Rebeliunea poporului și judecata Domnului
1 Atunci întreaga adunare a început să strige tare. Și, în noaptea aceea, poporul s-a plâns.
2 Toți fiii lui Israel au protestat împotriva lui Moise și a lui Aaron, și întreaga adunare le-a zis:
‒ O, dacă am fi murit în țara Egiptului sau dacă am fi murit în deșertul acesta! 3 De ce ne aduce Domnul în țara aceasta? Ca să cădem loviți de sabie? Soțiile noastre și copiii noștri vor ajunge pradă. N-ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?
4 Și fiecare i-a zis semenului său:
‒ Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!
5 Atunci Moise și Aaron s-au aruncat cu fața la pământ înaintea întregii adunări a comunității fiilor lui Israel.
6 Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și-au sfâșiat hainele 7 și au vorbit întregii comunități a fiilor lui Israel, zicând:
‒ Țara pe care am străbătut-o, ca s-o cercetăm, este o țară deosebit de bună. 8 Dacă Domnul Își găsește plăcerea în noi, ne va duce în această țară și ne-o va da nouă; este o țară în care curge lapte și miere. 9 Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul din țară, căci vor fi ca pâinea pentru noi. Protecția le-a fost luată, iar Domnul este cu noi. Nu vă temeți de ei.
10 Dar întreaga adunare zicea să-i omoare cu pietre. Atunci gloria Domnului s-a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea fiilor lui Israel.
11 Domnul i-a zis lui Moise:
‒ Până când Mă va disprețui poporul acesta? Până când nu va crede în Mine, în pofida tuturor semnelor pe care le-am făcut în mijlocul lui? 12 Îl voi lovi cu molimă și-l voi dezmoșteni, iar pe tine te voi face o națiune mai mare și mai puternică decât el.
13 Dar Moise i-a zis Domnului:
‒ Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor, 14 și-l vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, Doamne, ești în mijlocul acestui popor, că Tu, Doamne, ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă deasupra lor și că mergi înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc. 15 Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci națiunile care au auzit despre faima Ta vor zice: 16 „Pentru că Domnul n-a putut să ducă acest popor în țara pe care le-o jurase, de aceea i-a omorât în deșert“. 17 Te rog, lasă acum ca puterea Stăpânului să se arate în măreția ei, după cum ai promis, zicând: 18 „Domnul este încet la mânie și plin de îndurare, iertând nelegiuirea și fărădelegea, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat , ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație “. 19 Te rog, iartă nelegiuirea acestui popor, potrivit măreției îndurării Tale, așa cum ai iertat acest popor din Egipt până acum.
20 Domnul a zis:
‒ I-am iertat așa cum ai cerut. 21 Dar, cât este de adevărat faptul că Eu sunt viu și că gloria Domnului va umple tot pământul, 22 tot așa niciunul dintre oamenii care au văzut gloria Mea și semnele pe care le-am făcut în Egipt și în deșert și care totuși M-au ispitit de zece ori până acum și n-au ascultat de glasul Meu, 23 nu vor vedea țara pe care am jurat că le-o voi da strămoșilor lor. Niciunul dintre cei care M-au disprețuit nu o va vedea. 24 Dar pentru că slujitorul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M-a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar urmașii lui o vor stăpâni. 25 Amalekiții și canaaniții locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceți-vă și porniți spre deșert, pe drumul către Marea Roșie.
26 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 27 „Până când va protesta această adunare rea împotriva Mea? Am auzit nemulțumirile pe care fiii lui Israel le au față de Mine. 28 De aceea spuneți-le: «Viu sunt Eu, zice Domnul, că vă voi face precum ați vorbit în auzul Meu: 29 cadavrele voastre vor zăcea în deșertul acesta. Dintre toți cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care ați fost numărați și înscriși și care ați protestat împotriva Mea, 30 niciunul nu va intra în țara în care am jurat că vă voi așeza, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. 31 Pe copiii voștri însă, despre care ați zis că vor ajunge pradă, îi voi duce în țară și, astfel, ei vor cunoaște țara pe care voi ați respins-o. 32 Cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în deșertul acesta. 33 Fiii voștri vor fi păstori în deșert timp de patruzeci de ani și vor purta vina necredincioșiei voastre până când trupurile voastre moarte își vor găsi sfârșitul în deșert. 34 Așa cum ați cercetat țara timp de patruzeci de zile, tot așa, timp de patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, veți purta pedeapsa pentru nelegiuirea voastră și, astfel, veți cunoaște respingerea Mea». 35 Eu, Domnul, am vorbit. Cu siguranță așa îi voi face acestei comunități rele care s-a adunat împotriva Mea. În deșertul acesta își vor găsi sfârșitul și aici vor muri“.
