Primul discurs al lui Elifaz
1 Atunci Elifaz, temanitul, a răspuns și a zis:
2 „Dacă ar îndrăzni cineva să-ți vorbească, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3 Iată că tu i-ai învățat pe mulți
și ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau
și au întărit genunchii care se îndoiau.
5 Dar acum necazul a venit asupra ta
și ești supărat;
te atinge și ești îngrozit.
6 Nu este oare teama de Dumnezeu încrederea ta,
iar curăția căilor tale speranța ta?
7 Te rog, adu-ți aminte! A pierit vreodată un om nevinovat?
Sau unde au fost nimiciți cei drepți?
8 După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuirea
și seamănă necazul, le culeg roadele .
9 Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește,
iar izbucnirea mâniei Sale îi distruge.
10 Urletul leului, glasul leului fioros
și colții leilor tineri sunt zdrobiți.
11 Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
iar puii leoaicei sunt risipiți.
12 Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns,
urechea mea a auzit o șoaptă.
13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor avute noaptea,
când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,
14 m-au cuprins groaza și tremurul;
groaza a făcut să-mi tremure toate oasele.
15 Un duh a trecut prin fața mea;
atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit, dar nu i-am putut desluși chipul;
înfățișarea cuiva era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea:
17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Poate el să fie curat înaintea Creatorului său?
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
și găsește greșeli chiar și la îngerii Săi,
19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
ale căror temelii sunt în țărână
și care sunt striviți mai ușor decât o molie.
20 De dimineață până seara sunt zdrobiți;
pier și sunt dați uitării pentru totdeauna.
21 Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
Ei mor, însă fără să fi dobândit înțelepciune».
Cuvântarea lui Elifaz către Iov
1 Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2 „Dacă vom îndrăzni să-ți vorbim, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3 De multe ori tu ai învățat pe alții
și ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau
și ai întărit genunchii care se îndoiau.
5 Și acum, când este vorba de tine, ești slab!
Acum, când ești atins tu, te tulburi!
Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6 Nădejdea ta nu-i neprihănirea ta?
7 Adu-ți aminte, te rog! Care nevinovat a pierit?
Care oameni neprihăniți au fost nimiciți?
8 După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea
și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9 Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,
nimiciți de vântul mâniei Lui.
10 Mugetul leilor încetează,
dinții puilor de lei sunt zdrobiți!
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă
și puii leoaicei se risipesc.
Toți oamenii sunt vinovați
12 Un cuvânt s-a furișat până la mine,
și urechea mea i-a prins sunetele ușoare.
13 În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc,
14 m-a apucat groaza și spaima,
și toate oasele mi-au tremurat.
15 Un duh a trecut pe lângă mine…
Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16 Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea încetișor:
17 ‘Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’
18 Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi,
dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi,
19 cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut,
care își trag obârșia din țărână
și pot fi zdrobiți ca un vierme!
20 De dimineață până seara sunt zdrobiți,
pier pentru totdeauna și nimeni nu ține seama de ei.
21 Li se taie firul vieții,
mor și tot n-au căpătat înțelepciunea!