1 Prin urmare, dați la o parte orice răutate, orice viclenie, ipocrizie, gelozie și orice fel de calomnii. 2 Ca niște copilași nou-născuți, să tânjiți după laptele spiritual și curat, pentru ca, prin el, să puteți crește spre mântuire, 3 dacă ați gustat într-adevăr că Domnul este bun.
Piatra cea vie și o seminție aleasă
4 Apropiați-vă de El, Piatra vie respinsă de oameni, dar aleasă și prețioasă înaintea lui Dumnezeu. 5 Iar voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca o casă spirituală, pentru a fi o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos. 6 Căci în Scriptură este scris:
„Iată, așez în Sion o Piatră,
o Piatră din capul unghiului,
aleasă și prețioasă.
Cel ce crede în El
nu va fi făcut de rușine deloc“ .
7 Așadar, onoarea aceasta este pentru voi, cei ce credeți, dar pentru cei ce nu cred,
„Piatra pe care au respins-o zidarii,
a devenit Piatra din capul unghiului“
8 și
„…o Piatră de care ei se împiedică
și o Stâncă din cauza căreia ei cad“ .
Cei neascultători față de Cuvânt se împiedică, la aceasta fiind și destinați.
9 Însă voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, o națiune sfântă, un popor care-I aparține Lui, ca să vestiți faptele mărețe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. 10 Cândva nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu. Cândva nu vi se arătase milă, dar acum vi s-a arătat milă.
11 Preaiubiților, vă îndemn, ca pe niște străini și peregrini, să vă feriți de poftele firii pământești, care se luptă împotriva sufletului. 12 Să aveți o purtare bună în mijlocul păgânilor, pentru ca, deși vă vorbesc de rău ca pe niște răufăcători, totuși, văzând faptele voastre bune, să-L glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.
Supunere față de autoritățile omenești
13 Fiți supuși oricărei instituții omenești, pentru Domnul: fie împăratului, ca înalt stăpânitor, 14 fie guvernatorilor, ca unii trimiși de el să-i pedepsească pe răufăcători și să-i laude pe cei ce fac binele. 15 Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să reduceți la tăcere ignoranța oamenilor nesăbuiți. 16 Trăiți ca niște oameni liberi, dar nu vă folosiți de libertate ca să vă ascundeți răutatea, ci comportați-vă ca niște slujitori ai lui Dumnezeu. 17 Respectați-i pe toți, iubiți-i pe frați, temeți-vă de Dumnezeu, respectați-l pe împărat.
18 Servitorilor, fiți supuși stăpânilor cu toată frica, nu doar celor buni și blânzi, ci și celor nedrepți. 19 Pentru că este un lucru plăcut dacă cineva, din cauza conștiinței față de Dumnezeu, îndură întristări, suferind pe nedrept. 20 Căci ce onoare este să îndurați, dacă ați păcătuit și sunteți loviți? Dar dacă îndurați atunci când ați făcut ce este bine și astfel suferiți, acesta este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu. 21 Căci la aceasta ați fost chemați, deoarece și Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui.
22 „El n-a comis păcat
și în gura Lui nu s-a găsit înșelătorie“ .
23 Când era insultat, n-a răspuns insultând, când a suferit, n-a amenințat, ci S-a încredințat Celui Ce judecă drept. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile Lui ați fost vindecați. 25 Căci erați ca niște oi rătăcite, dar acum v-ați întors la Păstorul și Supraveghetorul sufletelor voastre.
1 Lepădați dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire 2 și, ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, 3 dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul. 4 Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. 5 Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. 6 Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El nu va fi dat de rușine.” 7 Cinstea aceasta este dar pentru voi care ați crezut! Dar pentru cei necredincioși, „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului” 8 și „o piatră de poticnire și o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, și la aceasta sunt rânduiți. 9 Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; 10 pe voi, care odinioară nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăți îndurare, dar acum ați căpătat îndurare. 11 Preaiubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul. 12 Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. 13 Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, 14 cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine. 15 Căci voia lui Dumnezeu este ca , făcând ce este bine, să astupați gura oamenilor neștiutori și proști. 16 Purtați-vă ca niște oameni slobozi, fără să faceți din slobozenia aceasta o haină a răutății, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu. 17 Cinstiți pe toți oamenii; iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului! 18 Slugilor , fiți supuse stăpânilor voștri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit. 19 Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, suferă întristare și suferă pe nedrept. 20 În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. 21 Și la aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă , ca să călcați pe urmele Lui. 22 „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.” 23 Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați. 25 Căci erați ca niște oi rătăcite. Dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre.