Judecată și speranță
1 Așa vorbește Domnul:
„Cerurile sunt tronul Meu,
iar pământul este scăunașul picioarelor Mele!
Unde Mi-ați putea construi voi o casă?
Și unde va fi locul Meu de odihnă?
2 Mâna Mea a făcut toate aceste lucruri
și așa au luat ființă toate“,
zice Domnul.

„Iată însă omul spre care voi privi:
spre cel umil și smerit în duh,
spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu.
3 Oricine înjunghie un bou
nu este mai bun decât cel care omoară un om;
oricine jertfește un miel
nu este mai bun decât cel care rupe gâtul unui câine;
oricine aduce un dar de mâncare
nu este mai bun decât cel ce aduce ca jertfă sângele unui porc
și oricine arde tămâie ca aducere-aminte
nu este mai bun decât cel ce binecuvântează un idol.
Aceștia și-au ales propriile căi,
iar sufletul lor găsește plăcere în spurcăciunile lor.
4 De aceea și Eu voi alege să Mă port aspru cu ei
și să aduc peste ei lucrurile de care se tem,
căci atunci când am chemat, niciunul n-a răspuns,
atunci când am vorbit, n-au ascultat,
ci au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Mei
și au ales ce nu-Mi place“.

5 Ascultați Cuvântul Domnului,
voi, care tremurați la Cuvântul Său:
„Frații voștri, care vă urăsc
și vă resping din cauza Numelui Meu, au zis:
«Glorificat să fie Domnul!
Să vă vedem bucuria!».
Totuși, ei vor fi făcuți de rușine.
6 Ascultați! Un zgomot se aude din cetate.
Un glas se aude din Templu.
Este glasul Domnului,
răsplătind din plin dușmanilor Săi.

7 Înainte de a simți dureri,
ea a născut;
înainte ca durerile să-i vină,
ea a născut un fiu.
8 Cine a mai auzit una ca asta?
Cine a mai văzut asemenea lucruri?
Se poate naște oare o țară
într-o singură zi?
Se poate oare ca o națiune să fie adusă la viață
așa, într-o clipă?
Și totuși, abia au apucat-o durerile,
că Sionul și-a și născut fiii.
9 Să aduc până la clipa nașterii
și să nu las să se nască?“,
zice Domnul.
„Să opresc oare nașterea,
Eu, Care fac să se nască?“,
zice Dumnezeul tău.
10 „Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și veseliți-vă cu el,
toți cei ce-l iubiți!
Tresăltați de bucurie împreună cu el,
toți cei ce l-ați bocit,
11 ca să fiți hrăniți și săturați
la sânul lui mângâietor,
ca să beți din plin și să vă bucurați
de abundența gloriei lui!“.
12 Căci așa vorbește Domnul:
„Iată, voi face să curgă spre el pacea,
asemenea unui pârâu,
și bogăția națiunilor,
asemenea unui torent care se revarsă.
Veți fi alăptați și purtați pe brațe;
veți fi alintați pe genunchi.
13 Așa cum o mamă își mângâie copilul,
așa vă voi mângâia și Eu
și veți fi mângâiați în Ierusalim“.

14 Când veți vedea aceasta, inima vi se va bucura,
iar trupul vi se va revigora
asemenea ierbii proaspete;
se va cunoaște atunci
că mâna Domnului este cu slujitorii Săi,
iar mânia Sa este împotriva dușmanilor Săi.
15 Căci, iată, Domnul vine într-un foc,
iar carele Lui sunt ca o vijelie!
El Își preface mânia în furie
și mustrarea, în flăcări de foc.
16 Căci Domnul va începe judecata cu foc și cu sabia Sa,
împotriva tuturor oamenilor,
iar cei uciși de Domnul vor fi mulți.
17 „Cei ce se sfințesc și se curățesc pentru a intra în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă atât carne de porc, cât și spurcăciuni și șoareci, vor pieri împreună“, zice Domnul.
18 „Căci din cauza faptelor și a gândurilor lor vin să adun toate națiunile și limbile. Ele vor veni și vor vedea gloria Mea.
19 Voi pune un semn între ei și voi trimite pe unii dintre supraviețuitori la națiuni: la Tarșiș, la Pul și la Lud – iscusiți în mânuirea arcului – la Tubal și la Iavan, până în insulele îndepărtate, care n-au auzit vorbindu-se de Mine și nici nu Mi-au văzut gloria. Ei vor vesti gloria Mea printre națiuni. 20 Ei îi vor aduce din mijlocul tuturor națiunilor pe toți frații voștri ca dar de mâncare pentru Domnul. Îi vor aduce pe cai, în care, în căruțe, pe catâri și pe cămile, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim“, zice Domnul, „așa cum fiii lui Israel aduc un dar de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului. 21 Iar pe unii dintre ei îi voi lua ca preoți și leviți“, zice Domnul.

