Restaurarea lui Israel
1 Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului: 2 „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Scrie într-un sul toate cuvintele pe care ți le-am spus. 3 Căci iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel și Iuda. Îi voi aduce înapoi în țara pe care le-am dat-o strămoșilor lor și o vor stăpâni»“.
4 Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu privire la Israel și Iuda: 5 „Da, așa vorbește Domnul:
«Auzim un strigăt de spaimă,
de groază și nu de pace.
6 Întrebați și uitați-vă bine!
Poate un bărbat să nască?
Atunci de ce-i văd pe toți bărbații
cu mâinile pe coapse,
ca o femeie în durerile nașterii?
De ce au pălit?
7 Vai, ce îngrozitoare va fi ziua aceea!
N-a mai fost niciodată vreuna ca ea!
Va fi o vreme de necaz pentru Iacov,
dar Iacov va fi salvat din ea.

8 În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor,
voi sfărâma jugul de pe gâtul lor,
le voi rupe legăturile
și străinii nu îi vor mai înrobi.
9 În schimb, vor sluji Domnului, Dumnezeul lor,
și împăratului lor David
pe care li-l voi ridica.

10 Dar tu, slujitorul Meu Iacov, nu te teme,
zice Domnul,
nu te înspăimânta, Israel!
Căci iată, te voi salva din teritoriul îndepărtat
și-ți voi elibera urmașii din țara în care sunt captivi.
Iacov se va întoarce, va avea odihnă și liniște
și nimeni nu-l va mai îngrozi,
11 căci Eu sunt cu tine ca să te salvez,
zice Domnul.
Voi distruge toate națiunile
printre care te-am risipit,
dar pe tine nu te voi distruge complet.
Te voi disciplina însă cu dreptate;
nu pot să te las nepedepsit»“.
12 Așa vorbește Domnul:
„Lovitura ta este de nevindecat
și rana ta este incurabilă.
13 Nu este nimeni care să-ți apere cauza;
nu este niciun medicament pentru rana ta
și niciun mijloc de vindecare.
14 Toți iubiții tăi te-au uitat
și niciunuia nu-i mai pasă de tine.
Te-am lovit așa cum lovește un dușman
și te-am disciplinat ca un om nemilos
pentru că nelegiuirea ta este așa de mare,
iar păcatele tale atât de numeroase.
15 De ce te plângi de rana ta,
de durerea ta care nu are vindecare?
Ți-am făcut aceste lucruri
din cauză că nelegiuirea ta este atât de mare,
iar păcatele tale atât de numeroase.

16 Totuși, toți cei ce te devorează vor fi devorați;
toți dușmanii tăi,
toți, vor fi duși în captivitate.
Cei ce te jefuiesc vor fi jefuiți
și pe toți cei ce te prădează îi voi da Eu ca pradă.
17 Pe tine însă te voi vindeca
și-ți voi lega rănile, zice Domnul,
pentru că ești numit «Cel alungat»,
«Sionul de care nimănui nu-i pas㻓.
18 Așa vorbește Domnul:
„Iată, îi voi aduce înapoi pe exilații corturilor lui Iacov
și voi avea milă de locuințele lui.
Fiecare cetate va fi reconstruită pe ruinele ei
și fiecare citadelă va sta din nou
în locul ei de odinioară.
19 Din mijlocul lor se vor înălța mulțumiri
și strigăte de bucurie.
Îi voi înmulți
și nu se vor împuțina;
îi voi face să fie onorați,
și nu vor fi lipsiți de importanță.
20 Fiii lor vor fi ca în vremurile de odinioară
și comunitatea lor va fi restabilită înaintea Mea;
îi voi pedepsi pe toți asupritorii lor.
21 Liderul lor va fi unul de-al lor
și conducătorul lor va ieși din mijlocul lor.
Îl voi apropia Eu de Mine și-Mi va fi aproape,
căci altfel cine și-ar putea dărui inima
pentru a fi aproape de Mine?“, zice Domnul.
22 „Voi veți fi poporul Meu,
iar Eu voi fi Dumnezeul vostru“.

