Domnia lui Osea peste Israel
1 Osea, fiul lui Ela, a început să domnească peste Israel, la Samaria, în al doisprezecelea an al lui Ahaz, regele lui Iuda, și a domnit timp de nouă ani. 2 El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, însă nu ca regii lui Israel de dinaintea lui.
3 Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a ridicat împotriva lui și, astfel, Osea a devenit vasalul lui și i-a plătit tribut. 4 Împăratul Asiriei a descoperit însă o conspirație de-a lui Osea, care îi trimisese mesageri lui So, regele Egiptului, și nu-i mai aducea tributul anual împăratului Asiriei. Prin urmare, împăratul Asiriei l-a prins și l-a aruncat în închisoare. 5 Împăratul Asiriei a străbătut toată țara și a venit împotriva Samariei, pe care a asediat-o timp de trei ani. 6 În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a cucerit Samaria și l-a dus pe Israel în captivitate în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah, în Gozan, de-a lungul râului Habor, și în cetățile mezilor.
Cauzele desființării regatului lui Israel
7 Acestea s-au întâmplat din cauză că fiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lor, Care i-a scos din țara Egiptului, de sub stăpânirea lui Faraon, regele Egiptului. Ei s-au temut de alți dumnezei 8 și au urmat obiceiurile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel, și obiceiurile făcute de regii lui Israel. 9 Fiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului, Dumnezeul lor, fapte care nu erau drepte. Ei și-au construit înălțimi în toate cetățile lor, de la turnurile străjerilor până la cetățile fortificate. 10 Și-au ridicat stâlpi sacri și așere pe orice deal înalt și sub orice copac verde. 11 Au ars tămâie pe toate înălțimile, la fel ca națiunile pe care le-a alungat Domnul dinaintea lor și au făcut lucruri rele, mâniindu-L pe Domnul. 12 Ei au slujit idolilor, deși Domnul le spusese: „Să nu faceți lucrul acesta!“. 13 Domnul le-a avertizat pe Israel și pe Iuda prin toți profeții Săi și prin toți văzătorii, zicând: „Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele și păziți poruncile și hotărârile Mele, potrivit cu toată Legea pe care am poruncit-o strămoșilor voștri și pe care v-am trimis-o prin slujitorii Mei, profeții!“.
14 Dar ei n-au ascultat. S-au încăpățânat, la fel ca strămoșii lor, care nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor. 15 Ei au respins hotărârile Lui, legământul încheiat cu strămoșii lor și învățăturile pe care li le-a dat El. Au umblat după deșertăciuni și au devenit ei înșiși deșertăciuni. S-au luat după națiunile care erau în jurul lor, cu toate că Domnul le poruncise să nu facă asemenea lor. 16 Ei au renunțat la toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, și și-au turnat ca idoli doi viței și un stâlp al Așerei. S-au închinat întregii armate a cerurilor și i-au slujit lui Baal. 17 Și-au sacrificat în foc fiii și fiicele, s-au ocupat cu divinația și cu interpretarea semnelor și s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului, mâniindu-L.
18 De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare pe Israel și l-a îndepărtat din prezența Lui, astfel încât n-a mai rămas decât seminția lui Iuda. 19 Însă nici Iuda nu a păzit poruncile Domnului, Dumnezeul lui, ci a practicat obiceiurile făcute de Israel. 20 Atunci Domnul a respins tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat pe mâna jefuitorilor și, în cele din urmă, i-a alungat din prezența Lui.
21 Căci atunci când El îl despărțise pe Israel de Casa lui David, ei îl făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a îndepărtat pe Israel de Domnul și l-a făcut să comită un mare păcat. 22 Fiii lui Israel au continuat să comită toate păcatele pe care le-a făcut Ieroboam și nu s-au depărtat de ele, 23 până când, în cele din urmă, Domnul l-a îndepărtat pe Israel din prezența Sa, așa cum vestise prin toți slujitorii Săi, profeții. Și, astfel, Israel a fost luat de pe teritoriul său și dus în captivitate, în Asiria, unde a rămas până în ziua aceasta.
