1 De ce nu hotărăște Cel Atotputernic vremuri pentru judecată?
De ce așteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?
2 Unii oameni mută hotarele,
iau turme cu forța și apoi le pasc.
3 Iau măgarul orfanului,
iau drept garanție boul văduvei.
4 Îmbrâncesc de pe cale pe cei nevoiași
și silesc pe toți săracii țării să se ascundă.
5 Iată, ca măgarii sălbatici în deșert,
așa ies aceștia la lucru.
Ei caută hrană;
în deșert găsesc mâncare pentru ei și pentru copii.
6 Culeg pe câmp nutrețul lui
și răscolesc via celui rău.
7 Înnoptează goi, lipsiți de îmbrăcăminte
și fără învelitoare împotriva frigului.
8 Sunt pătrunși de ploaia munților
și se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.
9 Orfanul este smuls de la sân,
iar copilul săracului este luat garanție.
10 Neavând haine, umblă goi;
strâng snopi, dar sunt flămânzi.
11 Extrag ulei între șirurile lor de măslini,
calcă presele de struguri, dar le este sete.
12 Bărbații din cetate gem
și sufletele celor înjunghiați strigă după ajutor,
dar Dumnezeu nu ia seama la nenorocire.
13 Sunt alții care se răzvrătesc împotriva luminii,
care nu cunosc căile ei
și nu rămân pe cărările ei.
14 Ucigașul se scoală când se ivește lumina
și omoară pe cel sărac și nevoiaș,
iar în timpul nopții este ca un hoț.
15 Ochii celui adulter pândesc amurgul, zicând:
«Nimeni nu mă va vedea!»
și își acoperă fața.
16 Ei sparg case pe întuneric,
iar în timpul zilei stau închiși.
Ei nu cunosc lumina.
17 Căci pentru toți aceștia, dimineața este o umbră a morții,
deoarece sunt prieteni cu spaimele umbrei morții.
18 Ei sunt iuți ca spuma apelor,
partea lor, pe pământ, este blestemată.
Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor.
19 Așa cum seceta și căldura
înghit apele zăpezii,
tot astfel Locuința Morților îi înghite pe cei ce-au păcătuit.
20 Pântecul mamei îi uită,
iar viermele îi găsește gustoși.
Nimeni nu-și mai aduce aminte de ei.
Astfel, nedreptatea este zdrobită ca un copac.
21 Ei o jefuiesc femeia fără copii
și nu-i fac niciun bine văduvei.
22 Totuși, prin puterea Sa, El îi înlătură pe cei măreți;
când Se ridică El, ei nu se mai încred în viața lor.
23 El le dă siguranță și sunt sprijiniți;
ochii Lui se uită la căile lor.
24 Sunt înălțați pentru puțină vreme, dar apoi trec.
Sunt doborâți și adunați ca toți ceilalți ;
sunt tăiați ca spicele de grâu.
25 Dacă nu este așa, cine poate dovedi că mint
și cine va arăta că nu este nimic adevărat în vorbele mele?“.
1 Pentru ce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată
și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2 Sunt unii care mută hotarele , fură turmele și le pasc;
3 iau măgarul orfanului,
iau zălog vaca văduvei;
4 îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți,
silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă.
5 Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,
ies dimineața la lucru să caute hrană
și în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.
6 Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp,
culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7 Îi apucă noaptea în umezeală,
fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8 Îi pătrunde ploaia munților
și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9 Aceia smulg pe orfan de la țâță,
iau zălog tot ce are săracul.
10 Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,
strâng snopii și-s flămânzi;
11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,
calcă teascul și le este sete;
12 în cetăți se aud vaietele celor ce mor,
sufletul celor răniți strigă…
Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!
13 Alții sunt vrăjmași ai luminii,
nu cunosc căile ei,
nu umblă pe cărările ei.
14 Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor,
ucide pe cel sărac și lipsit,
și noaptea fură.
15 Ochiul preacurvarului pândește amurgul:
‘Nimeni nu mă va vedea’, zice el,
și își pune o maramă pe față.
16 Noaptea sparg casele,
ziua stau închiși;
se tem de lumină .
17 Pentru ei, dimineața este umbra morții
și, când o văd, simt toate spaimele morții.
18 Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,
pe pământ n-are decât o parte blestemată
și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19 Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,
așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.
20 Pântecele mamei îl uită,
viermii se ospătează cu el,
nimeni nu-și mai aduce aminte de el!
Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21 el, care prădează pe femeia stearpă și fără copii,
el, care nu face niciun bine văduvei!…
22 Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,
și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;
23 El le dă liniște și încredere,
are privirile îndreptate spre căile lor.
24 S-au ridicat, și într-o clipă nu mai sunt:
cad, mor ca toți oamenii,
sunt tăiați ca spicele coapte.
25 Nu este așa?
Cine mă va dovedi de minciună,
cine-mi va nimici cuvintele mele?”