Planurile celor răi și planurile lui Dumnezeu
1 Vai de cei ce plănuiesc nelegiuirea
și planifică răul în paturile lor!
Chiar din zorii dimineții încep să le comită,
pentru că le stă în putere.
2 Poftesc terenuri, și apoi pun mâna pe ele!
Poftesc case, apoi și le însușesc!
Asupresc pe om și casa lui,
pe bărbat și moștenirea sa.
3 De aceea, așa vorbește Domnul:
„Iată, plănuiesc împotriva acestui clan o nenorocire
de care nu vă veți putea feri cefele!
Și nu veți mai umbla plini de înfumurare,
căci vor fi vremuri grele.
4 În ziua aceea, se va rosti o pildă pe seama voastră
și se va face o cântare de jale, care va zice:
«Suntem ruinați de tot!
El înstrăinează proprietatea poporului meu!
Vai cum o înlătură de la mine!
Terenurile noastre le împarte trădătorilor!»“.
5 De aceea, nu vei mai avea pe nimeni
care să întindă funia de măsurat, prin tragere la sorți,
în adunarea Domnului.
Falșii profeți
6 „Nu mai profețiți!“, vor profeți ei atunci.
„Să nu mai profețească aceste lucruri!
Batjocurile nu ne vor copleși!“
7 Dar ce ar trebui să se spună, Casă a lui Iacov?
„Se mânie chiar atât de ușor Duhul Domnului?
Acesta este felul Lui de a lucra?“
„Oare nu fac bine cuvintele Mele
celui ce umblă cu dreptate?
8 De curând, poporul Meu
s-a ridicat ca un dușman.
Ați smuls mantaua
de peste haină,
de la cei ce trec în siguranță,
cei ce nu se gândesc la război.
9 Voi le alungați pe femeile poporului Meu
din casele lor plăcute
și luați de la copiii lor
pentru totdeauna măreția Mea.
10 Ridicați-vă și plecați,
căci acesta nu mai este locul vostru de odihnă.
Pentru că a devenit necurat,
el va fi distrus, iar distrugerea va fi cumplită!
11 Dacă ar veni un om cu vânt și cu înșelăciune,
și ar minți spunând :
«Îți voi profeți despre vin și despre băuturi tari!»,
un astfel de profet ar fi potrivit pentru poporul acesta!
Promisiunea restaurării
12 Sigur îi voi aduna pe toți ai lui Iacov!
Sigur voi strânge laolaltă rămășița lui Israel!
Îi voi aduna ca pe niște oi în țarc,
ca pe o turmă în pășunea ei;
locul acela va mișuna de oameni.
13 Cel ce deschide calea va merge înaintea lor;
ei vor pătrunde, vor intra pe poartă și vor ieși.
Împăratul lor va trece înaintea lor
și Domnul va fi în fruntea lor“.
1 Vai de cei ce cugetă nelegiuirea și făuresc rele în așternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. 2 Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om și casa lui, pe om și moștenirea lui. 3 De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni , de care nu vă veți feri grumajii și nu veți mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele. 4 În ziua aceea, veți ajunge de pomină , veți boci și veți zice: ‘S-a isprăvit! Suntem pustiiți cu desăvârșire! Partea de moștenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai, cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmașului…!’” 5 De aceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frânghia de măsurat pentru sorțul tău, în adunarea Domnului. 6 „Nu prorociți!” zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!” 7 Este Domnul atât de grabnic la mânie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra? „Da, cuvintele Mele sunt prielnice celui ce umblă cu neprihănire! 8 De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaș; voi răpiți mantaua de pe hainele celor ce trec liniștiți și n-au gust de război. 9 Voi izgoniți din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luați pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor. 10 Sculați-vă și plecați, căci aici nu este odihnă pentru voi, căci, din pricina spurcăciunii , vor fi dureri, dureri puternice. 11 Da, dacă ar veni un om cu vânt și minciuni și ar zice: ‘Îți voi proroci despre vin și despre băuturi tari’, acela ar fi un proroc pentru poporul acesta! 12 Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămășița lui Israel, îi voi aduna ca pe niște oi dintr-un staul , ca pe o turmă în pășunea ei, așa că va fi o mare zarvă de oameni. 13 Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă și vor ieși pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor și Domnul va fi în fruntea lor.”