1 Acesta este Cuvântul Domnului care i-a fost spus lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda:
Iminența judecății
2 „Voi spulbera totul
de pe fața pământului!“, zice Domnul.

3 „Voi spulbera oamenii și animalele,
voi spulbera păsările cerului și peștii mării
și cauzele de păcătuire care i-au făcut pe cei răi să se împiedice!

Îi voi nimici pe oameni
de pe fața pământului!“, zice Domnul.
Judecată împotriva lui Iuda
4 „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda
și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului.
Voi distruge din locul acesta rămășița lui Baal,
numele preoților idolatri și al preoților,
5 pe cei ce se închină armatei cerurilor pe acoperișuri,
pe cei ce se închină jurând pe Domnul,
dar care jură și pe Malkam,
6 pe cei care s-au abătut de la Domnul
și pe cei care nu-L mai caută pe Domnul,
nici nu mai întreabă de El“.

7 Tăcere înaintea Stăpânului Domn!
Căci ziua Domnului este aproape!
Domnul a pregătit o jertfă;
El Și-a sfințit oaspeții.

8 „În ziua jertfei Domnului,
îi voi pedepsi pe prinți,
pe fiii regelui
și pe toți cei ce poartă
haine străine!
9 În ziua aceea, îi voi pedepsi
pe toți cei ce sar peste prag,
care umplu casa stăpânilor lor
cu violență și înșelătorie!“

10 „În ziua aceea“, zice Domnul,
„se va auzi un strigăt de durere dinspre Poarta Peștilor,
un geamăt dinspre cartierul cel nou
și un mare măcel dinspre dealuri.
11 Gemeți, locuitori ai Macteșului,
căci tot poporul Canaanului este distrus,
toți cei ce cântăresc argint sunt nimiciți.
12 În vremea aceea, voi cerceta Ierusalimul cu candele
și-i voi pedepsi pe oamenii
care se complac în păcatele lor,
pe cei care zic în inima lor:
«Domnul nu va face nimic:
nu va face nici bine, nici rău!».
13 Averea lor va fi pentru jaf,
iar casele lor vor fi pustiite.
Își vor construi case,
dar nu vor locui în ele.
Își vor planta vii,
dar nu le vor bea vinul“.
Ziua cea mare a Domnului
14 Ziua cea mare a Domnului este aproape,
este aproape și se grăbește să vină.
Vuietul zilei Domnului este amarnic;
la fel este și urletul celui viteaz acolo.
15 Ziua aceea va fi o zi a furiei,
o zi a necazului și a durerii,
o zi a pustiirii și a distrugerii,
o zi a întunericului și a întunecimii,
o zi a norilor și a negurii,
16 o zi a sunetului de trâmbiță
și a strigătului de război
împotriva cetăților fortificate
și împotriva turnurilor înalte.

17 „Voi aduce un așa necaz asupra oamenilor,
încât vor bâjbâi ca niște orbi,
căci au păcătuit împotriva Domnului.
Sângele le va fi vărsat ca praful,
iar măruntaiele – ca balega.
18 Nici argintul și nici aurul lor
nu vor putea să-i scape
în ziua furiei Domnului“.

Întreaga țară va fi distrusă
de focul geloziei Sale.
Căci El va aduce nimicire, da, groază,
asupra tuturor locuitorilor țării.
Amenințări împotriva lui Iuda și a Ierusalimului
1 Cuvântul Domnului care a fost spus lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda. 2 „Voi nimici totul de pe fața pământului”, zice Domnul. 3 „Voi nimici oamenii și vitele, păsările cerului și peștii mării, pietrele de poticnire și pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârșire pe oameni de pe fața pământului”, zice Domnul. 4 „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârșire din locul acesta rămășițele lui Baal, numele slujitorilor săi și preoții împreună cu ei, 5 pe cei ce se închină pe acoperișuri înaintea oștirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură și pe împăratul lor, Malcam , 6 pe cei ce s-au abătut de la Domnul și pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.” 7 Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Și-a sfințit oaspeții. 8 „În ziua jertfei Domnului, voi pedepsi pe voievozii și pe fiii împăratului și pe toți cei ce poartă haine străine. 9 În ziua aceea, voi pedepsi și pe toți cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie și de înșelăciune casa stăpânului lor. 10 În ziua aceea”, zice Domnul, „se vor auzi strigăte de jale la Poarta Peștilor , urlete în cealaltă mahala a cetății și un mare prăpăd pe dealuri. 11 Văitați-vă, locuitori din Macteș! Căci toți cei ce fac negoț sunt nimiciți, toți cei încărcați cu argint sunt nimiciți cu desăvârșire. 12 În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare și voi pedepsi pe toți oamenii care se bizuiesc pe drojdiile lor și zic în inima lor: ‘Domnul nu va face nici bine, nici rău!’ 13 Averile lor vor fi de jaf și casele lor vor fi pustiite; vor zidi case, și nu le vor locui, vor sădi vii, și nu vor bea vin din ele.” 14 Ziua cea mare a Domnului este aproape , este aproape și vine în grabă mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, și viteazul țipă cu amar. 15 Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz și de groază, o zi de pustiire și de nimicire, o zi de întuneric și de negură, o zi de nori și de întunecime, 16 o zi în care vor răsuna trâmbița și strigătele de război împotriva cetăților întărite și a turnurilor înalte. 17 „Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare și vor bâjbâi ca niște orbi , pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful și carnea, ca gunoiul !” 18 Nici argintul , nici aurul lor nu va putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, ci toată țara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toți locuitorii țării.