Psalmul 35
Al lui David
1 Războiește-Te, Doamne, cu împotrivitorii mei!
Luptă-Te cu cei ce se luptă cu mine!
2 Ia scutul și pavăza
și ridică-Te, ca să-mi vii în ajutor!
3 Folosește-Ți sulița și lancea
împotriva celor ce mă urmăresc!
Spune sufletului meu:
„Eu sunt scăparea ta!“.

4 Să fie rușinați și umiliți
cei ce încearcă să-mi ia viața!
Să dea înapoi, să fie făcuți de rușine
cei ce-mi plănuiau răul!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
și să-i alunge Îngerul Domnului!
6 Întunecoasă și alunecoasă să le fie calea,
iar Îngerul Domnului să-i urmărească!

7 Căci, fără temei, mi-au întins un laț pe ascuns;
fără motiv au săpat o groapă sufletului meu.
8 De aceea, să-i ajungă prăpădul pe neașteptate
și să fie prinși în lațul pe care mi l-au întins pe ascuns;
să cadă în el în timpul prăpădului!
9 Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
se va veseli pentru că a fost eliberat.
10 Toate oasele mele vor zice:
Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l salveze pe cel sărac de cel mai tare decât el,
pe cel sărac și pe cel nevoiaș – de jefuitorul lui?“.

11 Niște martori violenți se ridică
și mă întreabă ceea ce nu știu.
12 Astfel, ei îmi răsplătesc binele cu rău
și îmi pustiesc sufletul.
13 Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam în haine de jale
și îmi smeream sufletul prin post.
Iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14 umblam ca pentru un prieten,
ca pentru un frate al meu.
Ca unul care-și bocește mama,
mă aplecam de întristare.
15 Dar, când mă împiedic eu, ei se bucură și se adună;
se adună împotriva mea fără să știu;
ei sfâșie și nu se opresc.
16 Ca niște bufoni batjocoritori
scrâșnesc din dinți împotriva mea.

17 Stăpâne, cât vei mai privi?
Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
și prețioasa mea viață – de puii aceștia de lei!
18 Apoi Îți voi mulțumi în adunarea cea mare,
Te voi onora în mijlocul unui popor fără număr.
19 Să nu se bucure cei ce mă dușmănesc pe nedrept
și să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci plănuiesc înșelătorii
împotriva oamenilor liniștiți din țară.
21 Își deschid larg gura împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
Ochii noștri și-au văzut dorința împlinită !“.

22 Doamne, Tu ai văzut! Nu tăcea!
Stăpânul meu, nu Te depărta de mine!
23 Trezește-Te, scoală-Te pentru apărarea mea,
pentru cauza mea, Dumnezeul și Stăpânul meu!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
Nu-i lăsa să se bucure de necazul meu!
25 Să nu zică în inima lor: „Ha! Ni s-a împlinit dorința!“.
Să nu zică: „L-am înghițit!“.

26 Să fie făcuți de rușine și umiliți
cei ce se bucură de necazul meu!
Cu rușine și cu dezonoare să se îmbrace
cei ce se ridică împotriva mea!
27 Să strige de bucurie și să se veselească
cei ce găsesc plăcere în dreptatea mea,
cei ce spun întotdeauna:
„Mărit să fie Domnul
Care dorește pacea slujitorului Său!“.

28 Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta,
și lauda Ta toată ziua!
PSALMUL 35
Un psalm al lui David
1 Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei,
luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!
2 Ia pavăza și scutul
și scoală-Te să-mi ajuți.
3 Învârte sulița și săgeata împotriva prigonitorilor mei!
Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”
4 Rușinați și înfruntați să fie cei ce vor să-mi ia viața!
Să dea înapoi și să roșească cei ce-mi gândesc pieirea!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
și să-i gonească îngerul Domnului!
6 Drumul să le fie întunecos și alunecos
și să-i urmărească îngerul Domnului!
7 Căci mi-au întins lațul lor, fără pricină, pe o groapă,
pe care au săpat-o fără temei, ca să-mi ia viața;
8 să-i ajungă prăpădul pe neașteptate,
să fie prinși în lațul pe care l-au întins,
să cadă în el și să piară!
9 Și atunci mi se va bucura sufletul în Domnul;
se va veseli de mântuirea Lui.
10 Toate oasele mele vor zice: „Doamne, cine poate ca Tine
să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decât el,
pe cel nenorocit și sărac de cel ce-l jefuiește?”
11 Niște martori mincinoși se ridică
și mă întreabă de ceea ce nu știu.
12 Îmi întorc rău pentru bine:
mi-au lăsat sufletul pustiu.
13 Și eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac,
îmi smeream sufletul cu post
și mă rugam cu capul plecat la sân.
14 Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate;
cu capul plecat, ca de jalea unei mame.
15 Dar când mă clatin eu, ei se bucură și se strâng;
se strâng fără știrea mea , ca să mă batjocorească
și mă sfâșie neîncetat.
16 Scrâșnesc din dinți împotriva mea,
împreună cu cei nelegiuiți, cu secăturile batjocoritoare.
17 Doamne, până când Te vei uita la ei?
Scapă-mi sufletul din cursele lor,
scapă-mi viața din ghearele acestor pui de lei!
18 Și eu Te voi lăuda în adunarea cea mare
și Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.
19 nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași,
nici să nu-și facă semne cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înșelătorii împotriva oamenilor liniștiți din țară.
21 Își deschid gura larg împotriva mea
și zic: „Ha ! Ha! Ochii noștri își văd acum dorința împlinită!”
22 Doamne, Tu vezi . Nu tăcea!
Nu Te depărta de mine, Doamne!
23 Trezește-Te și scoală -Te să-mi faci dreptate!
Dumnezeule și Doamne, apără-mi pricina!
24 Judecă -mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu,
ca să nu se bucure ei de mine!
25 nu zică în inima lor: „Aha! iată ce doream!”
Să nu zică: „L-am înghițit !”
26 Ci să fie rușinați și înfruntați toți cei ce se bucură de nenorocirea mea!
Să se îmbrace cu rușine și ocară cei ce se ridică împotriva mea!
27 se bucure și să se veselească cei ce găsesc plăcere în nevinovăția mea
și să zică neîncetat: „Mărit să fie Domnul,
care vrea pacea robului Său!”
28 Și atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta,
în toate zilele va spune lauda Ta.