Judecată asupra conducătorilor lui Israel
1 Apoi Duhul m-a ridicat și m-a dus la poarta de est a Casei Domnului, care era înspre răsărit. Și, iată că la intrarea porții erau douăzeci și cinci de bărbați; printre ei i-am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, conducătorii poporului. 2 Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceștia sunt oamenii care plănuiesc nelegiuirea și dau sfaturi rele în cetatea aceasta. 3 Ei zic: «Nu va fi oare în curând vremea potrivită pentru a construi case? Cetatea este cazanul, iar noi suntem carnea!». 4 De aceea profețește-le, profețește, fiul omului!“.
5 Duhul Domnului a venit peste mine și mi-a zis: „Spune: «Așa vorbește Domnul: ‘Voi, cei din Casa lui Israel, ziceți astfel, dar Eu vă cunosc gândurile. 6 V-ați înmulțit crimele în cetatea aceasta și i-ați umplut străzile cu cei înjunghiați!’.
7 De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Morții pe care i-ați întins în mijlocul cetății acesteia sunt carnea, iar cetatea este cazanul. Cât despre voi, vă voi scoate din mijlocul cetății. 8 Vă temeți de sabie, dar sabie voi aduce peste voi, zice Stăpânul Domn. 9 Vă voi scoate din mijlocul cetății, vă voi da pe mâna străinilor și Îmi voi împlini judecățile împotriva voastră. 10 Veți cădea uciși de sabie, vă voi judeca în granița lui Israel și veți ști atunci că Eu sunt Domnul. 11 Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, iar voi nu veți fi carnea în mijlocul lui, ci vă voi judeca în granița lui Israel. 12 Veți ști astfel că Eu sunt Domnul, ale Cărui hotărâri nu le-ați urmat și ale Cărui judecăți nu le-ați împlinit, ci ați făcut după judecățile națiunilor care sunt în jurul vostru’»“.
13 În timp ce profețeam, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit.
Atunci m-am aruncat cu fața la pământ și am strigat cu glas tare, zicând:
‒ Ah, Stăpâne Doamne, vei face Tu să piară de tot chiar și rămășița lui Israel?
Promisiunea restaurării rămășiței
14 Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând:
15 ‒ Fiul omului, frații tăi, frații tăi dintre rudele tale și toată Casa lui Israel din exil , toți aceștia sunt cei despre care locuitorii Ierusalimului zic: „S-au îndepărtat de Domnul! Nouă ne-a fost dată țara aceasta în stăpânire!“.
16 De aceea spune: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Deși i-am dus departe printre națiuni și i-am împrăștiat în țări străine, totuși le-am fost, pentru puțin timp, un Lăcaș Sfânt în țările în care au mers»“.
17 De aceea să le spui: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Vă voi strânge dintre popoare, vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați și vă voi da țara lui Israel».
18 Când vor sosi în ea, vor îndepărta de acolo toate spurcăciunile și toate urâciunile. 19 Le voi da o inimă neîmpărțită și voi pune în ei un duh nou. Voi lua inima de piatră din trupul lor și le voi da o inimă de carne, 20 astfel încât să urmeze hotărârile Mele și, totodată, să păzească și să împlinească poruncile Mele. Vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21 Cât despre aceia a căror inimă umblă după spurcăciunile și urâciunile lor, le voi răsplăti după căile lor, zice Stăpânul Domn“.
22 După aceea, heruvimii și-au ridicat aripile, însoțiți fiind de roțile care erau în apropierea lor; gloria Dumnezeului lui Israel era deasupra lor. 23 Gloria Domnului s-a ridicat din mijlocul cetății și s-a oprit pe muntele din partea de est a cetății. 24 Duhul m-a luat și m-a dus, într-o vedenie profetică, prin Duhul lui Dumnezeu, la exilații din Caldeea.
După ce a încetat vedenia profetică pe care o avusesem, 25 am istorisit exilaților toate cuvintele Domnului, pe care El mi le arătase.