Psalmul 119
1 Ferice de cei integri pe calea lor,
care trăiesc potrivit Legii Domnului.
2 Ferice de cei ce păzesc învățăturile Lui
și-L caută din toată inima.
3 Ei nu fac nicio nedreptate;
umblă pe căile Lui.
4 Tu ai poruncit reglementările Tale,
ca să fie păzite bine.
5 O, dacă aș urmări constant, pe căile mele,
să păzesc hotărârile Tale!
6 Atunci nu mă voi rușina,
când mă voi uita la poruncile Tale.
7 Îți voi mulțumi în curăție de inimă,
când voi învăța legile dreptății Tale.
8 Voi păzi hotărârile Tale;
nu mă părăsi de tot!

9 Cum își va păstra tânărul curată cărarea?
Trăind după Cuvântul Tău.
10 Te caut din toată inima mea;
nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale!
11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.
12 Binecuvântat să fii Tu, Doamne!
Învață-mă hotărârile Tale!
13 Buzele mele vestesc
toate judecățile rostite de gura Ta.
14 Mă bucur când urmez învățăturile Tale
de parcă aș avea toate bogățiile.
15 Cuget la reglementările Tale
și mă uit atent la căile Tale.
16 Îmi găsesc plăcerea în hotărârile Tale;
nu voi uita Cuvântul Tău!

17 Fă-i bine slujitorului Tău, ca să trăiesc
și să păzesc Cuvântul Tău!
18 Deschide-mi ochii, ca să văd
minunile din Legea Ta.
19 Eu sunt un străin pe pământ:
nu-mi ascunde poruncile Tale!
20 Întotdeauna mi se topește sufletul de dor
după judecățile Tale, tot timpul.
21 Tu-i mustri pe cei aroganți, pe cei blestemați,
pe cei ce se rătăcesc de la poruncile Tale.
22 Îndepărtează de la mine insulta și disprețul,
căci păzesc învățăturile Tale!
23 Prinții stau și vorbesc împotriva mea,
dar slujitorul Tău cugetă la hotărârile Tale.
24 Învățăturile Tale sunt bucuria mea,
sunt sfetnicii mei.

25 Sufletul meu este lipit de țărână:
înviorează-mă potrivit Cuvântului Tău!
26 Mi-am istorisit căile, și Tu mi-ai răspuns:
învață-mă hotărârile Tale!
27 Fă-mă să înțeleg calea reglementărilor Tale
și voi cugeta la minunile Tale!
28 Sufletul îmi plânge de întristare:
ridică-mă, după Cuvântul Tău!
29 Ține-mă departe de calea minciunii;
binevoiește să mă înveți Legea Ta!
30 Aleg calea credincioșiei;
accept judecățile Tale.
31 Mă alipesc de învățăturile Tale:
Doamne, nu mă lăsa să fiu făcut de rușine!
32 Alerg pe calea poruncilor Tale,
căci Tu îmi lărgești inima de bucurie .

33 Învață-mă, Doamne, calea hotărârilor Tale,
și o voi păzi până la sfârșit!
34 Fă-mă să înțeleg și voi respecta Legea Ta,
o voi păzi din toată inima mea!
35 Călăuzește-mă pe cărarea poruncilor Tale,
căci în ea îmi găsesc plăcerea!
36 Apleacă-mi inima spre învățăturile Tale
și nu spre câștig nedrept!
37 Abate-mi ochii de la vederea deșertăciunii.
Înviorează-mă pe căile Tale!
38 Împlinește-Ți promisiunea făcută slujitorului Tău,
celui ce se teme de Tine!
39 Depărtează de la mine disprețul care mă înspăimântă,
căci judecățile Tale sunt bune!
40 Iată! Tânjesc după poruncile Tale.
În dreptatea Ta, înviorează-mă!

