ei au răspuns lui Iosua și au zis: „Vom face tot ce ne-ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. 17 Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise! 18 Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de tot ce-i vei porunci să fie pedepsit cu moartea! Întărește-te numai și îmbărbătează-te!”