Cartea II
Psalmul 42
Pentru dirijor. Un maschil al fiilor lui Korah.
1 Cum tânjește cerbul
după apa izvoarelor,
așa tânjește sufletul meu
după Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel Viu!
Când voi veni și voi vedea
fața lui Dumnezeu?
3 Lacrimile-mi sunt hrană
zi și noapte,
când toată ziua mi se spune:
„Unde este Dumnezeul tău?“.
4 Mi se întristează sufletul
când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulțime,
mergând spre Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire
ale mulțimii aflate la sărbătoare.
5 Suflete al meu, de ce te mâhnești
și gemi înăuntrul meu?
Pune-ți speranța în Dumnezeu,
căci iarăși Îi voi mulțumi.
El este ajutorul meu.
6 Dumnezeul meu, sufletul meu
se mâhnește înăuntrul meu.
De aceea îmi amintesc de Tine,
din țara Iordanului și a Hermonului,
din muntele Mițar.
7 Un torent adânc cheamă un alt torent adânc,
la zgomotul puternic al cascadelor Tale.
Toate talazurile și valurile Tale
au trecut peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
iar noaptea am cu mine cântarea Lui
și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.
9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
„De ce m-ai uitat?
De ce să umblu întristat,
asuprit de dușman?“.
10 Ca zdrobirea oaselor
este batjocura dușmanilor mei,
când îmi zic toată ziua:
„Unde este Dumnezeul tău?“.
11 Suflete al meu, de ce te mâhnești
și gemi înăuntrul meu?
Pune-ți speranța în Dumnezeu,
căci iarăși Îi voi mulțumi.
El este ajutorul meu
și Dumnezeul meu.
CARTEA A DOUA
PSALMUL 42
Către mai-marele cântăreților.
Cântarea fiilor lui Core
1 Cum dorește un cerb izvoarele de apă,
așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu;
când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
3 Cu lacrimi mă hrănesc zi și noapte,
când mi se zice fără încetare : „Unde este Dumnezeul tău?”
4 Mi-aduc aminte și-mi vărs tot focul inimii în mine
când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțime
și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie și mulțumire
ale unei mulțimi în sărbătoare.
5 Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu?
Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda;
El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.
6 Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule,
de aceea la Tine mă gândesc din țara Iordanului,
din Hermon și din muntele Mițear.
7 Un val cheamă un alt val la vuietul căderii apelor Tale;
toate talazurile și valurile Tale trec peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui,
iar noaptea , cântam laudele Lui
și înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele.
9 De aceea zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiți?
Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmașului?”
10 Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmașii mei
și-mi zic neîncetat : „Unde este Dumnezeul tău?”
11 Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu?
Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda;
El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.