41 Să vină la mine îndurarea Ta, Doamne,
mântuirea Ta, potrivit promisiunii Tale!
42 Atunci îi voi răspunde celui ce mă batjocorește,
căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea,
căci îmi pun speranța în judecățile Tale!
44 Voi păzi Legea Ta
întotdeauna și pentru veci de veci!
45 Voi umbla în libertate,
căci caut hotărârile Tale.
46 Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea regilor
și nu mă voi rușina.
47 Îmi voi găsi plăcerea în poruncile Tale,
pe care le iubesc.
48 Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,
și cuget la hotărârile Tale.

49 Amintește-Ți de Cuvântul spus slujitorului Tău,
în care m-ai făcut să sper!
50 Aceasta îmi este mângâierea în suferința mea,
că promisiunea Ta mă înviorează.
51 Mult mă mai batjocoresc cei aroganți,
dar eu nu mă abat de la Legea Ta.
52 Îmi amintesc de judecățile Tale din vechime, Doamne,
și sunt mângâiat.
53 Sunt cuprins de furie la vederea celor răi,
a celor ce au părăsit Legea Ta.
54 Decretele Tale au fost tema cântărilor mele
în casa în care locuiesc.
55 Noaptea îmi amintesc Numele Tău, Doamne!
Voi păzi Legea Ta!
56 Așa-mi doresc să fie,
căci păzesc poruncile Tale.

57 Doamne, Tu ești partea mea de moștenire:
am promis că voi păzi cuvintele Tale!
58 Caut fața Ta din toată inima.
Arată-Ți bunăvoința față de mine, potrivit promisiunii Tale.
59 Mă gândesc la căile mele
și îmi îndrept pașii spre învățăturile Tale.
60 Mă grăbesc și nu întârzii
să păzesc poruncile Tale.
61 Funiile celor răi m-au înconjurat,
dar eu nu uit Legea Ta.
62 La miezul nopții mă trezesc ca să-Ți mulțumesc
datorită judecăților Tale cele drepte.
63 Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine
și păzesc reglementările Tale.
64 Doamne, îndurarea Ta umple pământul:
învață-mă hotărârile Tale!

65 Tu faci bine slujitorului Tău,
Doamne, după Cuvântul Tău.
66 Învață-mă să am un discernământ clar și pricepere,
căci cred în poruncile Tale!
67 Înainte de a fi smerit, eu rătăceam,
însă acum păzesc Cuvântul Tău.
68 Tu ești bun și faci bine:
învață-mă hotărârile Tale!
69 Niște aroganți m-au împroșcat cu minciuni,
dar eu păzesc poruncile Tale din toată inima.
70 Inima lor este fără simțire, precum grăsimea,
dar eu îmi găsesc plăcerea în Legea Ta.
71 Este bine pentru mine că am fost smerit,
pentru că astfel am putut învăța hotărârile Tale.
72 Mai bună este pentru mine Legea gurii Tale,
decât mii de șecheli de aur și de argint.

73 Mâinile Tale m-au făcut și m-au întărit.
Dă-mi pricepere, ca să pot învăța poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc și se bucură,
căci mi-am pus speranța în Cuvântul Tău.
75 Doamne, știu că judecățile Tale sunt drepte
și că, din credincioșie, m-ai smerit.
76 Fă ca îndurarea Ta să-mi fie mângâiere,
potrivit promisiunii Tale față de slujitorul Tău.
77 Să am parte de mila Ta și voi trăi,
căci îmi găsesc plăcerea în Legea Ta.
78 Să fie făcuți de râs cei aroganți, căci m-au discreditat prin minciuni.
Cât despre mine, eu voi medita la poruncile Tale.
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
și cei ce cunosc învățăturile Tale.
80 Fie-mi inima fără vină în ce privește hotărârile Tale,
și atunci nu voi fi făcut de rușine.

