1 Oare nu muncește omul din greu pe pământ?
Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier?
2 Ca un sclav care tânjește după umbră,
sau ca un zilier care își așteaptă plata,
3 așa am moștenit și eu luni de deșertăciune
și mi s-au dat nopți de necaz.
4 Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?».
Dar noaptea e așa de lungă și sunt sătul de frământări până în zori.
5 Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;
pielea îmi crapă și supurează.
6 Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului
și se sfârșesc fără speranță.
7 Adu-Ți aminte, Dumnezeule , că viața mi-e doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea binele.
8 Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;
ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.
9 Ca norul care se risipește și trece,
tot așa cel ce coboară în Locuința Morților nu se va mai ridica.
10 Nu se va mai întoarce la casa lui
și nu-și va mai cunoaște locul.
11 De aceea eu nu voi tăcea,
ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,
în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12 Sunt eu Marea sau un monstru al mării,
de ai pus o strajă în jurul meu?
13 Când zic: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14 atunci Tu mă înspăimânți cu vise
și mă îngrozești cu vedenii.
15 Așa că aș alege mai bine sugrumarea,
mai bine moartea, decât aceste oase.
16 Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!
Lasă-mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!
17 Ce este omul, ca să-l apreciezi
și să-ți îndrepți inima spre el,
18 să-l cercetezi în fiecare dimineață
și să-l încerci în orice clipă?
19 Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine
și să mă lași astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?
20 Dacă am păcătuit, ce Ți-am făcut Ție,
Veghetor al oamenilor?
De ce m-ai luat drept țintă?
Am devenit o povară pentru Tine?
21 De ce nu-mi ierți fărădelegea
și nu-mi dai la o parte nelegiuirea?
Căci acum mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, dar nu voi mai fi“.
Iov deznădăjduit
1 Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș
și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2 Cum suspină robul după umbră,
cum își așteaptă muncitorul plata,
3 așa am eu parte de luni de durere ,
și partea mea sunt nopți de suferință.
4 Mă culc și zic:
‘Când mă voi scula ?
Când se va sfârși noaptea?’
Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
5 Trupul mi se acoperă cu viermi și cu o coajă pământoasă,
pielea-mi crapă și se desface.
6 Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului,
se duc și nu mai am nicio nădejde!
7 Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mea este doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8 Ochiul care mă privește nu mă va mai privi;
ochiul Tău mă va căuta și nu voi mai fi.
9 Cum se risipește norul și trece,
așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuința morților!
10 Nu se va mai întoarce în casa lui
și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia.
11 De aceea nu-mi voi ține gura,
ci voi vorbi în neliniștea inimii mele,
mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
12 Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare,
de-ai pus strajă în jurul meu?
13 Când zic: ‘Patul mă va ușura,
culcușul îmi va alina durerile’,
14 atunci mă înspăimânți prin vise,
mă îngrozești prin vedenii.
15 Ah, aș vrea mai bine gâtuirea,
mai bine moartea decât aceste oase!
16 Le disprețuiesc !… Nu voi trăi în veci…
Lasă-mă , căci doar o suflare mi-i viața !
17 Ce este omul ca să-Ți pese atât de mult de el,
ca să iei seama la el,
18 să-l cercetezi în toate diminețile
și să-l încerci în toate clipele?
19 Când vei înceta odată să mă privești?
Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
20 Dacă am păcătuit, ce pot să-Ți fac, Păzitorul oamenilor?
Pentru ce m-ai pus țintă săgeților Tale,
de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21 Pentru ce nu-mi ierți păcatul
și pentru ce nu-mi uiți fărădelegea?
Căci voi adormi în țărână
și, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”