Psalmul 93
1 Domnul împărățește. El este îmbrăcat cu măreție.
Domnul este îmbrăcat cu putere. Brâul din jurul mijlocului Său este puterea.
De aceea lumea este trainică și nu se clatină.
2 Tronul Tău este întemeiat demult;
Tu ești din veșnicie.

3 Râurile s-au ridicat, Doamne,
râurile și-au ridicat glasul,
râurile și-au ridicat vuietul.
4 Mai măreț decât zgomotul multor ape,
decât valurile mărețe ale mării,
este Domnul în înălțime.

5 Învățăturile Tale sunt în întregime demne de încredere,
iar sfințenia Îți împodobește Casa
cât vor dăinui zilele, Doamne.
PSALMUL 93
1 Domnul împărățește îmbrăcat cu măreție;
Domnul este îmbrăcat și încins cu putere,
de aceea lumea este tare și nu se clatină.
2 Scaunul Tău de domnie este așezat din vremuri străvechi;
Tu ești din veșnicie!
3 Râurile vuiesc, Doamne,
râurile vuiesc tare,
râurile se umflă cu putere.
4 Dar mai puternic decât vuietul apelor mari
și mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării,
este Domnul în locurile cerești.
5 Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate;
sfințenia este podoaba Casei Tale,
Doamne, pentru tot timpul cât vor ține vremurile.