81 Mi se topește sufletul de dor după mântuirea Ta;
eu îmi pun speranța în Cuvântul Tău.
82 Mi se topesc ochii de dor după promisiunea Ta,
zicând: „Când mă vei mângâia?“.
83 Deși am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu uit hotărârile Tale.
84 Câte zile să mai aștepte slujitorul Tău
până când îi vei judeca pe cei ce mă urmăresc?
85 Niște aroganți mi-au săpat gropi;
ei nu trăiesc potrivit cu Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt credincioșie!
Ei mă urmăresc cu minciuni. Ajută-mă!
87 Aproape că m-au nimicit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
88 Înviorează-mă potrivit îndurării Tale,
și voi păzi mărturia gurii Tale.

89 Cuvântul Tău, Doamne,
rămâne pe vecie în Ceruri.
90 Credincioșia Ta dăinuie din generație în generație;
Tu ai întemeiat pământul, și el așa rămâne.
91 Astăzi toate lucrurile dăinuie prin legile Tale,
căci ele există ca să-Ți slujească Ție.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi bucuria mea,
aș pieri în suferința mea.
93 Niciodată nu voi uita poruncile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: salvează-mă,
căci caut poruncile Tale!
95 Cei răi așteaptă să mă distrugă;
eu însă mă gândesc la învățăturile Tale.
96 Am văzut o limită în tot ce este perfect;
porunca Ta, însă, este de necuprins.

97 Ce mult iubesc eu Legea Ta!
Toată ziua cuget la ea!
98 Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât dușmanii mei,
căci ele sunt întotdeauna cu mine.
99 Sunt mai înțelept decât toți învățătorii mei,
căci cuget la învățăturile Tale.
100 Sunt mai priceput decât bătrânii,
căci păzesc poruncile Tale.
101 Îmi feresc picioarele de orice cale rea,
ca să păzesc Cuvântul Tău.
102 Nu mă îndepărtez de judecățile Tale,
căci Tu m-ai învățat.
103 Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele,
mai dulci decât mierea pentru gura mea.
104 Sunt priceput datorită poruncilor Tale.
De aceea urăsc toate cărările minciunii.

105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele
și o lumină pe cărarea mea.
106 Am jurat, și voi împlini întocmai,
că voi păzi judecățile Tale cele drepte.
107 Sunt atât de nenorocit:
Doamne, înviorează-mă după Cuvântul Tău!
108 Doamne, primește, Te rog, darurile de bunăvoie ale gurii mele
și învață-mă judecățile Tale!
109 Mi-am pus mereu viața în pericol,
dar nu uit Legea Ta.
110 Cei răi mi-au întins curse,
dar eu nu mă voi rătăci de la poruncile Tale.
111 Am moștenit învățăturile Tale pe vecie,
pentru că ele sunt bucuria inimii mele.
112 Îmi plec inima ca să duc la îndeplinire hotărârile Tale
pentru totdeauna, până la sfârșit.

113 Îi urăsc pe cei cu inima împărțită,
dar iubesc Legea Ta.
114 Tu ești adăpostul și scutul meu;
îmi pun speranța în Cuvântul Tău.
115 Depărtați-vă de mine, răufăcătorilor,
ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu.
116 Sprijină-mă, potrivit Cuvântului Tău, și voi trăi.
Nu mă lăsa să fiu făcut de rușine în speranța mea!
117 Întărește-mă, ca să fiu salvat
și să privesc tot timpul la hotărârile Tale.
118 Tu-i îndepărtezi pe cei ce se rătăcesc de la hotărârile Tale,
căci înșelătoria lor este zadarnică.
119 Tu-i îndepărtezi pe cei răi de pe pământ, ca pe zgură.
De aceea iubesc eu învățăturile Tale.
120 Mi se înfioară carnea de groaza Ta
și mă tem din cauza judecăților Tale.

121 Am făcut judecată și dreptate:
nu mă da pe mâna asupritorilor mei!
122 Ia apărarea slujitorului Tău,
ca să nu mă mai asuprească cei aroganți!
123 Mi se topesc ochii așteptând să mă salvezi,
așteptând promisiunea Ta cea dreaptă.
124 Poartă-te cu slujitorul Tău potrivit îndurării Tale
și învață-mă hotărârile Tale!
125 Eu sunt slujitorul Tău: învață-mă,
și voi cunoaște învățăturile Tale.
126 Doamne, este vremea să lucrezi,
căci au încălcat Legea Ta.
127 De aceea iubesc poruncile Tale
mai mult decât aurul, mai mult decât aurul pur.
128 De aceea consider pe deplin drepte toate reglementările Tale.
Urăsc orice cărare a minciunii.

