Iosif și frații săi
1 Iacov s-a așezat în țara în care a locuit ca străin tatăl său, în țara Canaanului.
2 Aceasta este istoria lui Iacov.
La vârsta de șaptesprezece ani, Iosif păștea turma împreună cu frații săi; băiatul acesta era cu fiii Bilhei și ai Zilpei, soțiile tatălui său. Iosif a adus la cunoștința tatălui lor relele pe care aceștia le făceau. 3 Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrânețe, și i-a făcut o tunică decorată. 4 Când frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif și n-au putut să-i vorbească prietenește. 5 Iosif a avut un vis pe care l-a istorisit fraților săi, dar aceștia l-au urât și mai mult.
6 El le-a zis:
‒ Ascultați, vă rog, visul pe care l-am avut! 7 Se făcea că noi legam snopii în mijlocul câmpului. Dar iată că snopul meu s-a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri s-au adunat în jurul lui și s-au plecat înaintea snopului meu.
8 Frații săi i-au răspuns:
‒ Doar nu vei domni tu peste noi? Doar nu ne vei stăpâni tu?
Și l-au urât și mai mult din cauza viselor și a cuvintelor sale. 9 Iosif a mai avut un vis și l-a istorisit și pe acesta fraților săi.
El a zis:
‒ Iată, am mai avut un vis. Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau înaintea mea.
10 Dar când le-a istorisit acest vis tatălui și fraților săi, tatăl său l-a mustrat, zicându-i:
‒ Ce fel de vis este acesta pe care l-ai avut? Oare vom veni eu, mama ta și frații tăi ca să ne plecăm până la pământ înaintea ta?
11 Frații săi l-au invidiat, dar tatăl său a ținut minte acest vis .
Iosif este vândut de frații săi
12 Frații săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Șechem.
13 Israel i-a zis lui Iosif:
‒ Știi că frații tăi pasc oile lângă Șechem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.
El a răspuns:
‒ Iată-mă, sunt gata .
14 Israel i-a zis:
‒ Du-te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu-mi vești.
Apoi l-a trimis din Valea Hebron.
Când a ajuns la Șechem, 15 l-a găsit un om rătăcind pe câmp și l-a întrebat:
‒ Ce cauți?
16 El a zis:
‒ Îi caut pe frații mei. Spune-mi, te rog, unde pasc ei turma ?
17 Omul acela i-a răspuns:
‒ Au plecat de aici, căci i-am auzit zicând: „Să mergem la Dotan“.
Iosif s-a dus pe urma fraților săi și i-a găsit la Dotan. 18 Aceștia l-au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare.
19 Ei și-au zis unul altuia:
‒ Iată că vine „stăpânul viselor“! 20 Haideți acum să-l omorâm și să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.
21 Când a auzit Ruben lucrul acesta , a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând:
‒ Să nu-i luăm viața!
22 Apoi Ruben le-a zis:
‒ Să nu vărsați sânge! Aruncați-l în această groapă din deșert, fără să vă întindeți mâna împotriva lui.
Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. 23 Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, 24 l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Groapa era goală, fără pic de apă în ea. 25 Apoi s-au așezat să mănânce pâine. Ridicându-și ochii, s-au uitat și iată că o caravană de-a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt. 26 Iuda le-a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și-i ascundem sângele? 27 Haideți să-l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna împotriva lui, pentru că este fratele nostru, carne din carnea noastră“. Frații săi au fost de acord. 28 Când s-au apropiat negustorii midianiți, frații săi l-au scos pe Iosif din groapă și l-au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli de argint. Aceștia l-au dus pe Iosif în Egipt.
29 Ruben s-a întors la groapă și, iată că Iosif nu mai era acolo. El și-a sfâșiat hainele, 30 s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“. 31 Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge. 32 I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău“. 33 El a recunoscut-o și a zis: „Este tunica fiului meu. L-a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat în bucăți “. 34 Atunci Iacov și-a sfâșiat hainele, și-a învelit coapsele cu o pânză de sac și l-a bocit pe fiul său multe zile. 35 Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților“ . Așa a plâns tatăl său după el. 36 Midianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un demnitar al faraonului și comandant al gărzilor.
Iosif vândut de frații săi
1 Iacov a locuit în țara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. 2 Iată istoria lui Iacov:
Iosif, la vârsta de șaptesprezece ani, păștea oile cu frații lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei și cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Și Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele . 3 Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrânețe, și i-a făcut o haină pestriță . 4 Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toți și au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească. 5 Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât și mai mult. 6 El le-a zis: „Ia ascultați ce vis am visat! 7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului și iată că snopul meu s-a ridicat și a stat în picioare, iar snopii voștri l-au înconjurat și s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.” 8 Frații lui i-au zis: „Doar n-ai să împărățești tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuiești tu pe noi?” Și l-au urât și mai mult din pricina viselor lui și din pricina cuvintelor lui. 9 Iosif a mai visat un alt vis și l-a istorisit fraților săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele , luna și unsprezece stele se aruncau cu fața la pământ înaintea mea.” 10 L-a istorisit tatălui său și fraților săi. Tatăl său l-a mustrat și i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta și frații tăi să ne aruncăm cu fața la pământ înaintea ta?” 11 Frații săi au început să-l pizmuiască, dar tatăl său a ținut minte lucrurile acestea. 12 Frații lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. 13 Israel a zis lui Iosif: „Frații tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. 14 Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă oile sunt bine și adu-mi vești.” L-a trimis astfel din Valea Hebronului și Iosif a ajuns la Sihem. 15 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauți?” 16 „Caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi , te rog, unde pasc ei oile?” 17 Și omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: ‘Haidem la Dotan .’” Iosif s-a dus după frații săi și i-a găsit la Dotan. 18 Ei l-au zărit de departe și, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. 19 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! 20 Veniți acum, să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.” 21 Ruben a auzit lucrul acesta și l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viața!” 22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsați sânge, ci mai bine aruncați-l în groapa aceasta care este în pustie și nu puneți mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. 23 Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriță pe care o avea pe el. 24 L-au luat și l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. 25 Apoi au șezut să mănânce. Ridicându-și ochii, au văzut o ceată de ismaeliți venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător și smirnă, pe care le duceau în Egipt. 26 Atunci, Iuda a zis fraților săi: „Ce vom câștiga să ucidem pe fratele nostru și să-i ascundem sângele? 27 Veniți mai bine să-l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Și frații lui l-au ascultat. 28 La trecerea negustorilor madianiți , au tras și au scos pe Iosif afară din groapă și l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliților, care l-au dus în Egipt.
Jalea lui Iacov
29 Ruben s-a întors la groapă și iată că Iosif nu mai era în groapă. El și-a rupt hainele, 30 s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este ! Ce mă voi face eu?” 31 Ei au luat atunci haina lui Iosif și, junghiind un țap, i-au înmuiat haina în sânge. 32 Au trimis tatălui lor haina cea pestriță, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” 33 Iacov a cunoscut-o și a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăți!” 34 Și și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe coapse și a jelit multă vreme pe fiul său. 35 Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuința morților.” Și plângea astfel pe fiul său. 36 Madianiții l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, și anume căpetenia străjerilor.