23 Iată furtuna Domnului!
Furia izbucnește!
Vijelia se așază;
ea se năpustește asupra capului celor răi.
24 Mânia Domnului nu se va retrage
până când El nu-Și va duce la îndeplinire
planurile inimii Lui.
În zilele de pe urmă,
veți înțelege lucrul acesta.
Întoarcerea din robie
1 Iată Cuvântul rostit lui Ieremia din partea Domnului: 2 „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Scrie într-o carte toate cuvintele pe care ți le-am spus. 3 Iată, vin zile’, zice Domnul, ‘când voi aduce înapoi prinșii de război ai poporului Meu Israel și Iuda’, zice Domnul; ‘îi voi aduce înapoi în țara pe care am dat-o părinților lor și o vor stăpâni.’” 4 Iată însă cuvintele pe care le-a rostit Domnul asupra lui Israel și asupra lui Iuda: 5 „Așa vorbește Domnul: ‘Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace! 6 Întrebați și vedeți dacă nu cumva naște vreun bărbat! Pentru ce văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate fețele? 7 Vai! căci ziua aceea este mare! Niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea. 8 În ziua aceea’, zice Domnul oștirilor, ‘voi sfărâma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile, și străinii nu-l vor mai supune. 9 Ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor și împăratului lor David, pe care li-l voi scula . 10 De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov’, zice Domnul, ‘și nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din țara cea depărtată și îți voi izbăvi sămânța din țara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăși, va avea odihnă și liniște și nu-l va mai tulbura nimeni. 11 Căci Eu sunt cu tine’, zice Domnul, ‘ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate , nu pot să te las nepedepsit.’ 12 Așa vorbește Domnul: ‘Lovitura ta este de nevindecat și rana ta este usturătoare. 13 Niciunul nu-ți apără pricina, ca să-ți lege rana; nu-i niciun leac , niciun mijloc de vindecare! 14 Toți cei ce te iubeau te uită, niciunuia nu-i pasă de tine, căci te-am lovit cum lovesc pe un vrăjmaș , te-am pedepsit cu putere din pricina mulțimii nelegiuirilor tale și a marelui număr al păcatelor tale. 15 De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ți-o pricinuiește boala ta? Pentru mulțimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri! 16 Totuși toți cei ce te mănâncă vor fi mâncați și toți vrăjmașii tăi, toți, vor merge în robie; cei ce te jefuiesc vor fi jefuiți și voi da pradă pe toți cei ce te prădează. 17 Dar te voi vindeca și îți voi lega rănile’, zice Domnul. ‘Căci ei te numesc: «Cel izgonit, Sionul acela de care nimănui nu-i pasă».’ 18 Așa vorbește Domnul: ‘Iată, aduc înapoi pe prinșii de război ai corturilor lui Iacov și Mi-e milă de locașurile lui; cetatea va fi zidită iarăși pe dealurile ei și casa împărătească va fi locuită iarăși cum era. 19 Din mijlocul lor se vor înălța mulțumiri și strigăte de bucurie; Îi voi înmulți și nu se vor împuțina; îi voi cinsti și nu vor fi disprețuiți. 20 Fiii lui vor fi ca altădată , adunarea lui va rămâne înaintea Mea și voi pedepsi pe toți asupritorii lui. 21 Căpetenia lui va fi din mijlocul lui și stăpânitorul lui va ieși din mijlocul lui; îl voi apropia , și va veni la Mine, căci cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine?’, zice Domnul. 22 ‘Voi veți fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru.’” 23 Iată furtuna Domnului, urgia izbucnește, se năpustește vijelia și cade peste capul celor răi! 24 Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini și va înfăptui gândurile inimii Lui. Veți înțelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.