129 Minunate sunt învățăturile Tale;
de aceea sufletul meu le păzește.
130 Dezvăluirea cuvintelor Tale aduce lumină,
dă pricepere celor neștiutori.
131 Îmi deschid gura și oftez,
căci tânjesc după poruncile Tale.
132 Întoarce-Te spre mine și arată-Ți bunăvoința față de mine,
potrivit cu obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău.
133 Întărește-mi pașii prin Cuvântul Tău
și nu mă lăsa în stăpânirea vreunei nelegiuiri.
134 Răscumpără-mă de sub asuprirea omului
și voi păzi poruncile Tale!
135 Fă să strălucească fața Ta peste slujitorul Tău
și învață-mă hotărârile Tale.
136 Ochii îmi varsă șiroaie de lacrimi,
fiindcă oamenii nu păzesc Legea Ta.

137 Doamne, Tu ești drept,
iar judecățile Tale sunt drepte!
138 Tu poruncești, iar învățăturile Tale sunt drepte
și pline de credincioșie.
139 Zelul meu mă distruge,
pentru că dușmanii mei uită cuvintele Tale.
140 Cuvântul Tău este testat bine,
și slujitorul Tău îl iubește.
141 Eu sunt lipsit de importanță și disprețuit,
dar nu uit poruncile Tale.
142 Dreptatea Ta rămâne dreptate pe vecie,
și Legea Ta rămâne adevărată.
143 M-au ajuns necazul și durerea,
dar poruncile Tale sunt bucuria mea.
144 Învățăturile Tale rămân drepte pe vecie.
Dă-mi pricepere, ca să trăiesc!

145 Strig din toată inima: răspunde-mi, Doamne!
Voi împlini hotărârile Tale.
146 Te chem; salvează-mă,
iar eu voi păzi învățăturile Tale.
147 Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig către Tine după ajutor;
eu îmi pun speranța în Cuvântul Tău.
148 Ochii mei o iau înaintea străjilor nopții,
ca să cuget la Cuvântul Tău.
149 Ascultă-mi glasul, potrivit îndurării Tale!
Doamne, înviorează-mă potrivit judecăților Tale!
150 Se apropie cei ce urmăresc desfrânarea;
ei s-au îndepărtat de Legea Ta.
151 Doamne, Tu ești aproape,
iar toate poruncile Tale sunt adevărate.
152 Cu mult timp în urmă am aflat din învățăturile Tale,
că Tu le-ai stabilit pe vecie.

153 Uită-Te la necazul meu și salvează-mă,
căci n-am uitat Legea Ta!
154 Apără-mi cauza și răscumpără-mă!
Înviorează-mă potrivit promisiunii Tale!
155 Mântuirea este departe de cei răi,
deoarece ei nu caută să împlinească hotărârile Tale.
156 Doamne, mare este mila Ta!
Înviorează-mă potrivit cu judecățile Tale!
157 Mulți sunt dușmanii mei și cei ce mă urmăresc,
dar eu nu mă depărtez de învățăturile Tale.
158 Mă uit cu scârbă la cei necredincioși,
la cei ce nu păzesc Cuvântul Tău.
159 Privește cât de mult iubesc poruncile Tale!
Doamne, înviorează-mă potrivit cu îndurarea Ta!
160 Temelia Cuvântului Tău este adevărul,
și toate legile Tale drepte sunt veșnice!