Colonizarea Samariei
24 Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat în cetățile Samariei, în locul fiilor lui Israel. Ei au luat în stăpânire Samaria și au locuit în cetățile ei. 25 Când au început ei să locuiască acolo, nu se temeau de Domnul și, prin urmare, Domnul a trimis împotriva lor niște lei care au ucis câțiva dintre ei. 26 Atunci i-au zis împăratului Asiriei: „Națiunile pe care le-ai exilat și le-ai pus să locuiască în cetățile Samariei nu cunosc cerințele Dumnezeului țării. El a trimis împotriva lor niște lei și acestea au fost omorâte de ei, pentru că nu cunosc cerințele Dumnezeului țării!“.
27 Atunci împăratul Asiriei a poruncit, zicând: „Trimiteți-l pe unul dintre preoții care au fost luați captivi de acolo. Acesta să meargă și să locuiască acolo, ca să-i învețe cerințele Dumnezeului țării“. 28 Unul dintre preoții care fusese luat captiv din Samaria s-a întors, a locuit la Betel și i-a învățat cum să se teamă de Domnul. 29 Dar fiecare națiune și-a făcut proprii ei dumnezei în cetățile în care locuiau și i-au pus în temple, pe înălțimile construite de samariteni. 30 Oamenii din Babilon l-au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cuta l-au făcut pe Nergal, oamenii din Hamat l-au făcut pe Așima, 31 iar cei din Ava i-au făcut pe Nibhaz și pe Tartak. Cei din Sefarvaim își ardeau fiii în foc, ca jertfă pentru Adra-Melek și Anam-Melek, dumnezeii din Sefarvaim. 32 Ei erau temători de Domnul, dar totodată și-au numit pentru ei înșiși tot felul de preoți ai înălțimilor, care aduceau pentru ei jertfe în templele de pe înălțimi. 33 Astfel, ei se temeau de Domnul, dar slujeau și dumnezeilor lor, după obiceiul națiunilor din care au fost aduși.
34 Până în ziua aceasta, ei au aceleași obiceiuri vechi. Ei nu se tem de Domnul, nu păzesc nici hotărârile și judecățile lor, și nici Legea și poruncile pe care le-a dat Domnul urmașilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel. 35 Domnul încheiase cu ei un legământ și le poruncise, zicând: „Să nu vă temeți de alți dumnezei, să nu vă închinați lor, să nu le slujiți și să nu le aduceți jertfe, 36 ci să vă temeți de Domnul, Care v-a scos din țara Egiptului cu mare putere și cu brațul Său întins. Lui să vă închinați și Lui să-I aduceți jertfe! 37 Vegheați întotdeauna să păziți hotărârile, judecățile, Legea și poruncile pe care le-a scris pentru voi și să nu vă temeți de alți dumnezei. 38 Să nu uitați legământul pe care l-am încheiat Eu cu voi și să nu vă temeți de alți dumnezei, 39 ci să vă temeți de Domnul, Dumnezeul vostru, și El vă va elibera din mâna tuturor dușmanilor voștri“.
40 Ei însă n-au ascultat, ci au urmat vechile lor obiceiuri. 41 Așadar, aceste națiuni se temeau de Domnul, dar slujeau și chipurilor lor cioplite. Până în ziua aceasta, copiii lor și copiii copiilor lor fac ceea ce au făcut și strămoșii lor.
Osea cel din urmă împărat al lui Israel
1 În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel, la Samaria, Osea , fiul lui Ela. A domnit nouă ani. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuși nu ca împărații lui Israel dinaintea lui. 3 Salmanasar , împăratul Asiriei, s-a suit împotriva lui; și Osea i s-a supus și i-a plătit un bir. 4 Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimisese soli lui So, împăratul Egiptului, și nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a închis și l-a pus în lanțuri într-o temniță. 5 Și împăratul Asiriei a străbătut toată țara și s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. 6 În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria și a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah și la Habor, lângă râul Gozan și în cetățile mezilor.
