Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos și plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din acel loc,
3 căci acolo, cei ce ne-au luat captivi ne cereau cântări,
asupritorii noștri ne cereau bucurie:
„Cântați-ne din cântările Sionului!“.

4 Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-și uite și dreapta mea îndemânarea !
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele,
dacă nu-mi voi aminti de tine
și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

7 Doamne, adu-Ți aminte de fiii lui Edom,
care, în ziua distrugerii Ierusalimului,
ziceau: „Radeți!
Radeți tot până la temelie!“.
8 Fiică distrugătoare a Babilonului!
Ferice de acela care te va pedepsi
pentru ceea ce ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
și-i va zdrobi de stâncă!
PSALMUL 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
ședeam jos și plângeam
când ne aduceam aminte de Sion.
2 În sălciile din ținutul acela
ne atârnaserăm harpele.
3 Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări
și asupritorii noștri ne cereau bucurie zicând:
„Cântați-ne câteva din cântările Sionului!”
4 Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5 Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-și uite dreapta mea destoinicia ei!
6 Să mi se lipească limba de cerul gurii,
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim
culmea bucuriei mele!
7 Adu-Ți aminte, Doamne, de copiii Edomului,
care, în ziua nenorocirii Ierusalimului,
ziceau: „Radeți-l, radeți-l
din temelii!”
8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii ,
ferice de cine-ți va întoarce la fel
răul pe care ni l-ai făcut!
9 Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi
și-i va zdrobi de stâncă!