1 „Vai de copiii răzvrătiți“,
zice Domnul,
„care fac un plan care nu este de la Mine
și o alianță care nu este de la Duhul Meu,
adăugând astfel păcat peste păcat.
2 Ei pleacă, ducându-se în Egipt,
fără să-Mi ceară sfatul,
ca să caute refugiu în protecția oferită de Faraon
și să se adăpostească la umbra Egiptului!
3 De aceea protecția oferită de Faraon va fi pentru voi o rușine,
iar refugiul la umbra Egiptului vă va aduce dispreț.
4 Pentru că, deși are conducători în Țoan
și trimișii săi au ajuns până la Hanes,
5 fiecare va fi făcut de rușine
de către un popor care nu le este de niciun folos,
care nu aduce nici ajutor, nici câștig,
ci doar rușine și dispreț“.
6 O rostire despre animalele din Neghev.
Printr-o regiune a necazului și a durerii,
de unde vin leoaica și leul,
vipera și șarpele zburător,
ei își duc bogățiile pe spinarea măgarilor
și averile pe cocoașa cămilelor,
către un popor care nu le va fi de folos,
7 către Egipt, al cărui ajutor este deșertăciune
și nimic.
De aceea îl numesc:
„Rahab, cel ce stă nepăsător“.

8 Acum, du-te și scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliță,
scrie-le pe un sul,
ca să fie o mărturie veșnică
pentru vremea care vine!
9 Căci ei sunt un popor răzvrătit, niște copii mincinoși,
copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
10 care zic văzătorilor: „Să nu mai aveți vedenii!“
și profeților: „Nu ne mai profețiți ce este drept!
Spuneți-ne lucruri măgulitoare,
profețiți-ne iluzii!
11 Părăsiți calea!
Îndepărtați-vă de pe cărare
și nu ne mai confruntați
cu Sfântul lui Israel!“.
12 De aceea, așa vorbește Sfântul lui Israel:
„Pentru că respingeți acest mesaj,
pentru că vă încredeți în asuprire și-n înșelăciune
și vă sprijiniți pe ele,
13 de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi
asemenea unei spărturi într-un zid înalt,
care se lărgește și-i provoacă prăbușirea,
prăbușire care va veni deodată, într-o clipă.
14 Îl va sfărâma așa cum se sfărâmă un vas de-al olarilor,
care este zdrobit fără milă
și printre fragmentele căruia nu se mai găsește
nici măcar un ciob pentru a lua cărbuni din vatră
sau pentru a scoate apă din fântână“.
15 Căci așa vorbește Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel:
„Prin pocăință și odihnă veți fi salvați;
în liniște și în încredere va fi puterea voastră.
Dar n-ați vrut!
16 Ați zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» –
tocmai de aceea veți fi nevoiți să fugiți!
«Vom călări pe cai iuți!» –
tocmai de aceea urmăritorii voștri vor fi și ei iuți!
17 La amenințarea unuia singur, vor fugi o mie
și la amenințarea a cinci, veți fugi cu toții
până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte
și ca un steag pe un deal“.

18 Totuși, Domnul așteaptă să-Și arate bunăvoința față de voi.
Totuși, El Se ridică să vă arate milă.
Căci Domnul este un Dumnezeu al dreptății!
Ferice de toți cei ce-și pun speranța în El!
19 Da, popor al Sionului, care locuiești în Ierusalim, nu vei mai plânge! Cu siguranță El Își va arăta bunăvoința față de tine când îți va auzi strigătul după ajutor. Imediat ce te va auzi, îți va răspunde. 20 Deși Stăpânul vă va da pâinea necazului și apa suferinței, învățătorii tăi nu se vor mai ascunde și ochii tăi îi vor vedea pe învățătorii tăi. 21 Iar dacă vă veți întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga, veți auzi înapoia voastră o voce, zicând: „Aceasta este calea! Mergeți pe ea!“. 22 Atunci vă veți pângări chipurile voastre cioplite, placate cu argint, și chipurile voastre turnate, acoperite cu aur. Le veți împrăștia ca pe niște zdrențe murdare, zicându-le: „Afară cu voi!“.

