Responsabilitatea morală este individuală
1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: 2 „De ce continuați să folosiți această zicală cu privire la țara lui Israel, spunând:
«Părinții au mâncat struguri necopți,
și copiilor li s-au strepezit dinții»?
3 Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că nu veți mai folosi această zicală în Israel! 4 Iată că toate sufletele sunt ale Mele. Atât sufletul tatălui, cât și sufletul fiului sunt ale Mele. Sufletul care păcătuiește, acela va muri!
5 Omul care este drept,
care face judecată și dreptate,
6 care nu mănâncă la altarele de pe munți,
nu-și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel,
nu se culcă cu soția semenului său
și nu se apropie de femeie în timpul necurăției ei,
7 care nu nedreptățește pe nimeni,
dă înapoi datornicului garanția,
nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând
și îl îmbracă cu o haină pe cel gol,
8 care nu împrumută cu dobândă
și nu ia camătă de la nimeni,
care își ferește mâna de nedreptate
și judecă între om și om potrivit cu adevărul,
9 care urmează hotărârile Mele
și păzește judecățile Mele,
lucrând cu credincioșie,
un astfel de om drept sigur va trăi,
zice Stăpânul Domn.
10 Dacă unui astfel de om i se naște un fiu violent, care varsă sânge sau face oricare din lucrurile acestea, 11 și nu face niciunul dintre lucrurile bune ,
ci mănâncă pe munți,
se culcă cu soția semenului său,
12 îi nedreptățește pe cel sărac și pe cel nevoiaș,
comite jaf, nu dă înapoi garanția,
își ridică ochii spre idoli, comite urâciuni,
13 dă împrumut cu dobândă și ia camătă,
oare va trăi un asemenea om ? Nu, nu va trăi! Pentru că a comis toate aceste urâciuni, sigur va muri, iar sângele lui va fi asupra capului său.
14 Dar să zicem că și lui i se naște un fiu. Acesta vede toate păcatele pe care le comite tatăl său, dar, deși le vede, totuși nu le face.
15 El nu mănâncă pe munți,
nu-și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel,
nu se culcă cu soția semenului său,
16 nu nedreptățește pe nimeni,
nu reține garanția,
nu comite jaf,
ci dă din pâinea lui celui flămând
și îl îmbracă cu o haină pe cel gol.
17 El nu-l asuprește pe cel sărac,
nu ia dobândă de pe împrumuturi,
împlinește poruncile Mele
și trăiește în conformitate cu hotărârile Mele.
Un astfel de om nu va muri din cauza nelegiuirii tatălui său, ci sigur va trăi! 18 Dar tatăl său, care s-a ocupat cu asuprirea, care l-a jefuit pe fratele său și care a făcut ce nu este bine în poporul său, un astfel de om va muri din cauza nelegiuirii sale.
19 Voi însă ziceți: «De ce să nu poarte și fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui său?». Pentru că fiul a făcut judecată și dreptate și pentru că a păzit toate hotărârile Mele și le-a împlinit! De aceea el sigur va trăi! 20 Sufletul care păcătuiește, acela va muri! Fiul nu va purta pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui și nici tatăl nu va purta pedeapsa pentru nelegiuirea fiului. După cum dreptatea celui drept îi va fi de folos doar lui, tot așa răutatea celui rău se va răsfrânge doar asupra lui.
21 Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a comis, păzește toate hotărârile Mele și face judecată și dreptate, el sigur va trăi și nu va muri. 22 Toate fărădelegile pe care le-a comis nu i se vor mai aminti! El va trăi datorită dreptății pe care a înfăptuit-o. 23 Doresc Eu moartea celui rău? zice Stăpânul Domn. Oare nu doresc mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?
24 Tot astfel, dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și comite fapte nelegiuite, asemenea tuturor urâciunilor comise de cel rău, va trăi el oare? Toată dreptatea pe care a înfăptuit-o nu i se va mai aminti. Din cauza necredincioșiei de care s-a făcut vinovat și din cauza păcatelor pe care le-a comis, el va muri.
25 Totuși, voi ziceți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!». Ascultă, Casă a lui Israel! Calea Mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte? 26 Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și comite fapte nelegiuite, va muri din cauza aceasta; el va muri din cauza nelegiuirilor pe care le-a comis. 27 Tot astfel, dacă cel rău se întoarce de la răutatea în care trăiește și face judecată și dreptate, își va păstra în viață sufletul. 28 Dacă își vede starea și se întoarce de la toate fărădelegile pe care le-a comis, sigur va trăi; el nu va muri. 29 Voi însă, cei din Casa lui Israel, spuneți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!». Calea Mea nu este dreaptă, Casă a lui Israel? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte?
30 De aceea, vă voi judeca pe fiecare după căile voastre, Casă a lui Israel, zice Stăpânul Domn. Pocăiți-vă și întoarceți-vă de la toate fărădelegile voastre! Atunci nelegiuirea nu va mai fi pentru voi o piatră de care să vă împiedicați. 31 Aruncați de la voi toate fărădelegile pe care le-ați comis și faceți-vă rost de o inimă nouă și de un duh nou! Pentru ce vrei să mori, Casă a lui Israel? 32 Căci Eu nu-Mi găsesc plăcerea în moartea celui ce moare, zice Stăpânul Domn. Întoarceți-vă deci și veți trăi!