161 Niște căpetenii mă urmăresc fără motiv,
dar inima mea se teme doar de cuvintele Tale!
162 Mă bucur de Cuvântul Tău,
așa cum se bucură cel care a găsit multă pradă.
163 Urăsc minciuna, n-o pot suferi,
dar iubesc Legea Ta!
164 Te laud de șapte ori pe zi,
datorită judecăților Tale celor drepte.
165 Cei ce iubesc Legea Ta au parte de multă pace
și nimic nu îi poate face să se împiedice.
166 Doamne, aștept mântuirea Ta
și împlinesc poruncile Tale.
167 Sufletul meu păzește învățăturile Tale
și le iubește mult.
168 Păzesc reglementările și învățăturile Tale,
căci toate căile mele sunt înaintea Ta.

169 Să ajungă strigătul meu înaintea Ta, Doamne!
Dă-mi pricepere, potrivit Cuvântului Tău!
170 Să ajungă cererea mea înaintea Ta.
Salvează-mă, potrivit promisiunii Tale!
171 Buzele mele Te vor lăuda,
căci m-ai învățat hotărârile Tale!
172 Să cânte limba mea despre Cuvântul Tău,
căci toate poruncile Tale sunt drepte.
173 Mâna Ta să-mi vină în ajutor,
căci aleg poruncile Tale.
174 Doamne, tânjesc după mântuirea Ta,
și Legea Ta este bucuria mea.
175 Să-mi trăiască sufletul și să Te laude,
iar judecățile Tale să mă sprijine.
176 Rătăcesc ca o oaie pierdută! Caută-l pe slujitorul Tău,
căci eu nu am uitat poruncile Tale!
PSALMUL 119
1 Ferice de cei fără prihană în calea lor,
care umblă întotdeauna după Legea Domnului!
2 Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui,
care-L caută din toată inima lor,
3 care nu săvârșesc nicio nelegiuire
și umblă în căile Lui!
4 Tu ai dat poruncile Tale
ca să fie păzite cu sfințenie.
5 O, de ar ținti căile mele
la păzirea orânduirilor Tale!
6 Atunci nu voi roși de rușine
la vederea tuturor poruncilor Tale!
7 Te voi lăuda cu inimă neprihănită
când voi învăța legile dreptății Tale.
8 Vreau să păzesc orânduirile Tale:
nu mă părăsi de tot!
9 Cum își va ține tânărul curată cărarea?
Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
10 Te caut din toată inima mea;
nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
12 Binecuvântat să fii Tu, Doamne!
Învață-mă orânduirile Tale!
13 Cu buzele mele vestesc
toate hotărârile gurii Tale.
14 Când urmez învățăturile Tale, mă bucur
de parc-aș avea toate comorile.
15 Mă gândesc adânc la poruncile Tale
și cărările Tale le am sub ochi.
16 Mă desfătez în orânduirile Tale
și nu uit Cuvântul Tău.
17 bine robului Tău, ca să trăiesc
și să păzesc Cuvântul Tău!
18 Deschide-mi ochii, ca să văd
lucrurile minunate ale Legii Tale!
19 Sunt un străin pe pământ:
nu-mi ascunde poruncile Tale!
20 Totdeauna mi se topește sufletul de dor
după legile Tale.
21 Tu mustri pe cei îngâmfați, pe blestemații aceștia
care se rătăcesc de la poruncile Tale.
22 Ridică de pe mine ocara și disprețul,
căci păzesc învățăturile Tale!
23 Să tot stea voievozii și să vorbească împotriva mea:
robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale.
24 Învățăturile Tale sunt desfătarea mea
și sfătuitorii mei.
25 Sufletul meu este lipit de țărână:
înviorează-mă după făgăduința Ta!
26 Eu îmi istorisesc căile și Tu mă asculți:
învață-mă orânduirile Tale!
27 Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale
și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate!
28 Îmi plânge sufletul de durere:
ridică-mă, după Cuvântul Tău!
29 Depărtează-mă de calea necredincioșiei către Tine
și dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!
30 Aleg calea adevărului,
pun legile Tale sub ochii mei.
31 Mă țin de învățăturile Tale,
Doamne, nu mă lăsa de rușine!
32 Alerg pe calea poruncilor Tale,
căci îmi scoți inima la larg.
33 Învață-mă , Doamne, calea orânduirilor Tale,
ca s-o țin până la sfârșit!
34 Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta
și s-o țin din toată inima mea!
35 Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale,
căci îmi place de ea!
36 Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale,
