Nelegiuirea lui Israel și Slujitorul ascultător al Domnului
1 Așa vorbește Domnul:
„Unde este acea scrisoare de despărțire
a mamei voastre,
prin care am alungat-o?
Sau căruia dintre creditorii Mei
v-am vândut Eu?
Iată, din cauza nelegiuirilor voastre
ați fost vânduți
și din cauza fărădelegilor voastre
a fost alungată mama voastră.
2 De ce, când am venit,
n-a mai fost nimeni acolo?
De ce, când am strigat,
n-a răspuns nimeni?
A fost oare mâna Mea prea scurtă
pentru a vă răscumpăra?
N-am avut Eu oare putere
pentru a vă elibera?
Iată, cu mustrarea Mea, pot să sec marea
și să transform râurile în deșert;
peștii lor putrezesc din lipsă de apă
și mor de sete.
3 Eu îmbrac cerurile cu întuneric
și le învelesc cu o pânză de sac“.
4 „Stăpânul Domn
Mi-a dăruit o limbă iscusită
ca să știu să sprijin cu vorba
pe cel obosit.
El Îmi trezește, în fiecare dimineață,
El Îmi trezește urechea,
ca să ascult asemenea unor ucenici.
5 Stăpânul Domn Mi-a deschis urechea,
iar Eu nu M-am răzvrătit,
nu I-am întors spatele.
6 Mi-am dat spatele celor ce Mă loveau
și obrajii celor ce-Mi smulgeau barba;
nu Mi-am ascuns fața de insulte și de scuipat.
7 Stăpânul Domn Îmi vine în ajutor;
de aceea nu voi fi făcut de rușine.
De aceea Mi-am făcut fața ca de cremene,
știind că nu voi fi făcut de rușine.
8 Cel Ce Mă îndreptățește este aproape!
Cine îndrăznește să Mă acuze?
Să ne înfățișăm împreună!
Unde este cel ce Mă acuză?
Să Mă confrunte!
9 Iată, Stăpânul Domn Îmi vine în ajutor!
Cine îndrăznește să Mă condamne?
Iată, toți se vor învechi ca o haină,
iar molia îi va mânca.
10 Care dintre voi se teme de Domnul
și ascultă de glasul Slujitorului Său?
Cel ce umblă în întuneric
și nu are lumină,
să se încreadă în Numele Domnului
și să se sprijine pe Dumnezeul său!
11 Iată, voi toți care aprindeți un foc
și purtați torțe aprinse,
umblați, dar în lumina focului vostru
și a torțelor pe care le-ați aprins!
Aceasta veți primi din mâna Mea:
veți zăcea într-un loc al durerii.
Robul Domnului, batjocorit și ajutat
1 Așa vorbește Domnul: „Unde este cartea de despărțire prin care am izgonit pe mama voastră? Sau căruia dintre cei ce M-au împrumutat v-am vândut? Vedeți, din pricina fărădelegilor voastre ați fost vânduți și din pricina păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră. 2 Pentru ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat? Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să izbăvesc? Cu mustrarea Mea, Eu usuc marea și prefac râurile în pustie; peștii lor se strică din lipsă de apă și pier de sete! 3 Îmbrac cerurile cu negura de jale și le învelesc cu un sac.” 4 „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici. 5 Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea și nu M-am împotrivit , nici nu M-am tras înapoi. 6 Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau și obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fața de ocări și de scuipări. 7 Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am rușinat, de aceea Mi-am făcut fața ca o cremene, știind că nu voi fi dat de rușine. 8 Cel ce Mă îndreptățește este aproape : cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfățișăm împreună! Cine este potrivnicul Meu? Să înainteze spre Mine! 9 Iată , Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osândi? Într-adevăr, se prefac cu toții în zdrențe ca o haină: molia îi va mânca. 10 Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuiască pe Dumnezeul lui! 11 Iar voi toți, care aprindeți focul și puneți tăciuni pe el, umblați în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins! Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceți în dureri .”