Psalmul 64
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Ascultă, Dumnezeule, glasul plângerii mele!
Păzește-mi viața de teroarea dușmanului!

2 Ferește-mă de sfatul celor răi,
de gloata celor ce comit nelegiuiri,
3 de cei care își ascut limba drept sabie,
care pregătesc cuvinte amare drept săgeți,
4 ca să tragă pe ascuns asupra celui integru,
să tragă pe neașteptate și fără să se teamă.

5 Se încurajează în răutatea lor,
își plănuiesc cum să ascundă curse,
zicând: „Cine ne va vedea?“.
6 Pun la cale nedreptăți,
zicând: „Am terminat planul ascuns!“.
Gândurile fiecăruia și inima lor sunt de nepătruns.

7 Însă Dumnezeu trage pe neașteptate săgeți asupra lor
și sunt loviți.
8 Propria lor limbă i-a adus în ruină,
așa încât toți cei care-i văd clatină din cap.
9 Toți oamenii se tem,
istorisesc ceea ce a înfăptuit Dumnezeu
și se gândesc la lucrarea Lui.

10 Să se bucure cel drept în Domnul și să se adăpostească în El!
Să se laude cu El toți cei cu inima dreaptă.
PSALMUL 64
Către mai-marele cântăreților.
Un psalm al lui David
1 Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, când gem!
Ocrotește-mi viața împotriva vrăjmașului de care mă tem!
2 Păzește-mă de uneltirile celor răi,
de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiți!
3 Ei își ascut limba ca o sabie,
își aruncă vorbele lor amare ca niște săgeți,
4 ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat;
trag asupra lui pe neașteptate, fără nicio frică.
5 Ei se îmbărbătează în răutatea lor:
se sfătuiesc împreună ca să întindă curse
și zic : „Cine ne va vedea?”
6 Pun la cale nelegiuiri
și zic: „Iată-ne gata, planul este făcut!”
O prăpastie este lăuntrul și inima fiecăruia!
7 Dar Dumnezeu aruncă săgeți împotriva lor:
deodată iată-i loviți.
8 Limba lor le-a pricinuit căderea,
și toți cei ce-i văd clatină din cap.
9 Toți oamenii sunt cuprinși de frică ,
și mărturisesc : „Iată ce a făcut Dumnezeu”
și recunosc că aceasta este lucrarea Lui!
10 Cel neprihănit se bucură în Domnul și în El își caută scăparea;
toți cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiți.