1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Dacă cineva dintre voi va păcătui și va arăta necredincioșie față de Domnul, înșelându-l pe semenul său cu privire la un lucru dat lui spre păstrare ori în garanție sau cu privire la un lucru însușit prin jaf, sau asuprindu-l pe semenul său; 3 sau dacă a găsit un lucru pierdut și minte cu privire la el sau dacă face un jurământ fals cu privire la vreunul dintre aceste lucruri pe care le face omul și astfel păcătuiește, 4 deci, dacă va păcătui astfel și, prin urmare, se va face vinovat, să dea înapoi lucrul pe care și l-a însușit prin jaf sau lucrul pe care și l-a însușit prin asuprire, să înapoieze garanția care i-a fost încredințată sau lucrul pierdut pe care l-a găsit 5 sau orice lucru despre care a făcut un jurământ fals. Să-l restituie pe deplin și să mai adauge încă o cincime la valoarea lui. Să-l dea înapoi semenului său, chiar în ziua în care va aduce jertfa de vinovăție. 6 Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după aprecierea ta, și să-l dea preotului. 7 Preotul să facă ispășire pentru acesta înaintea Domnului și el va fi iertat de orice păcat pe care l-a comis și de care s-a făcut vinovat“.
Alte instrucțiuni pentru aducerea jertfelor – arderea-de-tot
8 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 9 „Iată ce să le poruncești lui Aaron și fiilor săi: «Cu privire la legea arderii-de-tot, aceasta să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineața și în felul acesta focul de pe altar să ardă continuu. 10 Preotul să se îmbrace cu veșmintele de in după ce și-a luat indispensabilii pe el. Să ia cenușa arderii-de-tot de pe altar și s-o așeze lângă altar. 11 Apoi să-și scoată veșmintele, să-și ia alte haine și să ducă cenușa într-un loc curat, în afara taberei. 12 Focul de pe altar să continue să ardă și să nu se stingă. În fiecare dimineață, preotul să ardă lemne pe altar, să așeze pe ele arderea-de-tot și să ardă deasupra grăsimea jertfelor de pace. 13 Focul să ardă continuu pe altar și să nu se stingă deloc .
Darul de mâncare
14 Cu privire la legea darului de mâncare, fiii lui Aaron să-l aducă înaintea Domnului, înaintea altarului. 15 Să ia un pumn din făina aleasă și din uleiul pentru darul de mâncare, cu toată tămâia care a fost adăugată la acest dar de mâncare și să le ardă pe altar ca jertfă de aducere-aminte de o aromă plăcută Domnului. 16 Aaron și fiii săi să mănânce ce va mai rămâne din ea; s-o mănânce, sub formă de turte nedospite, într-un loc sfânt; să le mănânce în curtea Cortului Întâlnirii. 17 Să nu fie coapte cu aluat dospit. Aceasta este partea pe care Eu le-am dat-o din jertfele Mele mistuite de foc. Ea este preasfântă, la fel ca jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină. 18 S-o mănânce fiecare persoană de parte bărbătească dintre urmașii lui Aaron. Aceasta este o hotărâre veșnică, de-a lungul generațiilor voastre, cu privire la jertfele mistuite de foc pentru Domnul. Oricine se va atinge de ele va fi sfânt»“.
Darul de mâncare al preotului
19 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 20 „Iată care este ofranda pe care Aaron și fiii săi o vor aduce Domnului în ziua în care vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, ca dar de mâncare continuu, jumătate din ea dimineața și jumătate seara. 21 Să fie făcută cu ulei pe un grătar; s-o aduci frământată bine. Apoi s-o aduci coaptă și tăiată în bucăți, ca dar de mâncare de o aromă plăcută Domnului. 22 Preotul care va fi uns în locul lui Aaron , dintre fiii lui, să-l pregătească în felul acesta ca parte cuvenită Domnului printr-o hotărâre veșnică; să fie ars ca jertfă întreagă. 23 Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars ca jertfă întreagă; să nu se mănânce“.
