Alte beneficii ale înțelepciunii
1 Fiule, nu uita învățătura mea,
ci păstrează în inima ta poruncile mele,
2 căci ele vor adăuga lungime la zilele tale și ani la viața ta
și-ți vor da pace.
3 Îndurarea și credincioșia să nu te părăsească!
Leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale!
4 Atunci vei găsi bunăvoință și vei avea un bun discernământ
înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta
și nu te baza pe priceperea ta.
6 Recunoaște-L în toate căile tale,
iar El îți va netezi cărările.
7 Nu fi înțelept în ochii tăi;
teme-te de Domnul și îndepărtează-te de rău.
8 Aceasta va aduce vindecare trupului tău
și înviorare oaselor tale.
9 Onorează-L pe Domnul cu bunurile tale
și cu primele roade din toată recolta ta!
10 Astfel, hambarele tale vor fi pline de belșug,
iar presele tale de struguri se vor revărsa de must.
11 Fiule, nu disprețui disciplinarea Domnului
și nu desconsidera mustrarea Lui.
12 Căci Domnul îl mustră pe cel pe care-l iubește,
ca un tată pe fiul în care-și găsește plăcerea.
13 Ferice de omul care găsește înțelepciune
și de omul care dobândește pricepere.
14 Căci câștigul ei este mai bun decât câștigul argintului
și venitul ei este mai bun decât al aurului.
15 Ea este mai prețioasă decât rubinele;
și orice ți-ai dori nu se poate compara cu ea.
16 În dreapta ei este o viață lungă,
în stânga ei se află bogăție și glorie.
17 Căile ei sunt plăcute
și toate cărările ei sunt pașnice.
18 Ea este un pom al vieții pentru cei ce o îmbrățișează;
oricine o păstrează este binecuvântat.
19 Prin înțelepciune a întemeiat Domnul pământul,
prin pricepere a întărit cerurile.
20 Prin cunoștința Lui, adâncurile s-au despărțit,
iar norii au picurat roua.
21 Fiule, să nu se îndepărteze acestea dinaintea ochilor tăi.
Păstrează înțelepciunea și discernământul.
22 Acestea vor fi viață pentru sufletul tău
și o podoabă plăcută pentru gâtul tău.
23 Atunci vei merge în siguranță pe calea ta
și nu ți se va împiedica piciorul.
24 Când te vei culca, nu îți va fi frică;
când te vei culca, somnul îți va fi dulce.
25 Să nu te temi nici de groaza care vine pe neașteptate
și nici când vine distrugerea celor răi,
26 căci Domnul va fi încrederea ta.
El îți va păzi piciorul de orice capcană.
27 Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea,
când stă în puterea mâinii tale să faci lucrul acesta.
28 Nu spune semenului tău, „Du-te și vino iarăși!
Îți voi da mâine!“,
când ai la tine ce să-i dai .
29 Nu plănui răul împotriva semenului tău,
care trăiește în siguranță lângă tine.
30 Nu te certa fără motiv cu cineva,
dacă nu ți-a făcut nimic rău.
31 Nu-l invidia pe omul violent
și nu alege niciuna dintre căile lui.
32 Căci cel corupt este o urâciune înaintea Domnului,
dar sfatul Lui este cu cei drepți.
33 Blestemul Domnului este în casa celui rău,
dar El binecuvântează locuința celor drepți.
34 Celor batjocoritori El le răspunde cu batjocură,
dar celor smeriți El le dă har.
35 Cei înțelepți vor moșteni glorie,
dar El îi înalță pe cei nesăbuiți spre rușine.
Folosul temerii de Dumnezeu și al înțelepciunii
1 Fiule, nu uita învățăturile mele
și păstrează în inima ta sfaturile mele!
2 Căci ele îți vor lungi zilele și anii vieții tale
și-ți vor aduce multă pace .
3 Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia:
leagă-ți-le la gât,
scrie-le pe tăblița inimii tale.
4 Și astfel vei căpăta trecere și minte sănătoasă
înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta
și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
6 Recunoaște-L în toate căile tale,
și El îți va netezi cărările.
7 Nu te socoti singur înțelept;
teme-te de Domnul și abate-te de la rău!
8 Aceasta va aduce sănătate trupului tău
și răcorire oaselor tale.
9 Cinstește pe Domnul cu averile tale
și cu cele dintâi roade din tot venitul tău,
10 căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug
și teascurile tale vor geme de must.
Fericirea și înțelepciunea adevărată
11 Fiule , nu disprețui mustrarea Domnului
și nu te mâhni de pedepsele Lui.
12 Căci Domnul mustră pe cine iubește,
ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!
13 Ferice de omul care găsește înțelepciunea
și de omul care capătă pricepere!
14 Căci câștigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului,
și venitul adus de ea este mai de preț decât aurul;
15 ea este mai de preț decât mărgăritarele
și toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.
16 În dreapta ei este o viață lungă ;
în stânga ei, bogăție și slavă.
17 Căile ei sunt niște căi plăcute
și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice.
18 Ea este un pom de viață pentru cei ce o apucă,
și cei ce o au sunt fericiți.
19 Prin înțelepciune a întemeiat Domnul pământul
și prin pricepere a întărit El cerurile;
20 prin știința Lui s-au deschis adâncurile
și strecoară norii roua.
21 Fiule, să nu se depărteze învățăturile acestea de ochii tăi:
păstrează înțelepciunea și chibzuința!
22 Căci ele vor fi viața sufletului tău
și podoaba gâtului tău.
23 Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău,
și piciorul nu ți se va poticni.
24 Când te vei culca, vei fi fără teamă
și când vei dormi, somnul îți va fi dulce.
25 Nu te teme nici de spaimă năpraznică ,
nici de o năvălire din partea celor răi,
26 căci Domnul va fi nădejdea ta
și El îți va păzi piciorul de cădere.
Îndemnuri la o bună viețuire
27 Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea
când poți s-o faci.
28 Nu zice aproapelui tău: „Du-te și vino iarăși;
îți voi da mâine!”,
când ai de unde să dai!
29 Nu gândi rău împotriva aproapelui tău
când locuiește liniștit lângă tine.
30 Nu te certa fără pricină cu cineva,
când nu ți-a făcut niciun rău.
31 Nu pizmui pe omul asupritor
și nu alege niciuna din căile lui!
32 Căci Domnul urăște pe oamenii stricați,
dar este prieten cu cei fără prihană .
33 Blestemul Domnului este în casa celui rău,
dar locuința celor neprihăniți o binecuvântează .
34 Când are a face cu cei batjocoritori,
Își bate joc de ei,
dar celor smeriți le dă har.
35 Înțelepții vor moșteni slava,
dar partea celor nebuni este rușinea.