Pilda semănătorului
(Mt. 13:1-23Lc. 8:4-15)
1 Isus a început din nou să-i învețe pe oameni lângă mare. Pentru că în jurul Lui se adunase o mare mulțime de oameni , Isus S-a urcat într-o barcă și S-a așezat acolo , pe mare. Întreaga mulțime se afla lângă mare, pe țărm.
2 El îi învăța multe lucruri în pilde și, în învățătura Lui, le spunea: 3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde au venit păsările și au mâncat-o. 5 Alta a căzut pe loc stâncos, unde nu avea pământ mult. A încolțit repede, din cauză că nu avea pământ adânc, 6 dar, când a răsărit soarele, a fost arsă și, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Alta a căzut între spini, iar spinii au crescut și au sufocat-o, așa că nu a dat rod. 8 Dar altele au căzut într-un pământ bun și au dat rod, înălțându-se și crescând: una a adus treizeci, una șaizeci și una o sută“.
9 Și zicea: „Cine are urechi de auzit să audă!“.
Isus explică pilda semănătorului
(Mt. 13:10-23Lc. 8:9-15)
10 Când a fost singur, cei din jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. 11 Isus le-a zis: „Vouă v-a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate sunt în pilde, 12 pentru ca,
«Să privească cu ochii, dar să nu vadă,
și să audă cu urechile, dar să nu înțeleagă,
ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați!»“ .
13 Apoi le-a zis: „Nu înțelegeți această pildă? Atunci cum veți înțelege toate celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Cei de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt aceștia: când aud, vine imediat Satan și ia Cuvântul semănat în ei. 16 Cei semănați pe locuri stâncoase sunt aceștia: când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie, 17 dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci sunt temporari. Atunci când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, ei cad imediat. 18 Cei semănați între spini sunt alții: aceștia sunt cei care aud Cuvântul, 19 dar îngrijorările veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele pentru alte lucruri intră și sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor. 20 Iar cei semănați în pământul cel bun sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută“.
Pilda candelei
(Lc. 8:16-18)
21 El le-a mai zis: „Oare se aduce candela ca să fie pusă sub un obroc sau sub un pat? Nu este adusă ea ca să fie așezată pe un sfeșnicar? 22 Căci nu este nimic ascuns, decât ca să fie dezvăluit, și nimic tăinuit, decât ca să iasă la iveală. 23 Dacă are cineva urechi de auzit să audă!
24 Fiți atenți la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va adăuga! 25 Căci celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are“.
Pilda cu sămânța care crește
26 El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ. 27 Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28 Pământul rodește de la sine – mai întâi firul verde , apoi spicul, iar apoi grâu deplin în spic. 29 Când rodul este copt, trece imediat secera prin el , pentru că a sosit secerișul“.
Pilda bobului de muștar
(Mt. 13:31-32Lc. 13:18-19)
30 El a mai zis: „Cu ce să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă s-o descriem? 31 Ea este ca un bob de muștar, care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ, 32 dar, după ce este semănat, el crește, ajunge mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, astfel că păsările cerului își pot face cuibul la umbra lor“.
33 Și, prin multe astfel de pilde, El le vestea Cuvântul, după cum erau ei în stare să-l înțeleagă. 34 Nu le vorbea fără să folosească pilda. Dar când era doar El cu ucenicii Lui deoparte, le explica toate lucrurile.
Isus liniștește furtuna
(Mt. 8:18, Mt. 23-27Lc. 8:22-25)
35 În aceeași zi, când s-a lăsat seara, le-a zis:
‒ Să traversăm în partea cealaltă!
36 Și lăsând mulțimea, L-au luat în barcă așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte bărci. 37 Atunci s-a stârnit o furtună puternică și valurile au început să se izbească de barcă, astfel încât barca era deja aproape plină cu apă . 38 Isus era în partea din spate a bărcii , dormind pe o pernă.
Ei L-au trezit și I-au spus:
‒ Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?
39 Atunci El, ridicându-Se, a mustrat vântul și a zis mării:
‒ Taci! Liniștește-te!
Vântul s-a oprit și s-a făcut o liniște mare.
40 Apoi le-a zis:
‒ De ce sunteți fricoși? Tot n-aveți credință?
41 Ei s-au temut foarte tare și-și ziceau unii altora:
‒ Cine este Acesta, de-L ascultă până și vântul și marea?
Pilda semănătorului
1 Isus a început iarăși să învețe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm lângă mare. 2 Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și , în învățătura pe care le-o dădea, le spunea: 3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc, 6 dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod. 8 O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea și a adus una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” 9 Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă” . 10 Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. 11 „Vouă” , le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, 12 pentru ca , măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” 13 El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. 16 Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, 17 dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. 18 Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, 19 dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor. 20 Alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina
21 El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? 22 Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină. 23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” 24 El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura și vi se va da și mai mult. 25 Căci , celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are.”
Pilda cu sămânța
26 El a mai zis: „Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; 27 fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28 Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic 29 și, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.”
Pilda grăuntelui de muștar
30 El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? 31 Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” 33 Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. 34 Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
Potolirea furtunii
35 În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă” . 36 După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii. 37 S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. 38 Și El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” 39 El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. 40 Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” 41 I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?”