Mânia lui Iona și îndurarea lui Dumnezeu
1 Iona s-a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s-a mâniat.
2 El s-a rugat Domnului și a zis:
‒ O, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș, pentru că știam că ești un Dumnezeu binevoitor și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare, un Dumnezeu Care regretă răul pe care zice că-l va face. 3 Iar acum, Doamne, Te rog, ia-mi viața, căci este mai bine să mor decât să trăiesc!
4 Domnul a răspuns:
‒ Oare faci bine că te mânii?
5 Atunci Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la est de aceasta. Acolo și-a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. 6 Domnul Dumnezeu a trimis un ricin, pe care l-a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului său și pentru a-i înlătura necazul. Iona s-a bucurat foarte mult de ricinul acesta. 7 Însă, odată cu ivirea zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s-a uscat. 8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre est. Soarele l-a bătut pe Iona în creștet, sleindu-l de puteri. El și-a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“.
9 Dumnezeu l-a întrebat pe Iona:
‒ Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului?
El a răspuns:
‒ Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte!
10 Atunci Domnul a zis:
‒ Ție ți s-a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai muncit și pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte a răsărit și într-o noapte a pierit. 11 Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor și în care se află și o mulțime de animale?
Nemulțumirea lui Iona și mustrările Domnului
1 Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona și s-a mâniat. 2 S-a rugat Domnului și a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars . Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău! 3 Acum , Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” 4 Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” 5 Și Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la răsărit de cetate. Acolo și-a făcut un umbrar și a stat sub el până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea. 6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui și să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta. 7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme, care a înțepat curcubetele, și curcubetele s-a uscat. 8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit și soarele a bătut peste capul lui Iona, și Iona a leșinat. Atunci a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor decât să trăiesc!” 9 Dar Dumnezeu a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!” 10 Atunci și Domnul a zis: „Ție îți este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă și pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut și într-o noapte a pierit. 11 Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite?”