și nu spre câștig !
37 Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deșarte,
înviorează-mă în calea Ta!
38 Împlinește-Ți făgăduința față de robul Tău,
făgăduința făcută pentru cei ce se tem de Tine!
39 Depărtează de la mine ocara de care mă tem!
Căci judecățile Tale sunt pline de bunătate.
40 Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale:
fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
41 Să vină , Doamne, îndurarea Ta peste mine,
mântuirea Ta, după făgăduința Ta!
42 Și atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocorește,
căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului,
căci nădăjduiesc în judecățile Tale!
44 Voi păzi Legea Ta necurmat,
totdeauna și pe vecie.
45 Voi umbla în loc larg,
căci caut poruncile Tale.
46 Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea împăraților
și nu-mi va roși obrazul.
47 Mă desfătez în poruncile Tale,
căci le iubesc.
48 Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,
și vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
49 Adu-Ți aminte de făgăduința dată robului Tău,
în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
50 Aceasta este mângâierea mea în necazul meu:
că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață.
51 Niște îngâmfați mi-aruncă batjocuri ,
totuși eu nu mă abat de la Legea Ta.
52 Mă gândesc la judecățile Tale de odinioară, Doamne,
și mă mângâi.
53 M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi,
care părăsesc Legea Ta.
54 Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele
în casa pribegiei mele.
55 Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne,
și păzesc Legea Ta.
56 Așa mi se cuvine,
căci păzesc poruncile Tale.
57 Partea mea, Doamne, o spun,
este să păzesc cuvintele Tale.
58 Te rog din toată inima mea:
ai milă de mine, după făgăduința Ta!
59 Mă gândesc la căile mele
și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale.
60 Mă grăbesc și nu preget
să păzesc poruncile Tale.
61 Cursele celor răi mă înconjoară,
dar nu uit Legea Ta.
62 Mă scol la miezul nopții să Te laud
pentru judecățile Tale cele drepte.
63 Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine
și cu cei ce păzesc poruncile Tale.
64 Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta;
învață-mă orânduirile Tale!
65 Tu faci bine robului Tău,
Doamne, după făgăduința Ta.
66 Învață-mă să am înțelegere și pricepere,
căci cred în poruncile Tale!
67 Până ce am fost smerit, rătăceam;
dar acum păzesc Cuvântul Tău.
68 Tu ești bun și binefăcător:
învață-mă orânduirile Tale!
69 Niște îngâmfați urzesc neadevăruri împotriva mea;
dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.
70 Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea,
dar eu mă desfătez în Legea Ta.
71 Este spre binele meu că m-ai smerit,
ca să învăț orânduirile Tale.
72 Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale
decât o mie de lucruri de aur și de argint.
73 Mâinile Tale m-au făcut și m-au întocmit;
dă-mi pricepere , ca să învăț poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă văd și se bucură,
căci nădăjduiesc în făgăduințele Tale.
75 Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte:
din credincioșie m-ai smerit.
76 Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâiere,
cum ai făgăduit robului Tău!
77 Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc,
căci Legea Ta este desfătarea mea.
78 Să fie înfruntați îngâmfații care mă asupresc fără temei,
căci eu mă gândesc adânc la poruncile Tale!
79 Să se întoarcă la mine cei ce se tem de Tine
și cei ce cunosc învățăturile Tale!
80 Inima să-mi fie neîmpărțită în orânduirile Tale,
ca să nu fiu dat de rușine!
81 Îmi tânjește sufletul după mântuirea Ta:
nădăjduiesc în făgăduința Ta.
82 Mi se topesc ochii după făgăduința Ta
și zic: „Când mă vei mângâia?”
83 Căci am ajuns ca un burduf pus în fum,
