Lăsarea la vatră a semințiilor transiordaniene
1 Atunci Iosua i-a chemat pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătate din seminția lui Manase 2 și le-a zis: „Voi ați păzit tot ceea ce v-a poruncit Moise, slujitorul Domnului, și ați ascultat de mine în tot ceea ce v-am poruncit. 3 Nu i-ați părăsit pe frații voștri în această perioadă îndelungată, până în ziua aceasta, ci ați îndeplinit cu grijă responsabilitatea dată de Domnul, Dumnezeul vostru. 4 Și acum, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, le-a dat odihnă fraților voștri, așa cum le-a spus, întoarceți-vă și duceți-vă la corturile voastre, în țara pe care o veți stăpâni, pe care v-a dat-o Moise, slujitorul Domnului, dincolo de Iordan. 5 Însă aveți grijă să împliniți porunca și Legea pe care vi le-a poruncit Moise, slujitorul Domnului: să-L iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați pe toate căile Lui, să păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să-L slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru“.
6 Apoi Iosua i-a binecuvântat și i-a trimis în drumul lor. Astfel, ei s-au întors la corturile lor. 7 Unei jumătăți din seminția lui Manase, Moise îi dăduse moștenirea în Bașan, iar celeilalte jumătăți Iosua îi dăduse moștenirea lângă frații lor, în partea de vest a Iordanului. Când Iosua i-a trimis la corturile lor, el i-a binecuvântat 8 și le-a zis: „Întoarceți-vă la corturile voastre cu mulțimea bogățiilor voastre – cu nenumăratele cirezi de vite, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul și cu îmbrăcămintea voastră numeroasă – și împărțiți apoi și cu ceilalți frați ai voștri prada luată de la dușmani!“.
Altarul mărturiei de la Ghelilot
9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s-au întors și au plecat de la fiii lui Israel, din Șilo, care este în țara Canaanului, ca să se ducă în țara Ghiladului, în țara moștenirii lor, pe care o luaseră în stăpânire potrivit cu porunca Domnului dată prin Moise.
10 Când au ajuns la Ghelilotul Iordanului, în țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au construit un altar acolo, la Iordan, un altar de o mărime impresionantă. 11 Fiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au construit un altar la intrarea în țara Canaanului, la Ghelilot, lângă Iordan, pe partea fiilor lui Israel“. 12 Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, întreaga comunitate a fiilor lui Israel s-a mobilizat la Șilo ca să pornească la luptă împotriva lor.
13 Atunci fiii lui Israel l-au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, pe preotul Fineas, fiul lui Elazar, 14 împreună cu zece conducători, câte un conducător de fiecare casă părintească, potrivit cu toate semințiile lui Israel, toți fiind conducători ai caselor lor părintești, între miile lui Israel.
15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, și le-au vorbit, zicând: 16 „Așa vorbește întreaga comunitate a Domnului: «Ce înseamnă această necredincioșie pe care ați arătat-o față de Dumnezeul lui Israel și de ce v-ați abătut în această zi de la Domnul, construindu-vă un altar ca să vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului? 17 A fost oare prea neînsemnată pentru noi nelegiuirea de la Peor, de care n-am reușit să ne curățim nici până în ziua aceasta, deși comunitatea Domnului a fost lovită cu urgie? 18 Iar voi vă abateți astăzi de la Domnul?
Dacă voi vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia pe întreaga comunitate a lui Israel. 19 Dar dacă țara care este în stăpânirea voastră este necurată, atunci traversați în țara care este posesiunea Domnului, acolo unde este așezat Tabernaculul Domnului, și luați-vă moștenirea printre noi, dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă răzvrătiți împotriva noastră, construindu-vă un altar, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru. 20 Când Acan, fiul lui Zerah, a comis o nelegiuire cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire, oare mânia nu s-a revărsat asupra întregii comunități a lui Israel? Iar el nu a fost singurul care a murit în urma nelegiuirii lui»“.
21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns conducătorilor peste miile lui Israel și au zis: 22 „Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul Dumnezeu, Însuși Dumnezeu, Domnul, El știe și Israel însuși să știe lucrul acesta: dacă este răzvrătire sau nelegiuire în noi față de Domnul, să nu ne cruți astăzi! 23 Dacă ne-am construit un altar ca să ne abatem de la Domnul și ca să aducem pe el arderi-de-tot și daruri de mâncare sau ca să aducem jertfe de pace, atunci Domnul să ne ceară socoteală!
24 Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta fiindcă ne-am temut că într-o zi urmașii voștri s-ar putea să le zică urmașilor noștri: «Ce legătură este între voi și Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25 Domnul a pus Iordanul ca graniță între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad. Voi nu aveți nicio legătură cu moștenirea Domnului!». Așa că fiii voștri i-ar putea face pe fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul.
26 De aceea ne-am hotărât să ne construim un altar, nu pentru arderi-de-tot sau jertfe, 27 ci ca să fie o mărturie între noi și voi, și între generațiile noastre după noi, că dorim să slujim Domnului, în prezența Lui, prin arderile-de-tot, prin darurile de mâncare și prin jertfele de pace. Așadar, urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aveți parte de Domnul!».
28 Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau celor din generațiile noastre, ne-am gândit să le răspundem astfel: «Priviți modelul altarului Domnului pe care l-au făcut strămoșii noștri, nu pentru a aduce arderi-de-tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi». 29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, construindu-ne un altar pentru arderi-de-tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru, care este înaintea Tabernaculului Său!“.