Robia asiriană
7 Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor, care-i scosese din țara Egiptului, de sub mâna lui Faraon, împăratul Egiptului, și pentru că s-au închinat la alți dumnezei. 8 Au urmat obiceiurile neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel și obiceiurile rânduite de împărații lui Israel. 9 Copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului Dumnezeului lor lucruri care nu sunt bune. Și-au zidit înălțimi în toate cetățile lor, de la turnurile străjerilor până la cetățile întărite. 10 Și-au ridicat stâlpi idolești și astartee pe orice deal și sub orice copac verde. 11 Și acolo au ars tămâie pe toate înălțimile, ca și neamurile pe care le izgonise Domnul dinaintea lor, și au făcut lucruri rele, prin care au mâniat pe Domnul. 12 Au slujit idolilor , despre care Domnul le zisese: „Să nu faceți lucrul acesta!” 13 Domnul a înștiințat pe Israel și Iuda prin toți prorocii Lui, prin toți văzătorii , și le-a zis: „Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele și păziți poruncile și rânduielile Mele, urmând în totul legea pe care am dat-o părinților voștri și pe care v-am trimis-o prin robii Mei, prorocii.” 14 Dar ei n-au ascultat, și-au înțepenit grumazul, ca și părinții lor, care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor. 15 N-au vrut să știe de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinții lor și de înștiințările pe care li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic – și ei înșiși n-au fost decât nimic – și după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele. 16 Au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor, și-au făcut viței turnați, au făcut idoli de-ai Astarteei , s-au închinat înaintea întregii oștiri a cerurilor și au slujit lui Baal. 17 Au trecut prin foc pe fiii și fiicele lor, s-au dedat la ghicire și vrăjitorii și s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. 18 De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel și i-a îndepărtat de la Fața Lui. N-a rămas decât seminția lui Iuda, 19 și chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel. 20 Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor și a sfârșit prin a-i izgoni dinaintea Feței Lui. 21 Căci Israel se dezlipise de casa lui David și făcuse împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-l abătuse de la Domnul și făcuse pe Israel să săvârșească un mare păcat. 22 Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele 23 până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toți slujitorii Săi proroci. Și Israel a fost dus în robie departe de țara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi.
Samaritenii
24 Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava , din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat în cetățile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria și au locuit în cetățile ei. 25 Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, și Domnul a trimis împotriva lor niște lei, care-i omorau. 26 Atunci au spus împăratului Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat și le-ai așezat în cetățile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului țării, și El a trimis împotriva lor niște lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului țării.” 27 Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: „Trimiteți pe unul din preoții pe care i-ați luat de acolo în robie; să plece să se așeze acolo și să le învețe felul în care să slujească Dumnezeului țării.” 28 Unul din preoții care fuseseră luați robi din Samaria a venit de s-a așezat la Betel și le-a învățat cum să se teamă de Domnul. 29 Dar neamurile și-au făcut, fiecare, dumnezeii lor în cetățile pe care le locuiau și i-au așezat în templele idolești din înălțimile zidite de samariteni. 30 Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Așima, 31 cei din Ava au făcut pe Nibhaz și Tartac, cei din Sefarvaim își ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec și Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim. 32 Totodată se închinau și Domnului și și-au făcut preoți ai înălțimilor, luați din tot poporul: preoții aceștia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălțimi. 33 Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în același timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați. 34 Până în ziua de astăzi își urmează ei obiceiurile de la început: nu se închină Domnului și nu se țin nici de legile și rânduielile lor, nici de legile și poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel. 35 Domnul făcuse legământ cu ei și le dăduse porunca aceasta: „Să nu vă temeți de alți dumnezei; să nu vă închinați înaintea lor, să nu le slujiți și să nu le aduceți jertfe. 36 Ci să vă temeți de Domnul, care v-a scos din țara Egiptului cu o mare putere și cu brațul întins ; înaintea Lui să vă închinați și Lui să-I aduceți jertfe. 37 Să păziți și să împliniți totdeauna învățăturile, rânduielile, legea și poruncile pe care vi le-a scris El și să nu vă temeți de alți dumnezei. 38 Să nu uitați legământul pe care l-am făcut cu voi și să nu vă temeți de alți dumnezei. 39 Ci să vă temeți de Domnul Dumnezeul vostru, și El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmașilor voștri.” 40 Ei n-au ascultat și au urmat obiceiurile lor de la început. 41 Neamurile acestea se temeau de Domnul și slujeau și chipurilor lor cioplite, și copiii lor și copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinții lor.