36 Bărbații pe care Moise îi trimisese să cerceteze țara și care, atunci când s-au întors, au făcut toată comunitatea să protesteze împotriva lui, aducând un raport nefavorabil despre țară, 37 deci oamenii aceia, care aduseseră un raport nefavorabil despre țară, au murit loviți de o urgie înaintea Domnului. 38 Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viață dintre bărbații care se duseseră să cerceteze țara.
39 Când Moise le-a spus aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul a bocit mult.
40 Ei s-au sculat dimineață și s-au urcat pe vârful muntelui, zicând:
‒ Iată-ne! Ne vom duce spre locul pe care l-a promis Domnul, căci am păcătuit.
41 Dar Moise le-a zis:
‒ De ce încălcați porunca Domnului? Acest plan nu va reuși. 42 Să nu vă duceți, căci Domnul nu este în mijlocul vostru și veți fi învinși de dușmanii voștri. 43 Amalekiții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea loviți de sabie. Fiindcă v-ați abătut de la Domnul, El nu va fi cu voi.
44 Ei însă s-au mândrit și s-au urcat pe vârful muntelui, chiar dacă Moise și Chivotul legământului Domnului nu s-au depărtat din mijlocul taberei. 45 Atunci amalekiții și canaaniții care locuiau pe muntele acela au venit, i-au atacat și i-au zdrobit până la Horma.
Patruzeci de ani în pustie
1 Toată adunarea a ridicat glasul și a început să țipe. Și poporul a plâns în noaptea aceea. 2 Toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și Aaron și toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta? 3 Pentru ce ne duce Domnul în țara aceasta în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copilașii noștri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” 4 Și au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt.” 5 Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ în fața întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă. 6 Și, dintre cei ce iscodiseră țara, Iosua , fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, și-au rupt hainele 7 și au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Țara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o țară foarte bună, minunată. 8 Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da: este o țară în care curge lapte și miere. 9 Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca . Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!” 10 Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când slava Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel. 11 Și Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui? 12 De aceea îl voi lovi cu ciumă și-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.” 13 Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta. 14 Și vor spune locuitorilor țării aceleia. Ei știau că Tu, Domnul, ești în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într-un stâlp de nor și noaptea într-un stâlp de foc. 15 Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile care au auzit vorbindu-se de Tine vor zice: 16 ‘Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în țara pe care jurase că i-o va da, de aceea l-a omorât în pustie!’ 17 Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis: 18 ‘Domnul este încet la mânie și bogat în bunătate, iartă fărădelegea și răzvrătirea, dar nu ține pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam.’ 19 Iartă dar fărădelegea poporului acestuia , după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.” 20 Și Domnul a spus: „Iert, cum ai cerut. 21 Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu și că slava Domnului va umple tot pământul, 22 atât este de adevărat că toți cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le-am făcut în Egipt și în pustie, și totuși M-au ispitit de zece ori acum și n-au ascultat glasul Meu, 23 toți aceia nu vor vedea țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da, și anume toți cei ce M-au nesocotit n-o vor vedea. 24 Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însuflețit de un alt duh și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus și urmașii lui o vor stăpâni. 25 Amaleciții și canaaniții locuiesc valea aceasta, deci mâine, întoarceți-vă și plecați în pustie, pe calea care duce spre Marea Roșie.” 26 Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și a zis: 27 „Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea. 28 Spune-le: ‘Pe viața Mea’, zice Domnul, ‘că vă voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor Mele! 29 Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toți , a căror numărătoare s-a făcut numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus și care ați cârtit împotriva Mea, 30 nu veți intra în țara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiți, afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. 31 Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască țara pe care ați nesocotit-o voi. 32 Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. 33 Și copiii voștri vor rătăci patruzeci de ani în pustie și vor ispăși astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. 34 După cum în patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa, patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, și veți ști atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi. 35 Eu , Domnul, am vorbit! În adevăr, așa voi face acestei rele adunări, care s-a unit împotriva Mea; vor fi nimiciți în pustia aceasta și în ea vor muri.’” 36 Bărbații pe care îi trimisese Moise să iscodească țara și care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, înnegrind țara, 37 oamenii aceștia, care înnegriseră țara, au murit acolo, înaintea Domnului, loviți de o moarte năprasnică. 38 Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viață dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească țara.
Neascultarea poporului pedepsit
39 Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel, și poporul a fost într-o mare jale. 40 S-au sculat dis-de-dimineață a doua zi și s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.” 41 Moise a zis: „Pentru ce călcați porunca Domnului? Nu veți izbuti. 42 Nu vă suiți , căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutați să fiți bătuți de vrăjmașii voștri. 43 Căci amaleciții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea uciși de sabie; odată ce v-ați abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.” 44 Ei s-au îndărătnicit și s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului și Moise n-au ieșit din mijlocul taberei. 45 Atunci s-au coborât amaleciții și canaaniții care locuiau pe muntele acela, i-au bătut și i-au tăiat în bucăți până la Horma.