Diviziile militare și căpeteniile lor
1 Aceștia au fost fiii lui Israel, după numărul lor, cu căpeteniile peste familii, căpeteniile peste mii și peste sute și supraveghetorii care slujeau regelui în orice aspect legat de cetele care intrau și ieșeau din slujbă în fiecare lună, în toate lunile anului; fiecare ceată avea douăzeci și patru de mii de oameni .
2 În fruntea primei cete, pentru luna întâi, era Iașobeam, fiul lui Zabdiel, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni . 3 El era dintre urmașii lui Pereț și era căpetenia tuturor conducătorilor armatei în luna întâi.4 În fruntea cetei pentru luna a doua, era ahohitul Dodai; ceata lui îl avea drept conducător pe Miklot; erau douăzeci și patru de mii de oameni în ceata lui.5 A treia căpetenie militară, pentru luna a treia, era Benaia, fiul preotului Iehoiada. El era căpetenia cetei sale de douăzeci și patru de mii de oameni . 6 Acest Benaia era unul dintre cei treizeci de viteji ai lui David și căpetenie a acestora. La conducerea cetei sale era fiul său Amizabad.7 Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael, fratele lui Ioab, și după el Zebadia, fiul lui. Și ceata lui avea douăzeci și patru de mii de oameni .8 A cincea căpetenie, pentru luna a cincea, era izrahitul Șamhut, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni .9 Al șaselea, pentru luna a șasea, era Ira, fiul lui Icheș din Tekoa, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni .10 Al șaptelea, pentru luna a șaptea, era pelonitul Heleț, unul dintre urmașii lui Efraim, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni .11 Al optulea, pentru luna a opta, era hușatitul Sibecai, dintre zerahiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni .12 Al nouălea, pentru luna a noua, era anatotitul Abiezer, dintre beniamiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni .13 Al zecelea, pentru luna a zecea, era netofatitul Maharai, dintre zerahiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni .14 Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era piratonitul Benaia, unul dintre urmașii lui Efraim, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni .15 Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era netofatitul Heldai, un urmaș al lui Otniel, ceata lui având tot douăzeci și patru de mii de oameni .
Căpeteniile semințiilor lui Israel
16 Căpeteniile semințiilor lui Israel erau următorii:conducătorul rubeniților era Eliezer, fiul lui Zicri;al simeoniților – Șefatia, fiul lui Maaca;17 al leviților – Hașabia, fiul lui Chemuel, iar al urmașilor lui Aaron – Țadok;18 al lui Iuda – Elihu, unul dintre frații lui David;al lui Isahar – Omri, fiul lui Mihail;19 al lui Zabulon – Ișmaia, fiul lui Obadia;al lui Neftali – Ierimot, fiul lui Azriel;20 al urmașilor lui Efraim – Osea, fiul lui Azazia;al unei jumătăți din seminția lui Manase – Ioel, fiul lui Pedaia;21 al celeilalte jumătăți din seminția lui Manase, în Ghilad – Ido, fiul lui Zaharia;al lui Beniamin – Iaasiel, fiul lui Abner;22 al lui Dan – Azarel, fiul lui Ieroham. Acestea au fost căpeteniile semințiilor lui Israel.
23 David nu a inclus în numărul lor pe cei în vârstă de douăzeci de ani sau mai puțin, pentru că Domnul promisese că-l va înmulți pe Israel ca stelele cerurilor. 24 Ioab, fiul Țeruiei, începuse numărătoarea, dar nu a terminat-o. Din cauza numărătorii izbucnise mânia împotriva lui Israel, iar rezultatul numărătorii nu a fost trecut în „Cronicile regelui David“.
Funcționarii regelui
25 Azmavet, fiul lui Adiel, era responsabil de vistieriile regelui.
Ionatan, fiul lui Uzia, era responsabil de magaziile din țară, din cetăți, din sate și din turnuri.
26 Ezri, fiul lui Chelub, era responsabil de cei ce se ocupau cu munca la câmp, care lucrau pământul.
27 Șimei, din Rama, era responsabil de vii, iar Zabdi, șifmitul – de cramele cu vin din vii.
28 Ghederitul Baal-Hanan era responsabil de livezile de măslini și de sicomorii din zona deluroasă, iar Ioaș – de depozitele cu ulei.
29 Șaronitul Șitrai era responsabil de vitele care pășteau în Șaron, iar Șafat, fiul lui Adlai – de vitele din văi.
30 Ismaelitul Obil era responsabil de cămile, iar meronotitul Iehdeia de măgărițe.
31 Hagritul Iaziz era responsabil de turme.
Toate acestea erau căpeteniile care aveau grijă de averea regelui David.
32 Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, fiind om cu discernământ și scrib.
Iehiel, fiul lui Hacmoni, avea grijă de fiii regelui.
33 Ahitofel era sfetnicul regelui; architul Hușai era prietenul regelui. 34 După Ahitofel, au mai fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar. Ioab era conducătorul armatei regelui.