Trimiterea celor doisprezece
(Mc. 3:13-19Mc. 6:7-11Lc. 6:13-16Lc. 9:1-6Lc. 10:3-12F.A. 1:13)1 Isus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate, ca să le alunge și să vindece orice boală și orice neputință.
2 Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea:
cel dintâi, Simon, care este numit Petru, și Andrei, fratele lui;Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui;3 Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, colectorul de taxe;Iacov, fiul lui Alfeu, și Tadeu;4 Simon Zelotul; și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus .
5 Pe aceștia doisprezece i-a trimis Isus, după ce le-a poruncit, zicând: „Să nu mergeți la celelalte națiuni și să nu intrați în vreo cetate de-a samaritenilor, 6 ci mergeți, mai degrabă, la oile pierdute ale Casei lui Israel. 7 Iar, în timp ce mergeți, predicați și spuneți că Împărăția Cerurilor este aproape. 8 Vindecați-i pe cei bolnavi, înviați-i pe cei morți, curățiți-i pe cei leproși, alungați demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați.
9 Să nu luați nici aur, nici argint, nici monede de bronz la brâiele voastre, 10 nici traistă pentru drum, nici două cămăși, nici sandale și nici toiag, căci lucrătorul își merită hrana! 11 În orice cetate sau sat intrați, cercetați cine este acolo demn și rămâneți în casa lui până când veți pleca din locul acela . 12 Iar când intrați în casa acelei familii, salutați-o! 13 Dacă acea familie este într-adevăr demnă, pacea voastră să vină peste ea, dar dacă nu este demnă, pacea voastră să se întoarcă la voi! 14 Dacă cineva nu vă va primi sau nu va asculta cuvintele voastre, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din casa sau din cetatea aceea! 15 Adevărat vă spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru teritoriul Sodomei și al Gomorei decât pentru cetatea aceea!
Ucenicii vor fi persecutați
(Mc. 13:9-13Lc. 12:11-12Lc. 21:12-19)16 Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți deci înțelepți ca șerpii și curați ca porumbeii. 17 Păziți-vă de oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor. 18 Și veți fi duși înaintea guvernatorilor și înaintea regilor din cauza Mea, ca mărturie pentru ei și pentru națiuni. 19 Dar, când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți spune, căci vi se va da chiar în ceasul acela ce să spuneți! 20 Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel Care va vorbi prin voi.
21 Fratele îl va da la moarte pe fratele său , iar tatăl pe copilul său . Copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor omorî. 22 Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. 23 Iar când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiți în alta! Căci, adevărat vă spun, nicidecum nu veți termina de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul Omului!
24 Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, nici slujitorul mai presus de stăpânul său. 25 Îi este de ajuns ucenicului să fie ca învățătorul său și slujitorului ca stăpânul său. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit «Beelzebul», cu cât mai mult îi vor numi așa pe cei din casa Lui!
Teamă de Dumnezeu, nu de oameni
(Lc. 12:2-9Mc. 8:38)26 Așadar, să nu vă temeți de ei! Căci nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, și nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut. 27 Ceea ce vă spun Eu în întuneric, spuneți la lumină, și ceea ce auziți șoptindu-se la ureche, proclamați de pe acoperișuri. 28 Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeți-vă, mai degrabă, de Cel Ce poate să distrugă și sufletul și trupul în gheenă. 29 Nu se vând oare două vrăbii pe un assarion? Și totuși, nici măcar una dintre ele nu va cădea la pământ fără voia Tatălui vostru! 30 Vouă însă, și firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! 31 Deci nu vă temeți! Voi sunteți mai prețioși decât multe vrăbii.
32 Așadar, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri. 33 Însă, pe oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor îl voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri.
Prețul uceniciei
(Lc. 12:51-53Lc. 14:26-27Lc. 17:33Mc. 8:34-35Ioan 12:25)34 Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. 35 Căci am venit să-i despart:
«pe om de tatăl său,
pe fată de mama ei
și pe noră de soacra ei,
36 așa încât dușmanii unui om
vor fi chiar cei din familia lui» .
37 Cel ce-și iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine, și cel ce-și iubește fiul sau fata mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine. 38 Iar cel ce nu-și ia crucea și nu Mă urmează nu este demn de Mine. 39 Cel ce încearcă să-și păstreze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va găsi.
Răsplătiri
(Mc. 9:41Lc. 10:16Ioan 13:20)40 Cel ce vă primește pe voi Mă primește pe Mine, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. 41 Cel ce primește un profet, în numele unui profet, va primi răsplata unui profet, iar cel ce primește un om drept, în numele unui om drept, va primi răsplata unui om drept. 42 Și oricine va da chiar și un pahar cu apă rece unuia dintre acești micuți, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata“.
Trimiterea celor doisprezece apostoli
1 Apoi, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a dat putere să scoată duhurile necurate și să tămăduiască orice fel de boală și orice fel de neputință. 2 Iată numele celor doisprezece apostoli:
Cel dintâi, Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; 3 Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, vameșul; Iacov, fiul lui Alfeu, și Levi, zis și Tadeu; 4 Simon Canaanitul și Iuda Iscarioteanul , cel care a vândut pe Isus. 5 Aceștia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învățăturile următoare: „Să nu mergeți pe calea păgânilor și să nu intrați în vreo cetate a samaritenilor , 6 ci să mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. 7 Și pe drum, propovăduiți și ziceți: ‘Împărăția cerurilor este aproape!’ 8 Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați. 9 Să nu luați nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre, 10 nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. 11 În orice cetate sau sat veți intra, să cercetați cine este acolo vrednic și să rămâneți la el până veți pleca. 12 La intrarea voastră în casă, urați-i de bine; 13 și dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar , dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. 14 Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieșiți din casa sau din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre. 15 Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei, decât pentru cetatea aceea.
Primirea apostolilor de lume
16 Iată , Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. 17 Păziți-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor și vă vor bate în sinagogile lor. 18 Din pricina Mea, veți fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, ca să slujiți ca mărturie înaintea lor și înaintea neamurilor. 19 Dar , când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți spune, căci ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; 20 fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. 21 Fratele va da la moarte pe frate-său, și tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinților lor și-i vor omorî. 22 Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. 23 Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți într-alta. Adevărat vă spun că nu veți isprăvi de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul omului. 24 Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, nici robul, mai presus de domnul său. 25 Ajunge ucenicului să fie ca învățătorul lui, și robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe cei din casa Lui? 26 Așa că să nu vă temeți de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. 27 Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneți la lumină; și ce auziți șoptindu-se la ureche, să propovăduiți de pe acoperișul caselor. 28 Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul, și trupul în gheenă. 29 Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. 30 Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. 31 Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. 32 De aceea , pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; 33 dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. 34 Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa. 36 Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui. 37 Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38 Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. 39 Cine își va păstra viața o va pierde și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.
Primirea ucenicilor
40 Cine vă primește pe voi Mă primește pe Mine și cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 41 Cine primește un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; și cine primește pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit. 42 Și oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din acești micuți în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.”