22 „Căci așa cum cerurile cele noi și pământul cel nou, pe care le fac, vor dăinui înaintea Mea“, zice Domnul, „tot așa vor dăinui și neamul și numele vostru. 23 De la o lună nouă la cealaltă și de la un Sabat la celălalt, orice făptură va veni și Mi se va închina“, zice Domnul. 24 „Vor ieși și vor vedea cadavrele celor ce s-au răzvrătit împotriva Mea. Căci viermele lor nu va muri, focul lor nu se va stinge și vor fi un motiv de repulsie pentru orice făptură“.
1 Așa vorbește Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie și pământul este așternutul picioarelor Mele! Ce casă ați putea voi să-Mi zidiți și ce loc Mi-ați putea voi da ca locuință? 2 Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființa”, zice Domnul. „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu. 3 Cine înjunghie un bou ca jertfă nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfește un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câine , cine aduce un dar de mâncare este ca cel ce ar vărsa sânge de porc, cine arde tămâie este ca cel ce s-ar închina la idoli; toți aceștia își aleg căile lor, și sufletul lor găsește plăcere în urâciunile lor. 4 De aceea și Eu voi alege ce este spre nefericirea lor și voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, căci , când am chemat Eu, n-au răspuns și, când am vorbit Eu, n-au ascultat, ci au făcut ce este rău înaintea Mea și au ales ce nu-Mi place!” 5 Ascultați Cuvântul Domnului, voi, care vă temeți de Cuvântul Lui: „Iată ce zic frații voștri, care vă urăsc și vă izgonesc din pricina Numelui Meu: ‘Să-Și arate Domnul slava , ca să vă vedem bucuria!’ Dar ei vor rămâne de rușine! 6 Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului, care dă vrăjmașilor Lui plata cuvenită! 7 Înainte ca să simtă dureri, a născut și, înainte ca să-i vină suferințele, a dat naștere unui fiu. 8 Cine a auzit vreodată așa ceva? Cine a văzut vreodată așa ceva? Se poate naște oare o țară într-o zi? Se naște un neam așa dintr-odată? Abia au apucat-o muncile, și fiica Sionului și-a și născut fiii! 9 Aș putea să deschid pântecele mamei și să nu o las să nască?”, zice Domnul. „Eu, care fac să nască, aș putea să împiedic oare nașterea?”, zice Dumnezeul tău. 10 Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și veseliți-vă cu el, toți cei ce-l iubiți; împărțiți și bucuria cu el, acum, toți cei ce l-ați plâns, 11 ca să fiți săturați bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătați în totul de plinătatea slavei lui. 12 Căci așa vorbește Domnul: „Iată , voi îndrepta spre el pacea ca un râu și slava neamurilor ca un pârâu ieșit din matcă și veți fi alăptați ; veți fi purtați în brațe și dezmierdați pe genunchi. 13 Cum mângâie pe cineva mama sa, așa vă voi mângâia Eu; da, veți fi mângâiați în Ierusalim! 14 Și când veți vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura și oasele voastre vor prinde putere ca iarba.” Domnul Își va arăta astfel puterea față de robii Săi, dar va face pe vrăjmașii Lui să-I simtă mânia. 15 Căci iată , Domnul vine într-un foc și carele Lui sunt ca un vârtej; Își preface mânia într-un jăratic și amenințările, în flăcări de foc. 16 Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile și cu sabia Lui pedepsește pe oricine, și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr. 17 „Cei ce se sfințesc și se curățesc în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă și carne de porc, și șoareci, și alte lucruri urâcioase, toți aceia vor pieri”, zice Domnul. 18 „Eu pedepsesc faptele și gândurile lor! Dar vine vremea când voi strânge toate neamurile și toate limbile; ele vor veni și vor vedea slava Mea. 19 Și voi pune un semn între ele și voi trimite la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul și la Lud, care trag cu arcul, la Tubal și la Iavan, în ostroavele depărtate, care n-au auzit vorbindu-se niciodată de Mine și n-au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri. 20 Vor aduce pe toți frații voștri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în care și pe tărgi, pe catâri și pe dromaderi, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim”, zice Domnul, „cum își aduc copiii lui Israel darurile de mâncare, într-un vas curat, la Casa Domnului. 21 Și voi lua și dintre ei pe unii ca preoți și leviți ”, zice Domnul. 22 „Căci după cum cerurile cele noi și pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea”, zice Domnul, „așa vor dăinui și sămânța voastră și numele vostru. 23 În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea”, zice Domnul. 24 „Și, când vor ieși, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri și focul lor nu se va stinge și vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.”