David cruță pentru a doua oară viața lui Saul
1 Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i-au zis:
‒ David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon.
2 Saul s-a dus repede în deșertul Zif, împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să-l caute acolo pe David. 3 Și-a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în deșert. Când a văzut că Saul a venit după el în deșert, 4 David a trimis spioni și s-a convins că Saul venise. 5 Atunci David s-a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul armatei sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său.
6 Atunci David i-a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, zicând:
‒ Cine va merge împreună cu mine în tabăra lui Saul?
Abișai a zis:
‒ Eu voi merge cu tine.
7 Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.
8 Abișai i-a zis lui David:
‒ Dumnezeu l-a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă-mă, te rog, să-l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.
9 David însă i-a zis lui Abișai:
‒ Nu-l doborî. Căci cine ar putea să-și întindă mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină?
10 Apoi David a zis:
‒ Viu este Domnul, că Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va pleca la luptă și va pieri. 11 Să mă ferească Domnul să-mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și ulciorul cu apă și să plecăm.
12 David a luat sulița și ulciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n-a văzut și n-a știut nimic și nimeni nu s-a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. 13 David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare.
14 Apoi David a strigat către popor și l-a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând:
‒ Abner, nu răspunzi?
Abner a răspuns și a zis:
‒ Cine ești tu, care strigi către rege?
15 David i-a zis lui Abner:
‒ Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să-l doboare pe rege, stăpânul tău. 16 Nu este bine ce ai făcut. Viu este Domnul că meritați să fiți pedepsiți cu moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Vezi acum unde este sulița regelui și ulciorul cu apă, care se afla lângă capul lui.
17 Saul a recunoscut vocea lui David și a zis:
‒ Este aceasta vocea ta, fiul meu David?
David a răspuns:
‒ Da , rege, stăpânul meu, este vocea mea.
18 Apoi a zis:
‒ De ce îl urmărește stăpânul meu pe slujitorul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? 19 Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele slujitorului său: dacă Domnul este Cel Care te instigă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Dar dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea Domnului, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea Domnului, zicând: „Du-te, slujește altor dumnezei!“. 20 Acum, să nu-mi cadă sângele pe pământ, departe de fața Domnului, căci regele lui Israel a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.
21 Saul a zis:
‒ Am păcătuit. Întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m-am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.
22 David a răspuns și a zis:
‒ Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s-o ia. 23 Domnul răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te-a dat astăzi în mâna mea, însă eu n-am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului. 24 Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii Domnului, și El să mă salveze din orice necaz.
25 Saul i-a zis lui David:
‒ Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge.
Apoi, David și-a continuat drumul, iar Saul s-a întors acasă.
David, în tabăra lui Saul
1 Zifiții s-au dus la Saul la Ghibea și au zis: „Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în fața pustiei.” 2 Saul s-a sculat și s-a coborât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleși din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif. 3 A tăbărât pe dealul Hachila, în fața pustiei, lângă drum. David era în pustie și, înțelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie, 4 a trimis niște iscoade și a aflat că, în adevăr, Saul venise. 5 Atunci, David s-a sculat și a venit la locul unde tăbărâse Saul și a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner , fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei și poporul era tăbărât în jurul lui. 6 David a luat cuvântul și, vorbind lui Ahimelec, Hetitul, și lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se coboare cu mine în tabără la Saul?” Și Abișai a răspuns: „Eu mă voi coborî cu tine.” 7 David și Abișai s-au dus noaptea la popor. Și iată că Saul era culcat și dormea în cort, în mijlocul taberei, și sulița lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner și poporul lui erau culcați în jurul lui. 8 Abișai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu sulița mea și să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” 9 Dar David a zis lui Abișai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului și să rămână nepedepsit?” 10 Și David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie și va pieri. 11 Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai sulița de la căpătâiul lui, urciorul cu apă și să plecăm.” 12 David a luat dar sulița și urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul și au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic și nimeni nu s-a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într-un somn adânc . 13 David a trecut de cealaltă parte și a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără. 14 Și a strigat poporului și lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine ești tu, care strigi către împăratul?” 15 Și David a zis lui Abner: „Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău. 16 Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteți vrednici de moarte, căci n-ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este sulița împăratului și urciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.” 17 Saul a cunoscut glasul lui David și a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Și David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!” 18 Și a zis: „Pentru ce urmărește domnul meu pe robul său? Ce-am făcut și cu ce sunt vinovat? 19 Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său. Dacă Domnul este Cel ce te ațâță împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te ațâță, blestemați să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea Domnului, zicându-mi: ‘Du-te de slujește unor dumnezei străini!’ 20 O, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Fața Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice , cum ar urmări o potârniche în munți.” 21 Saul a zis: „Am păcătuit ; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viața mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun și am făcut o mare greșeală.” 22 David a răspuns: „Iată sulița împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia. 23 Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credincioșia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, și eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului. 24 Și după cum azi viața ta a avut un mare preț înaintea mea, tot așa și viața mea va avea un mare preț înaintea Domnului și El mă va izbăvi din orice necaz.” 25 Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari și vei birui.” David și-a văzut de drum, și Saul s-a întors acasă.