Reînnoirea legământului
(Deut. 10:1-5)1 Domnul i-a zis lui Moise: „Cioplește-ți două table de piatră, asemenea celor dintâi, căci Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe cele dintâi, pe care le-ai spart. 2 Fii gata mâine dimineață și urcă de dimineață pe muntele Sinai. Să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. 3 Să nu urce nimeni cu tine și să nu fie nimeni pe tot muntele. De asemenea, să nu pască nici turme, nici cirezi în fața acelui munte“.
4 Moise a cioplit două table de piatră, asemenea celor dintâi, și s-a urcat pe muntele Sinai dimineața, așa cum i-a poruncit Domnul, luând în mână cele două table de piatră. 5 Domnul S-a coborât într-un nor, a stat cu el acolo și a proclamat Numele de „Domnul“. 6 Domnul a trecut prin fața lui și a strigat: „Domnul, Domnul Dumnezeu, este milostiv și binevoitor, încet la mânie și plin de îndurare și de credincioșie. 7 El Își păstrează îndurarea față de mii de generații , iertând fărădelegea, nelegiuirea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat , ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație “.
8 Moise s-a plecat repede până la pământ și s-a închinat.
9 Apoi a zis:
‒ Stăpâne, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, Te rog să mergi Tu, Stăpâne, cu noi. Într-adevăr, poporul acesta este încăpățânat, dar iartă-ne nelegiuirea și păcatul și ia-ne ca moștenire a Ta.
10 El i-a răspuns:
‒ Iată, Eu închei un legământ. Voi face minuni în fața întregului tău popor, cum n-au mai fost înfăptuite în nicio țară și în nicio națiune. Tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului, căci prin tine voi face lucruri de temut. 11 Fii atent la ceea ce-ți poruncesc azi! Iată, îi voi alunga dinaintea ta pe amoriți, pe canaaniți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți. 12 Ai grijă să nu cumva să închei legământ cu locuitorii țării în care vei intra, ca să nu fie o capcană pentru tine în mijlocul tău. 13 Dimpotrivă, să le dărâmați altarele, să le zdrobiți stâlpii sacri și să le tăiați așerele. 14 Căci tu nu trebuie să te închini niciunui alt dumnezeu, fiindcă Domnul, al Cărui Nume este Gelos, este un Dumnezeu gelos.
15 Să nu închei legământ cu locuitorii țării, ca nu cumva, atunci când se vor prostitua înaintea dumnezeilor lor și le vor aduce jertfe, cineva să te invite și pe tine și să mănânci din jertfele lui, 16 și ca nu cumva să iei soții dintre fetele lor pentru fiii tăi și, astfel, fetele lor, prostituându-se înaintea dumnezeilor lor, să-i facă și pe fiii tăi să se prostitueze înaintea acestor dumnezei.
17 Să nu-ți faci dumnezei turnați.
18 Să ții Sărbătoarea Azimelor. Șapte zile să mănânci azime, așa cum ți-am poruncit, la timpul hotărât, în luna abib, pentru că în luna abib ai ieșit din Egipt.
19 Primul rod al fiecărui pântec este al Meu. Fiecare mascul din turmele tale, întâii născuți ai vacilor și ai oilor, sunt ai Mei . 20 Întâiul născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să-i răscumperi pe toți întâii născuți ai fiilor tăi. Nimeni să nu se înfățișeze înaintea Mea cu mâinile goale.
21 Să lucrezi șase zile, iar în a șaptea zi să te odihnești; chiar și în perioada aratului și a secerișului să te odihnești.
22 Să ții Sărbătoarea Săptămânilor, a primelor roade din secerișul grâului, precum și Sărbătoarea Culesului la sfârșitul anului. 23 De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Stăpânului Domn, Dumnezeul lui Israel. 24 Eu voi alunga națiuni dinaintea ta și îți voi extinde granițele. Și nimeni nu-ți va pofti țara când vei veni să te înfățișezi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, de trei ori pe an.
25 Să nu aduci sângele jertfei Mele împreună cu pâine dospită, iar jertfa de la Sărbătoarea Paștelui să nu rămână până dimineața.
26 Primele roade ale pământului să le aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău.
Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale.
27 Apoi Domnul i-a zis lui Moise:
‒ Scrie-ți cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte am încheiat legământ cu tine și cu Israel.
28 Moise a stat acolo cu Domnul timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, timp în care n-a mâncat pâine și n-a băut apă. El a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci.
Strălucirea feței lui Moise
29 Moise a coborât de pe muntele Sinai. A coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mână și nu știa că pielea feței sale strălucea pentru că vorbise cu Dumnezeu. 30 Aaron și toți fiii lui Israel s-au uitat la Moise, și iată că pielea feței lui strălucea. Ei se temeau să se apropie de el. 31 Dar Moise i-a chemat, astfel că Aaron și conducătorii comunității s-au întors la el, iar Moise le-a vorbit. 32 După aceea, toți fiii lui Israel s-au apropiat, iar el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai.
33 Când Moise a terminat de vorbit cu ei, și-a așezat un văl pe față. 34 Ori de câte ori mergea Moise înaintea Domnului, ca să vorbească cu El, își lua vălul de pe față, până când era din nou afară. Când ieșea, le spunea fiilor lui Israel ce i s-a poruncit, 35 iar fiii lui Israel vedeau că pielea feței lui Moise strălucea. Apoi Moise își punea din nou vălul pe față, până când intra să vorbească cu Domnul .