Cartea IV
(Psalmii 90–106)
Psalmul 90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.
1 Stăpâne, Tu ai fost un adăpost pentru noi
din generație în generație.
2 Înainte ca să se fi născut munții,
înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul și lumea,
din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu.

3 Tu întorci pe oameni în țărână,
spunându-le: „Întoarceți-vă, fii ai omului!“.
4 Căci o mie de ani, în ochii Tăi,
sunt ca ziua de ieri care a trecut,
ca o strajă a nopții.
5 Tu îi mături pe oameni ca prin somn;
ei sunt ca iarba care răsare dimineața.
6 Deși răsare dimineața, ea trece repede,
așa încât seara este veștejită și se usucă.

7 Suntem distruși de mânia Ta
și îngroziți de furia Ta.
8 Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta
și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale.
9 Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale;
anii noștri se sfârșesc repede, ca un oftat.
10 Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci,
iar dacă avem putere – chiar până la optzeci.
Cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și muncă grea,
căci trec repede, iar noi zburăm.
11 Cine cunoaște puterea mâniei Tale
și furia Ta, care este la fel de mare ca teama de Tine?
12 Învață-ne să ne numărăm bine zilele,
ca să avem parte de o inimă înțeleaptă!

13 Întoarce-Te, Doamne! Până când…?
Ai milă de slujitorii Tăi!
14 Satură-ne dimineața cu îndurarea Ta,
iar noi vom striga de bucurie și ne vom veseli în toate zilele noastre.
15 Înveselește-ne pentru tot atâtea zile în care ne-ai asuprit
și pentru tot atâția ani în care am văzut nenorocirea!
16 Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta
și măreția Ta fiilor lor!

17 Fie peste noi bunăvoința Stăpânului, Dumnezeul nostru.
Consolidează lucrarea mâinilor noastre!
Da, consolidează lucrarea mâinilor noastre!
CARTEA A PATRA
PSALMUL 90
O rugăciune a lui Moise,
omul lui Dumnezeu
1 Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost
din neam în neam.
2 Înainte ca să se fi născut munții
și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea,
din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!
3 Tu întorci pe oameni în țărână
și zici: „Întoarceți-vă , fiii oamenilor!”
4 Căci înaintea Ta, o mie de ani
sunt ca ziua de ieri, care a trecut,
și ca o strajă din noapte.
5 Îi mături ca un vis:
dimineața sunt ca iarba, care încolțește iarăși:
6 înflorește dimineața și crește,
iar seara este tăiată și se usucă.
7 Noi suntem mistuiți de mânia Ta
și îngroziți de urgia Ta.
8 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre
și scoți la lumina Feței Tale păcatele noastre cele ascunse.
9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta,
vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
10 Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani,
iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani;
și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere,
căci trec iute, și noi zburăm.
11 Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale
și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine?
12 Învață-ne să ne numărăm bine zilele,
ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!
13 Întoarce-te, Doamne! Până când zăbovești?
Ai milă de robii Tăi!
14 Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta
și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli!
15 Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit,
tot atâția ani câți am văzut nenorocirea!
16 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta
și slava Ta fiilor lor!
17 Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru!
Și întărește lucrarea mâinilor noastre,
da, întărește lucrarea mâinilor noastre!