Psalmul 44
Pentru dirijor. Al fiilor lui Korah. Un maschil.
1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre;
strămoșii noștri ne-au istorisit
despre lucrarea pe care ai înfăptuit-o în zilele lor,
în zilele de odinioară.
2 Tu, prin brațul Tău, ai alungat națiuni,
ca să-i plantezi pe ei;
ai lovit popoare, ca să-i extinzi pe ei.
3 Căci nu prin sabia lor au luat în stăpânire țara
și nu brațul lor i-a salvat,
ci dreapta Ta, brațul Tău,
lumina feței Tale, fiindcă Îți găseai plăcerea în ei.
4 Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu!
Poruncește, deci, eliberarea lui Iacov!
5 Cu Tine ne doborâm dușmanii,
prin Numele Tău îi zdrobim pe oponenții noștri.
6 Nu mă încred în arcul meu,
sabia mea nu mă salvează,
7 ci Tu ne scapi de dușmanii noștri
și îi faci de rușine pe cei ce ne urăsc!
8 Cu Dumnezeu ne lăudăm toată ziua;
Numelui Tău îi vom aduce mulțumiri pe vecie. Selah
9 Totuși, Tu ne-ai respins și ne-ai umilit,
și nu mai ieși cu armatele noastre.
10 Tu ai făcut să ne retragem dinaintea dușmanului,
și, astfel, cei ce ne urăsc, ne jefuiesc.
11 Ne-ai dat ca pe niște oi la tăiere,
ne-ai împrăștiat printre națiuni.
12 Ți-ai vândut poporul pe un preț de nimic
și n-ai câștigat nimic prin vânzarea lui.
13 Ne-ai făcut de rușine înaintea vecinilor noștri,
de batjocura și de râsul celor din jurul nostru.
14 Ne-ai făcut o pildă printre națiuni,
un motiv de clătinare din cap printre popoare.
15 Toată ziua disprețul îmi stă înainte
și rușinea îmi acoperă fața,
16 la glasul batjocoritorului și al blasfemiatorului,
din cauza dușmanului și a răzbunătorului.
17 Toate acestea au venit asupra noastră,
dar noi nu Te-am uitat
și nu am trădat legământul Tău.
18 Inima noastră nu Ți-a întors spatele,
și pașii noștri nu s-au îndepărtat de calea Ta.
19 Tu însă ne-ai zdrobit în locul de vânătoare al șacalilor
și ne-ai acoperit cu umbra morții.
20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru
și ne-am fi întins palmele spre vreun dumnezeu străin,
21 n-ar fi descoperit Dumnezeu aceasta?
Doar El cunoaște toate tainele inimii.
22 Totuși, din cauza Ta suntem dați morții toată ziua,
suntem considerați ca niște oi pentru tăiere.
23 Scoală-Te! De ce dormi, Stăpâne?
Trezește-Te, nu ne respinge pe vecie!
24 De ce Îți ascunzi fața
și uiți de suferința și asuprirea noastră?
25 Căci sufletul ni se afundă în țărână,
pântecul ni se lipește de pământ!
26 Ridică-Te și vino în ajutorul nostru!
Răscumpără-ne, datorită îndurării Tale!
PSALMUL 44
Către mai-marele cântăreților.
Un psalm al fiilor lui Core. O cântare
1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre și părinții noștri ne-au povestit
lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.
2 Cu mâna Ta ai izgonit neamuri ca să-i sădești pe ei,
ai lovit popoare ca să-i întinzi pe ei.
3 Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe țară,
nu brațul lor i-a mântuit,
ci dreapta Ta, brațul Tău, lumina Feței Tale,
pentru că îi iubeai.
4 Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu:
poruncește izbăvirea lui Iacov!
5 Cu Tine doborâm pe vrăjmașii noștri,
cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noștri.
6 Căci nu în arcul meu mă încred,
nu sabia mea mă va scăpa;
7 ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri
și dai de rușine pe cei ce ne urăsc.
8 Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu și pururea slăvim Numele Tău. (Oprire)
9 Dar Tu ne lepezi , ne acoperi de rușine,
nu mai ieși cu oștirile noastre;
10 ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmașului,
și cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.
11 Ne dai ca pe niște oi de mâncat
și ne risipești printre neamuri.
12 Vinzi pe poporul Tău pe nimic
și nu-l socotești de mare preț.
13 Ne faci de ocara vecinilor noștri,
de batjocura și de râsul celor ce ne înconjoară.
14 Ne faci de pomină printre neamuri
și pricină de clătinare din cap printre popoare.
15 Ocara mea este totdeauna înaintea mea
și rușinea îmi acoperă fața
16 la glasul celui ce mă batjocorește și mă ocărăște,
la vederea vrăjmașului și răzbunătorului.
17 Toate acestea ni se întâmplă fără ca noi să Te fi uitat,
fără să fi călcat legământul Tău:
18 da, inima nu ni s-a abătut,
pașii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta,
19 ca să ne zdrobești în locuința șacalilor
și să ne acoperi cu umbra morții.
20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru
și ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,
21 n-ar ști Dumnezeu lucrul acesta,
El, care cunoaște tainele inimii?
22 Dar din pricina Ta suntem înjunghiați în toate zilele,
suntem priviți ca niște oi sortite pentru măcelărie.
23 Trezește-Te ! Pentru ce dormi, Doamne?
Trezește-Te! Nu ne lepăda pe vecie!
24 Pentru ce Îți ascunzi Fața?
Pentru ce uiți de nenorocirea și apăsarea noastră?
25 Căci sufletul ne este doborât în țărână de mâhnire,
trupul nostru este lipit de pământ.
26 Scoală-Te ca să ne ajuți!
Izbăvește-ne, pentru bunătatea Ta!