Arestarea lui Isus
(Mt. 26:47-56Mc. 14:43-50Lc. 22:47-53)
1 După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat împreună cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Chidron, unde era o grădină. El și ucenicii Lui au intrat în ea. 2 Iuda, cel care L-a trădat, cunoștea și el acel loc, pentru că Isus Se întâlnise adesea cu ucenicii Săi acolo. 3 Prin urmare, Iuda a luat o cohortă și niște gărzi de-ale conducătorilor preoților și de-ale fariseilor, și au venit acolo cu candele, torțe și arme.
4 Isus, știind tot ce urmează să I se întâmple, a ieșit și i-a întrebat:
‒ Pe cine căutați?
5 Ei I-au răspuns:
‒ Pe Isus nazarineanul!
El le-a zis:
‒ Eu sunt!
Iuda, cel care L-a trădat, stătea și el împreună cu ei. 6 Când Isus le-a zis: „Eu sunt!“, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ.
7 El i-a întrebat din nou:
‒ Pe cine căutați?
Ei I-au zis:
‒ Pe Isus nazarineanul!
8 Isus a răspuns:
‒ V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă pe Mine Mă căutați, lăsați-i pe aceștia să se ducă!
9 Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat“. 10 Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. Numele acelui sclav era Malchus. 11 Însă Isus i-a zis lui Petru: „Pune-ți sabia în teacă! Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?“.
Isus este dus la Ana; prima lepădare a lui Petru
(Mt. 26:57, Mt. 69-70Mc. 14:66-68Lc. 22:54-57)
12 Atunci cohorta, comandantul ei și gărzile iudeilor L-au arestat pe Isus, L-au legat 13 și L-au dus mai întâi la Ana. Căci acesta era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. 14 Iar Caiafa era cel care-i sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor.
15 Simon Petru și un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut de marele preot și a intrat cu Isus în curtea marelui preot. 16 Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut de marele preot, a ieșit și a vorbit cu portăreasa, apoi l-a adus pe Petru înăuntru.
17 Atunci slujnica, portăreasa, i-a zis lui Petru:
‒ Nu cumva ești și tu unul dintre ucenicii Acestui Om?
El a zis:
‒ Nu sunt!
18 Sclavii și gărzile făcuseră un foc de cărbuni, pentru că era frig, și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei și se încălzea.
19 Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. 20 Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis. Întotdeauna i-am învățat pe oameni în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n-am spus nimic în ascuns. 21 De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit. Iată că ei știu ce am vorbit“.
22 După ce a spus Isus acestea, un slujitor din gărzile care stăteau acolo I-a dat o palmă lui Isus, zicând:
‒ Așa-i răspunzi marelui preot?
23 Isus i-a răspuns:
‒ Dacă am spus ceva rău, dovedește ce anume este rău. Dar dacă am spus ce este bine, de ce Mă bați?
24 Ana L-a trimis legat la Caiafa, marele preot.
A doua și a treia lepădare a lui Petru
(Mt. 26:71-75Mc. 14:69-72Lc. 22:58-62)
25 Simon Petru stătea acolo și se încălzea.
Ei l-au întrebat:
‒ Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Lui?
Dar el a negat și a zis:
‒ Nu sunt!
26 Unul dintre sclavii marelui preot, rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis:
‒ Nu te-am văzut eu în grădină cu El?
27 Petru a negat din nou. Și imediat a cântat cocoșul.
Isus înaintea lui Pilat
(Mt. 27:11-31Mc. 15:2-20Lc. 23:2-5, Lc. 13-25)
28 Atunci L-au dus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era în zori. Ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se pângărească și să poată mânca jertfa de Paște.
29 Așadar, Pilat a ieșit la ei și le-a zis:
‒ Ce acuzație aduceți împotriva Acestui Om?
30 Ei au răspuns și i-au zis:
‒ Dacă Acesta nu era Unul Care face rău, nu L-am fi dat pe mâna ta!
31 Atunci Pilat le-a zis:
‒ Luați-L voi și judecați-L potrivit cu Legea voastră!
Iudeii i-au răspuns:
‒ Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni.
32 Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cele spuse de Isus, când a arătat prin ce fel de moarte urma să moară.
33 Atunci Pilat a intrat din nou în pretoriu, L-a chemat pe Isus și I-a zis:
‒ Ești Tu Împăratul iudeilor?
34 Isus a răspuns:
‒ De la tine însuți spui lucrul acesta sau ți l-au spus alții despre Mine?
35 Pilat a răspuns:
‒ Sunt eu cumva iudeu? Poporul Tău și conducătorii preoților Te-au dat pe mâna mea! Ce-ai făcut?
36 Isus a răspuns:
‒ Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum, Împărăția Mea nu este de aici.
37 Atunci Pilat I-a zis:
‒ Deci ești Tu Împărat?
Isus a răspuns:
‒ Tu o spui: sunt Împărat! Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.
38 Pilat L-a întrebat:
‒ Ce este adevărul?
Și zicând aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis:
‒ Eu nu găsesc niciun motiv de acuzare în El. 39 Dar este obiceiul vostru să vă eliberez un deținut cu ocazia Paștelui. Vreți deci să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor?
40 Ei au strigat din nou:
‒ Nu pe El, ci pe Barabba!
Barabba era un răsculat.