Profeție împotriva Edomului
1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: 2 „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre muntele Seir și profețește împotriva lui! 3 Spune-i că așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, munte al Seirului! Îmi voi întinde mâna împotriva ta și te voi preface într-o pustietate și într-un loc devastat! 4 Îți voi preface cetățile în ruină, iar tu vei ajunge o pustietate și vei ști atunci că Eu sunt Domnul.
5 Pentru că aveai o ură străveche și i-ai trecut prin ascuțișul sabiei pe fiii lui Israel în vremea necazului lor, în vremea pedepsei lor finale, 6 de aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că te voi îneca în sânge și sângele te va urmări. Fiindcă nu ai urât vărsarea de sânge, aceasta te va urmări. 7 Voi preface muntele Seir într-o pustietate și într-un loc devastat. Și voi nimici din el pe oricine se duce sau se întoarce pe acolo. 8 Îi voi umple versanții de morții lui. Cei răpuși de sabie vor cădea pe dealurile tale, pe văile tale și în toate albiile tale. 9 Te voi preface într-o pustietate veșnică și cetățile tale nu vor mai fi locuite. Și vei ști astfel că Eu sunt Domnul.
10 Pentru că ai zis: ‘Aceste două națiuni și aceste două țări vor fi ale mele și le vom lua în stăpânire!’, cu toate că Domnul era încă acolo, 11 de aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că-ți voi face după mânia și râvna pe care le-ai arătat și tu, în ura ta față de ei. Și Mă voi face cunoscut în mijlocul lor când te voi judeca. 12 Vei ști astfel că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai spus despre munții lui Israel atunci când ai zis: ‘Sunt pustiiți, ne sunt dați nouă să-i devorăm!’. 13 V-ați lăudat împotriva Mea prin vorbirea voastră și v-ați înmulțit cuvintele împotriva Mea, însă Eu am auzit». 14 Așa vorbește Stăpânul Domn: «Când tot pământul se va bucura, pe tine te voi preface într-o pustietate. 15 Pentru că te-ai bucurat când moștenirea Casei lui Israel a fost pustiită, îți voi face și ție la fel. Vei ajunge o pustietate, munte Seir, tu și tot Edomul, și veți ști astfel că Eu sunt Domnul»“.
Prorocie împotriva edomiților
1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 2 „Fiul omului, întoarce-te cu fața spre muntele Seir, prorocește împotriva lui 3 și zi: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mâna împotriva ta și te prefac într-o pustietate și într-un pustiu! 4 Îți voi preface cetățile în dărâmături, vei ajunge o pustietate, ca să știi că Eu sunt Domnul! 5 Pentru că aveai o ură veșnică și ai doborât cu sabia pe copiii lui Israel în ziua necazului lor, în vremea când nelegiuirea era la culme, 6 de aceea, pe viața Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că te voi face sânge și te va urmări sângele; fiindcă n-ai urât sângele, de aceea sângele te va urmări. 7 Voi preface muntele Seir într-o pustietate și într-un pustiu și voi nimici cu desăvârșire din el și pe cei ce se duc , și pe cei ce se întorc. 8 Îi voi umple munții cu morți și cei uciși de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale și în toate puhoaiele tale. 9 Te voi preface în niște pustietăți veșnice, cetățile nu-ți vor mai fi locuite și veți ști că Eu sunt Domnul. 10 Pentru că ai zis: ‹Aceste două neamuri și aceste două țări vor fi ale mele și le vom lua în stăpânire›, măcar că Domnul era acolo, 11 de aceea, pe viața Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că Mă voi purta cu tine după mânia și urgia pe care le-ai arătat și tu, în ura ta, împotriva lor și Mă voi face cunoscut în mijlocul lor, când te voi judeca. 12 Vei ști însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai rostit împotriva munților lui Israel când ai zis: ‹Sunt pustiiți și ne sunt dați ca pradă!› 13 V-ați fălit astfel împotriva Mea prin vorbirile voastre și v-ați înmulțit cuvintele împotriva Mea: am auzit!» 14 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Când toată țara se va bucura, pe tine te voi preface într-o pustietate! 15 Din pricina bucuriei pe care ai simțit-o că moștenirea casei lui Israel era pustiită, îți voi face și ție la fel. Vei ajunge o pustietate, munte al Seirului, tu și tot Edomul, și se va ști că Eu sunt Domnul.»’