totuși nu uit orânduirile Tale.
84 Care este numărul zilelor robului Tău?
Când vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc?
85 Niște îngâmfați sapă gropi înaintea mea;
nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale nu sunt decât credincioșie;
ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă!
87 Gata, gata să mă doboare și să mă prăpădească,
dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
88 Înviorează-mă după bunătatea Ta,
ca să păzesc învățăturile gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne,
dăinuiește în veci în ceruri.
90 Credincioșia Ta ține din neam în neam;
Tu ai întemeiat pământul, și el rămâne tare.
91 După legile Tale stă în picioare totul astăzi,
căci toate lucrurile Îți sunt supuse.
92 Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea,
aș fi pierit în ticăloșia mea.
93 Niciodată nu voi uita poruncile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Al Tău sunt: mântuiește-mă,
căci caut poruncile Tale!
95 Niște răi mă așteaptă ca să mă piardă,
dar eu iau aminte la învățăturile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârșit are margini,
poruncile Tale însă sunt fără margini.
97 Cât de mult iubesc Legea Ta!
Toată ziua mă gândesc la ea.
98 Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât vrăjmașii mei,
căci totdeauna le am cu mine.
99 Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei,
căci mă gândesc la învățăturile Tale.
100 Am mai multă pricepere decât bătrânii,
căci păzesc poruncile Tale.
101 Îmi țin piciorul departe de orice drum rău,
ca să păzesc Cuvântul Tău.
102 Nu mă depărtez de legile Tale,
căci Tu mă înveți.
103 Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele!
Mai dulci decât mierea în gura mea!
104 Prin poruncile Tale mă fac mai priceput,
de aceea urăsc orice cale a minciunii.
105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele
și o lumină pe cărarea mea.
106 Jur , și mă voi ține de jurământ,
că voi păzi legile Tale cele drepte.
107 Sunt foarte amărât:
înviorează-mă , Doamne, după Cuvântul Tău!
108 Primește, Doamne, simțămintele pe care le spune gura mea
și învață-mă legile Tale!
109 Viața îmi este necurmat în primejdie,
și totuși nu uit Legea Ta.
110 Niște răi îmi întind curse,
dar eu nu mă rătăcesc de la poruncile Tale.
111 Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci,
căci ele sunt bucuria inimii mele.
112 Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale,
totdeauna și până la sfârșit.
113 Urăsc pe oamenii nehotărâți,
dar iubesc Legea Ta.
114 Tu ești adăpostul și scutul meu;
eu nădăjduiesc în făgăduința Ta.
115 Depărtați-vă de mine, răilor,
ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!
116 Sprijină-mă, după făgăduința Ta, ca să trăiesc
și nu mă lăsa de rușine în nădejdea mea!
117 Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat
și să mă veselesc neîncetat de orânduirile Tale!
118 Tu disprețuiești pe toți cei ce se depărtează de orânduirile Tale,
căci înșelătoria lor este zadarnică.
119 Ca spuma iei pe toți cei răi de pe pământ,
de aceea eu iubesc învățăturile Tale.
120 Mi se înfioară carnea de frica Ta
și mă tem de judecățile Tale.
121 Păzesc legea și dreptatea:
nu mă lăsa în voia asupritorilor mei!
122 Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău
și nu mă lăsa apăsat de niște îngâmfați!
123 Mi se topesc ochii după mântuirea Ta
și după făgăduința Ta cea dreaptă.
124 Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta
și învață-mă orânduirile Tale!
125 Eu sunt robul Tău; dă-mi pricepere,
ca să cunosc învățăturile Tale!
126 Este vremea ca Domnul să lucreze,
căci ei calcă Legea Ta.
127 De aceea , eu iubesc poruncile Tale
mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat.
128 De aceea, găsesc drepte toate poruncile Tale
și urăsc orice cale a minciunii.
129 Învățăturile Tale sunt minunate,
