1 Dar acum ei râd de mine,
ei, mai tineri decât mine,
pe ai căror părinți i-am considerat nedemni
să-i pun alături de câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vlagă?
3 Epuizați de sărăcie și de foame,
cutreierau deșertul,
noaptea, prin locuri părăsite și pustii,
4 smulgeau nalbă dintre arbuști,
mâncau chiar și rădăcini de verigel.
5 Erau alungați din mijlocul oamenilor;
striga lumea după ei ca după niște hoți.
6 Ei locuiau în râpele de lângă pârâuri,
în gropile pământului și între stânci.
7 Urlau printre tufișuri,
se îngrămădeau pe sub mărăcini.
8 Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume,
erau alungați din țară.
9 Dar acum, ei îmi folosesc numele în cântecul lor;
am devenit o parodie pentru ei.
10 Mă disprețuiesc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în față.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit,
ei nu mai au frâu față de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată.
Ei întind curse picioarelor mele
și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Ei îmi distrug cărarea,
îmi măresc necazul.
Nu au nevoie de ajutor.
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleșesc.
Demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
iar bunăstarea mea se risipește ca un nor.
16 Și acum, mi s-a vărsat sufletul din mine;
m-au cuprins zilele suferinței.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod, n-au odihnă.
18 Dumnezeu îmi smulge haina cu mare putere;
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca țărâna și cenușa.
20 Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi.
Stau în picioare, iar Tu doar Te uiți la mine.
21 Ai devenit aspru cu mine;
mă lovești cu puterea mâinii Tale.
22 Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt
și mă arunci în furia furtunii.
23 Știu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toți cei vii.
24 Da, nimeni nu-și întinde mâna spre o ruină,
când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?
26 Când mă așteptam la bine, a venit răul
și când așteptam lumina, a venit întunericul.
27 Adâncul ființei mele fierbe fără încetare;
zilele suferinței vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare și strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu șacalii
și prieten cu struții.
30 Pielea mi se înnegrește și cade,
iar oasele îmi ard de febră.
31 Harfa mea este pentru bocet,
iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng.
1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,
pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?
3 Sfrijiți de sărăcie și foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.
4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după niște hoți.
6 Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peșterile pământului și în stânci.
7 Urlă printre tufișuri
și se adună sub mărăcini.
8 Ființe mârșave și disprețuite,
sunt izgoniți din țară.
9 Și acum , astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă în față.
11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea
și îmi împing picioarele
și își croiesc cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
13 Îmi nimicesc cărarea
și lucrează ca să mă prăpădească,
ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15 Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16 Și acum, mi se topește sufletul în mine
și m-au apucat zilele suferinței.
17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,
mi se lipește de trup ca o cămașă.
19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca țărâna și cenușa.
20 Strig către Tine și nu-mi răspunzi;
stau în picioare și nu mă vezi.
21 Ești fără milă împotriva mea,
lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23 Căci știu că mă duci la moarte,
în locul unde se întâlnesc toți cei vii.
24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25 Nu plângeam eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26 Mă așteptam la fericire,
și, când colo, nenorocirea a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.
27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28 Umblu înnegrit , dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu șacalii,
tovarăș cu struții.
30 Pielea mi se înnegrește și cade,
iar oasele îmi ard și se usucă.
31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale
și cavalul meu scoate sunete plângătoare.