Jertfa pentru păcat
24 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 25 „Vorbește-le lui Aaron și fiilor săi și spune-le: «Aceasta este legea jertfei pentru păcat: jertfa pentru păcat să fie înjunghiată înaintea Domnului, în locul în care este înjunghiat animalul pentru arderea-de-tot; aceasta este preasfântă. 26 S-o mănânce preotul care aduce jertfa pentru păcat. Să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea Cortului Întâlnirii. 27 Orice se atinge de carnea jertfei va fi sfânt. Dacă va sări sânge pe veșmânt, locul stropit să fie spălat într-un loc sfânt. 28 De asemenea, vasul de pământ în care a fost fiartă jertfa să fie spart, iar dacă a fost fiartă într-un vas de bronz, să fie frecat și limpezit cu apă. 29 Fiecare persoană de parte bărbătească dintre preoți să mănânce din ea. Aceasta este o jertfă preasfântă. 30 Dar să nu se mănânce nicio jertfă pentru păcat din al cărei sânge se va aduce în Cortul Întâlnirii pentru facerea ispășirii în Locul Sfânt, ci aceea să fie arsă în foc.
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2 „Când va păcătui cineva și va săvârși o nelegiuire față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înșela pe aproapele lui, 3 tăgăduind că a găsit un lucru pierdut, sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul și păcătuiește, 4 când va păcătui astfel și se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înșelăciune, sau încredințat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit, 5 sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb – oricare ar fi – să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din prețul lui și să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când își va aduce jertfa lui pentru vină. 6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta, și să-l dea preotului. 7 Și preotul va face pentru el ispășirea înaintea Domnului, și i se va ierta, oricare ar fi greșeala de care se va fi făcut vinovat.”
Legea arderii-de-tot
8 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 9 „Dă următoarea poruncă lui Aaron și fiilor săi și zi:
‘Iată legea arderii-de-tot. Arderea-de-tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineața, și în felul acesta focul să ardă pe altar. 10 Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-și acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenușa făcută de focul care va mistui arderea-de-tot de pe altar și s-o verse lângă altar. 11 Apoi să se dezbrace de veșmintele lui și să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenușa afară din tabără, într-un loc curat. 12 Focul să ardă pe altar și să nu se stingă deloc: în fiecare dimineață, preotul să aprindă lemne pe altar, să așeze arderea-de-tot pe ele și să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulțumire. 13 Focul să ardă necurmat pe altar și să nu se stingă deloc.
Legea darului de mâncare
14 Iată legea darului adus ca jertfă de mâncare. Fiii lui Aaron s-o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului. 15 Preotul să ia un pumn din floarea făinii și din untdelemn, cu toată tămâia adăugată la darul de mâncare, și s-o ardă pe altar ca aducere-aminte de un miros plăcut Domnului. 16 Aaron și fiii lui să mănânce ce va mai rămâne din darul de mâncare; s-o mănânce fără aluat , într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii. 17 Să n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mâncare mistuite de foc. Ea este un lucru preasfânt , ca și jertfa de ispășire și ca și jertfa pentru vină. 18 Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, cu privire la darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfințit.”
Darul de mâncare al preotului
19 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 20 „Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron și fiii lui în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare veșnic, jumătate dimineața și jumătate seara, 21 să fie pregătită în tigaie cu untdelemn și s-o aduci prăjită; s-o aduci coaptă și tăiată în bucăți, ca un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului. 22 Preotul dintre fiii lui Aaron , care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mâncare. Aceasta este o lege veșnică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă. 23 Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănânce.”
Legea jertfei de ispășire
24 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 25 „Vorbește lui Aaron și fiilor lui și zi-le:
‘Iată legea jertfei de ispășire. Vita pentru jertfa de ispășire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea-de-tot: ea este un lucru preasfânt . 26 Preotul care va aduce jertfa de ispășire, acela s-o mănânce, și anume să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii. 27 Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfințit. Dacă va sări sânge din ea pe vreun veșmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt. 28 Vasul de pământ în care se va fierbe să se spargă; dacă s-a fiert într-un vas de aramă, vasul să fie frecat și spălat cu apă. 29 Toată partea bărbătească dintre preoți să mănânce din ea: ea este un lucru preasfânt. 30 Dar să nu se mănânce nicio jertfă de ispășire din al cărei sânge se va aduce în cortul întâlnirii pentru facerea ispășirii în Sfântul Locaș, ci aceea să fie arsă în foc.