de aceea le păzește sufletul meu.
130 Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină,
dă pricepere celor fără răutate.
131 Deschid gura și oftez,
căci sunt lacom după poruncile Tale.
132 Întoarce-Ți Fața spre mine și ai milă de mine,
după obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău!
133 Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău
și nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!
134 Izbăvește-mă de asuprirea oamenilor,
ca să păzesc poruncile Tale!
135 Fă să strălucească Fața Ta peste robul Tău
și învață-mă orânduirile Tale!
136 Ochii îmi varsă șiroaie de ape,
pentru că Legea Ta nu este păzită.
137 Tu ești drept , Doamne,
și judecățile Tale sunt fără prihană.
138 Tu Îți întemeiezi învățăturile pe dreptate
și pe cea mai mare credincioșie.
139 Râvna mea mă mănâncă,
pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale.
140 Cuvântul Tău este cu totul încercat ,
și robul Tău îl iubește.
141 Sunt mic și disprețuit,
dar nu uit poruncile Tale.
142 Dreptatea Ta este o dreptate veșnică
și Legea Ta este adevărul .
143 Necazul și strâmtorarea mă ajung,
dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.
144 Învățăturile Tale sunt drepte pe vecie:
dă-mi pricepere , ca să trăiesc!
145 Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne,
ca să păzesc orânduirile Tale!
146 Te chem: mântuiește-mă,
ca să păzesc învățăturile Tale!
147 O iau înaintea zorilor și strig;
nădăjduiesc în făgăduințele Tale.
148 O iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii,
ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău.
149 Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta,
înviorează-mă , Doamne, după judecata Ta!
150 Se apropie cei ce urmăresc mișelia
și se depărtează de Legea Ta.
151 Dar Tu ești aproape , Doamne,
și toate poruncile Tale sunt adevărul.
152 De multă vreme știu, din învățăturile Tale,
că le-ai așezat pentru totdeauna.
153 Vezi-mi ticăloșia și izbăvește-mă,
căci nu uit Legea Ta!
154 Apără-mi pricina și răscumpără-mă,
înviorează-mă , după făgăduința Ta!
155 Mântuirea este departe de cei răi,
căci ei nu caută orânduirile Tale.
156 Mari sunt îndurările Tale, Doamne!
Înviorează-mă după judecățile Tale!
157 Mulți sunt prigonitorii și potrivnicii mei,
dar nu mă depărtez de învățăturile Tale.
158 Văd cu scârbă pe cei necredincioși Ție,
care nu păzesc Cuvântul Tău.
159 Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale:
înviorează-mă , Doamne, după bunătatea Ta!
160 Temelia Cuvântului Tău este adevărul
și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice.
161 Niște voievozi mă prigonesc fără temei,
dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale.
162 Mă bucur de Cuvântul Tău
ca cel ce găsește o mare pradă.
163 Urăsc și nu pot suferi minciuna,
dar iubesc Legea Ta.
164 De șapte ori pe zi Te laud
din pricina legilor Tale celor drepte.
165 Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta
și nu li se întâmplă nicio nenorocire.
166 Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne,
și împlinesc poruncile Tale.
167 Sufletul meu ține învățăturile Tale
și le iubesc mult de tot!
168 Păzesc poruncile și învățăturile Tale,
căci toate căile mele sunt înaintea Ta.
169 Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne!
Dă-mi pricepere , după făgăduința Ta!
170 Să ajungă cererea mea până la Tine!
Izbăvește-mă, după făgăduința Ta!
171 Buzele mele să vestească lauda Ta,
căci Tu mă înveți orânduirile Tale!
172 Să cânte limba mea Cuvântul Tău,
căci toate poruncile Tale sunt drepte!
173 Mâna Ta să-mi fie într-ajutor,
căci am ales poruncile Tale!
174 Suspin după mântuirea Ta, Doamne,
și Legea Ta este desfătarea mea.
175 Să-mi trăiască sufletul și să Te laude,
și judecățile Tale să mă sprijine!
176 Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău,
căci nu uit poruncile Tale!