Condamnarea regilor davidici nelegiuiți
1 Așa vorbește Domnul: „Du-te la palatul regelui lui Iuda și vestește acolo cuvintele acestea: 2 «Ascultă Cuvântul Domnului, rege al lui Iuda, care stai pe tronul lui David, tu, slujitorii tăi și poporul care intră pe aceste porți. 3 Așa vorbește Domnul: ‘Faceți dreptate și judecată! Eliberați-l din mâna asupritorului pe cel ce a fost jefuit! Nu nedreptățiți pe străin, pe orfan sau pe văduvă! Nu vărsați sânge nevinovat în locul acesta! 4 Căci, dacă veți împlini poruncile acestea, atunci pe porțile acestui palat vor intra regi care stau pe tronul lui David, urcați în care și călare pe cai, atât ei, cât și slujitorii și poporul lor. 5 Dar dacă nu veți asculta de poruncile acestea, jur pe Mine Însumi, zice Domnul, că acest palat va ajunge o ruină’»“.
6 Căci așa vorbește Domnul cu privire la palatul regelui lui Iuda:
„Deși ești pentru Mine ca Ghiladul,
ca piscul Libanului,
te voi face asemenea unui pustiu,
asemenea unei cetăți fără locuitori!
7 Voi pune deoparte împotriva ta niște distrugători,
fiecare cu armele lui.
Ei îți vor tăia cei mai frumoși cedri
și-i vor arunca în foc.
8 Multe națiuni vor trece pe lângă cetatea aceasta și se vor întreba unul pe altul: «De ce a făcut Domnul astfel acestei mari cetăți?». 9 Și li se va răspunde: «Pentru că a părăsit legământul cu Domnul, Dumnezeul său, s-a închinat altor dumnezei și le-a slujit».
10 Nu-l plângeți pe cel mort și nu-l jeliți,
ci plângeți-l mai degrabă pe cel ce merge în captivitate,
care nu se va mai întoarce
și nu-și va mai vedea țara de origine“.
Profeție împotriva lui Iehoahaz
11 Căci așa vorbește Domnul despre Șalum, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, care a domnit în locul tatălui său, Iosia, și care a plecat din locul acesta: „Nu se va mai întoarce niciodată, 12 ci va muri în locul în care l-au dus în captivitate și nu va mai vedea țara aceasta.
13 Vai de cel care-și construiește palatul cu nedreptate
și camerele de sus cu injustiție,
care-și pune semenul să lucreze degeaba,
fără să-i dea plata.
14 El își zice: «Îmi voi construi un palat mare,
care să aibă camerele de sus spațioase!».
Și, astfel, el îi face ferestre largi,
îl plachează cu cedru
și îl vopsește în purpuriu.
15 Te face să fii rege
faptul că aduni fără încetare cedru?
Oare tatăl tău nu mânca și nu bea și el?
Și totuși el făcea judecată și dreptate,
astfel încât toate îi mergeau bine.
16 El a judecat cauza săracului și a celui nevoiaș
și toate îi mergeau bine.
Oare nu tocmai lucrul acesta înseamnă a Mă cunoaște?“,
zice Domnul.
17 „Dar tu nu ai ochi și inimă
decât pentru câștigul nedrept,
pentru a vărsa sânge nevinovat,
pentru a asupri și a tâlhări“.
Profeție împotriva lui Iehoiachim
18 De aceea, așa vorbește Domnul despre Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:
„Nu-l vor jeli, zicând:
«Vai, fratele meu! Vai, sora mea !».
Nu-l vor jeli, zicând:
«Vai, stăpâne! Vai, Maiestate!»,
19 ci va fi înmormântat ca un măgar:
va fi târât afară și aruncat
dincolo de porțile Ierusalimului.
20 Du-te în Liban și strigă!
Înalță-ți glasul în Bașan,
strigă de pe Abarim,
căci toți iubiții tăi sunt zdrobiți.
21 Ți-am vorbit când îți mergea bine,
dar tu ai zis: «Nu voi asculta!».
Aceasta a fost calea ta încă din tinerețe,
căci nu ai ascultat de glasul Meu!
22 Vântul îi va împrăștia pe toți păstorii tăi,
iar iubiții tăi vor merge în captivitate.
Atunci vei fi făcut de rușine și umilit
din cauza întregii tale răutăți.
23 Tu, care locuiești în Liban,
care îți ai cuibul între cedri,
o , cum vei mai suspina când te vor ajunge durerile,
dureri ca ale unei femei în chinurile nașterii!“
Profeție împotriva lui Iehoiachin
24 „Viu sunt Eu“, zice Domnul, „că chiar dacă tu, Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, ai fi un inel cu sigiliu în mâna Mea cea dreaptă, și de acolo te-aș scoate! 25 Te voi da în mâinile celor ce încearcă să-ți ia viața, în mâinile celor de care ți-e frică, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâinile caldeenilor. 26 Te voi arunca pe tine și pe mama care te-a născut, într-o altă țară, unde nu v-ați născut, și acolo veți muri. 27 Nu veți mai reveni în țara în care doriți să vă întoarceți“.
28 Este acest om, Iehoiachin,
un vas disprețuit și sfărâmat,
pe care nu-l mai dorește nimeni?
De ce sunt aruncați, el și urmașii lui,
într-o țară pe care n-o cunosc?
29 O , țară, țară, țară,
ascultă Cuvântul Domnului!
30 Așa vorbește Domnul:
„Înscrieți-l în sul pe omul acesta
ca pe unul lipsit de copii,
un om care nu va prospera
de-a lungul zilelor lui,
căci niciun bărbat dintre urmașii lui nu va mai reuși
să șadă pe tronul lui David
sau să stăpânească în Iuda.“