Psalmul 56
Pentru dirijor. De cântat precum „Porumbelul din stejari îndepărtați“. Un mihtam al lui David compus pe vremea când a fost prins la Gat de către filisteni.
1 Arată-Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, căci niște oameni mă hărțuiesc;
niște luptători mă asupresc toată ziua.
2 Cei ce mă pândesc mă hărțuiesc toată ziua.
Într-adevăr, mulți sunt cei ce luptă împotriva mea cu mândrie,
3 dar, când mi-e teamă, mă încred în Tine.
4 În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,
în Dumnezeu mă încred și nu mă tem!
Ce poate să-mi facă omul?

5 Toată ziua ei îmi răstălmăcesc cuvintele;
toate gândurile lor sunt împotriva mea, ca să-mi facă rău.
6 Conspiră, pândesc,
îmi urmăresc pașii,
sperând să-mi ia viața.
7 Oare să scape ei prin nelegiuire?
Dumnezeule, doboară popoarele cu mânie!

8 Tu numeri zilele peregrinării mele;
adună-mi lacrimile în burduful Tău!
Să nu fie ele oare în Cartea Ta?
9 Dușmanii mei vor fugi când voi striga.
Știu un lucru: că Dumnezeu este de partea mea.

10 În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud,
în Domnul, al Cărui Cuvânt îl laud,
11 în Dumnezeu mă încred și nu mă tem.
Ce poate să-mi facă un om?

12 Dumnezeule, sunt legat de Tine prin jurăminte;
Îți voi aduce jertfe de mulțumire,
13 căci mi-ai salvat sufletul de la moarte,
și picioarele de cădere,
ca să pot umbla înaintea lui Dumnezeu în lumina vieții.
PSALMUL 56
Către mai-marele cântăreților. Se cântă ca „Porumbel din stejarii depărtați”.
O cântare de laudă a lui David.
Făcută când l-au prins filistenii la Gat
1 Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci niște oameni mă hărțuiesc.
Toată ziua îmi fac război și mă chinuiesc.
2 Toată ziua mă hărțuiesc potrivnicii mei;
sunt mulți și se războiesc cu mine ca niște trufași.
3 Ori de câte ori mă tem,
eu mă încred în Tine.
4 Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui.
Mă încred în Dumnezeu
și nu mă tem de nimic.
Ce pot să-mi facă niște oameni?
5 Întruna ei îmi ating drepturile
și n-au decât gânduri rele față de mine.
6 Uneltesc , pândesc și îmi urmăresc pașii,
pentru că vor să-mi ia viața.
7 Ei trag nădejde să scape prin nelegiuirea lor:
doboară popoarele, Dumnezeule, în mânia Ta!
8 Tu numeri pașii vieții mele de pribeag;
pune-mi lacrimile în burduful Tău.
Nu sunt ele scrise în cartea Ta?
9 Vrăjmașii mei dau înapoi în ziua când Te strig:
știu că Dumnezeu este de partea mea.
10 Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvântul Lui.
11 Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic.
Ce pot să-mi facă niște oameni?
12 Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruințele pe care Ți le-am făcut;
Îți voi aduce jertfe de mulțumire.
13 Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte,
mi-ai ferit picioarele de cădere,
ca să umblu înaintea lui Dumnezeu,
în lumina celor vii.