30 Când preotul Fineas, conducătorii comunității și căpeteniile miilor lui Israel care erau cu el, au auzit cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au fost mulțumiți. 31 Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le-a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Știm astăzi că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă nu ați comis nelegiuirea aceasta împotriva Domnului și i-ați scăpat astfel pe fiii lui Israel din mâna Domnului!“.
32 Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, și conducătorii, au plecat de la fiii lui Ruben și de la fiii lui Gad, din țara Ghiladului, s-au întors în țara Canaanului, la fiii lui Israel, și le-au adus un răspuns. 33 Fiii lui Israel au fost mulțumiți cu acest răspuns. Ei l-au binecuvântat pe Dumnezeu și n-au mai vorbit să pornească la război împotriva lor, ca să distrugă țara în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad.
34 Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul „Mărturie“, zicând: „Altarul este o mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu“ .
Trimiterea celor două seminții și jumătate acasă
1 Atunci, Iosua a chemat pe rubeniți, pe gadiți și jumătate din seminția lui Manase 2 și le-a zis: „Voi ați păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, și ați ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit. 3 N-ați părăsit pe frații voștri de o bună bucată de vreme până în ziua de azi și ați păzit rânduielile și poruncile Domnului, Dumnezeului vostru. 4 Acum, când Domnul, Dumnezeul vostru, a dat odihnă fraților voștri, cum le spusese, întoarceți-vă și duceți-vă la corturile voastre, în țara dată în stăpânirea voastră, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. 5 Aveți grijă numai să păziți și să împliniți poruncile și legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, să țineți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să-I slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.” 6 Și Iosua i-a binecuvântat și le-a dat drumul, și ei au plecat la corturile lor. 7 Moise dăduse unei jumătăți din seminția lui Manase o moștenire în Basan, și Iosua a dat celeilalte jumătăți o moștenire lângă frații lor, dincoace de Iordan, la apus. 8 Când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat și le-a zis: „Voi vă întoarceți la corturile voastre cu mari bogății, cu foarte multe turme și cu o mare mulțime de argint, de aur, de aramă, de fier și de îmbrăcăminte. Împărțiți cu frații voștri prada luată de la vrăjmașii voștri.” 9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în țara Canaanului, ca să se ducă în țara Galaadului , care era moșia lor și unde se așezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul.
Ei zidesc un alt altar
10 Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. 11 Copiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar în fața țării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile copiilor lui Israel.” 12 Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor și să se bată cu ei. 13 Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, pe Fineas , fiul preotului Eleazar, 14 și zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din semințiile lui Israel; toți erau căpetenii de casă părintească între miile lui Israel. 15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, și le-au vorbit astfel: 16 „Așa vorbește toată adunarea Domnului: ‘Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-ați săvârșit față de Dumnezeul lui Israel și pentru ce vă abateți acum de la Domnul, zidindu-vă un altar, ca să vă răzvrătiți azi împotriva Domnului? 17 Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor , a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului? 18 Și voi vă abateți astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiți azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel. 19 Dacă priviți ca necurată țara care este moșia voastră, treceți în țara care este moșia Domnului, unde este așezată locuința Domnului, și așezați-vă în mijlocul nostru, dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă despărțiți de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru! 20 Acan , fiul lui Zerah, n-a săvârșit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire și nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Și el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.’ ”
Apărarea lor
21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel: 22 „Domnul Dumnezeu, Cel atotputernic, Domnul Dumnezeu , Cel atotputernic, știe și Israel însuși să știe lucrul acesta! Dacă din răzvrătire și păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta! 23 Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi-de-tot și daruri de mâncare și ca să aducem pe el jertfe de mulțumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta! 24 Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voștri să zică fiilor noștri: ‘Ce legătură este între voi și Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25 Domnul a pus Iordanul hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad: voi n-aveți parte de Domnul!’ Și fiii voștri ar face astfel ca fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul. 26 De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi-de-tot și pentru jertfe, 27 ci ca o mărturie între noi și voi, între urmașii noștri și ai voștri, că voim să slujim Domnului, înaintea Feței Lui, prin arderile-de-tot și prin jertfele noastre de ispășire și de mulțumiri, ca să nu zică fiii voștri într-o zi fiilor noștri: ‘Voi n-aveți parte de Domnul!’ 28 Noi am zis: ‘Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmașilor noștri, vom răspunde: «Priviți chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinții noștri nu pentru arderi-de-tot și pentru jertfe, ci ca mărturie între noi și voi». 29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi-de-tot, pentru daruri de mâncare și pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locașului Lui!’ ” 30 Când au auzit preotul Fineas și căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase au rămas mulțumiți. 31 Și Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Cunoaștem acum că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n-ați săvârșit păcatul acesta împotriva Domnului și ați izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mâna Domnului”. 32 Fineas, fiul preotului Eleazar, și căpeteniile au părăsit pe fiii lui Ruben și pe fiii lui Gad și s-au întors din țara Galaadului în țara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă. 33 Copiii lui Israel au rămas mulțumiți; au binecuvântat pe Dumnezeu și n-au mai vorbit să se suie înarmați ca să pustiiască țara pe care o locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad. 34 Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor) , „căci”, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu”.