23 El va da ploaie seminței pe care o semeni în pământ, iar pâinea, rodul pământului, va fi gustoasă și din abundență. În ziua aceea, turmele voastre vor paște pe pășuni întinse; 24 boii și măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreț sărat, care a fost vânturat cu lopata și cu furca. 25 Pe fiecare munte semeț și pe orice deal înalt vor curge pârâuri, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. 26 Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai puternică, așa cum este lumina a șapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său, va vindeca vânătaia loviturii Lui.
27 Iată, Numele Domnului vine de departe;
vine arzând de mânie
și înconjurat de un nor gros de fum.
Buzele Sale sunt pline de indignare,
iar limba Sa este ca un foc nimicitor.
28 Suflarea Lui este ca un torent care se revarsă
și ajunge până la gât.
Vine să cearnă națiunile prin sita nimicirii
și să pună un frâu în fălcile popoarelor,
care să-i ducă în rătăcire.
29 Veți cânta
ca în noaptea unei sărbători sfinte.
Vi se va bucura inima
ca și când ați merge, în sunetul flautului,
la muntele Domnului,
la Stânca lui Israel.
30 Domnul va face să se audă glasul Său măreț
și să fie văzut brațul Său coborând să lovească,
cu foarte mare mânie și cu flacără de foc nimicitoare,
cu rupere de nori, cu furtună și grindină.
31 Căci Asiria va fi zdrobită de glasul Domnului,
când El va lovi cu toiagul.
32 La fiecare lovitură de nuia hotărâtă,
pe care Domnul o va îndrepta asupra ei,
se vor auzi tamburinele și lirele.
Cu loviturile brațului Său, El Se va lupta împotriva ei.
33 Căci Tofetul este de mult timp pregătit,
este gata chiar și pentru împărat.
Groapa lui este săpată adânc și larg,
având foc și lemn din belșug.
Suflarea Domnului,
ca un șuvoi de sulf, îl aprinde.
1 „Vai”, zice Domnul, „de copiii răzvrătiți, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu și îngrămădesc astfel păcat peste păcat! 2 Ei se coboară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon și să caute un adăpost sub umbra egiptenilor! 3 Dar ocrotirea lui Faraon vă va da de rușine și adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară. 4 Căci voievozii lui au și ajuns la Țoan și trimișii lui au și atins Hanesul. 5 Dar toți vor rămâne de rușine din pricina unui popor care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre rușinea și ocara lor.” 6 Prorocie asupra unor dobitoace de la miazăzi: Printr-un ținut strâmtorat și necăjit, de unde vin leoaica și leul, năpârca și șarpele zburător, își duc ei bogățiile în spinarea măgarilor și vistieriile pe cocoașa cămilelor către un popor care nu le va fi de folos. 7 Căci ajutorul Egiptului nu este decât deșertăciune și nimic, de aceea eu numesc lucrul acesta zarvă fără nicio ispravă. 8 „Du-te acum”, zice Domnul, „de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță și sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie și în veci de veci. 9 Scrie că poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului, 10 care zic văzătorilor: ‘Să nu vedeți!’ și prorocilor: ‘Să nu prorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, prorociți-ne lucruri închipuite! 11 Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfântul lui Israel!’” 12 De aceea așa vorbește Sfântul lui Israel: „Fiindcă lepădați cuvântul acesta și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri și vă sprijiniți pe ele, 13 de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, amenință să cadă și a cărui prăbușire vine deodată, într-o clipă: 14 îl sfărâmă cum se sfărâmă un vas de pământ, care se sfărâmă fără nicio milă și din ale cărui sfărâmături nu mai rămâne niciun ciob măcar, cu care să iei foc din vatră sau să scoți apă din fântână.” 15 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.” Dar n-ați voit! 16 Ci ați zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!” – De aceea veți și fugi! – „Vom călări pe cai iuți!” – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi și mai iuți! 17 O mie vor fugi la amenințarea unuia singur și, când vă vor amenința cinci, toți veți fugi, până veți rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe creștetul unui deal. 18 Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El! 19 Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine când vei striga; cum va auzi, te va asculta. 20 Domnul vă va da pâine în necaz și apă în strâmtorare. Învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi. 21 Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!”, când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga. 22 Veți socoti ca spurcate argintul care vă acoperă idolii și aurul cu care sunt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăție le vei arunca și le vei zice : „Afară cu voi de aici!” 23 Atunci El va da ploaie peste sămânța pe care o vei pune în pământ și pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă și hrănitoare; în același timp, turmele tale vor paște în pășuni întinse. 24 Boii și măgarii care ară pământul vor mânca un nutreț sărat, vânturat cu lopata și cu ciurul. 25 Pe orice munte înalt și pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. 26 Și lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai mare (ca lumina a șapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său și va tămădui rana loviturilor lui. 27 Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă și un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie și limba Lui este ca un foc mistuitor; 28 suflarea Lui este ca un șuvoi ieșit din albie, care ajunge până la gât, ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii și să pună o zăbală înșelătoare în fălcile popoarelor. 29 Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel. 30 Și Domnul va face să răsune glasul Lui măreț, Își va arăta brațul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, al furtunii și al pietrelor de grindină. 31 Atunci, asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa. 32 La fiecare lovitură de nuia hotărâtă pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele și harpele. Domnul va lupta împotriva lui cu mâna ridicată. 33 Căci de multă vreme este pregătit un rug , gătit și pentru împărat: adânc și lat este făcut, cu foc și lemne din belșug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un șuvoi de pucioasă.