1 Dar acum ei râd de mine,
ei, mai tineri decât mine,
pe ai căror părinți i-am considerat nedemni
să-i pun alături de câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vlagă?
3 Epuizați de sărăcie și de foame,
cutreierau deșertul,
noaptea, prin locuri părăsite și pustii,
4 smulgeau nalbă dintre arbuști,
mâncau chiar și rădăcini de verigel.
5 Erau alungați din mijlocul oamenilor;
striga lumea după ei ca după niște hoți.
6 Ei locuiau în râpele de lângă pârâuri,
în gropile pământului și între stânci.
7 Urlau printre tufișuri,
se îngrămădeau pe sub mărăcini.
8 Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume,
erau alungați din țară.
9 Dar acum, ei îmi folosesc numele în cântecul lor;
am devenit o parodie pentru ei.
10 Mă disprețuiesc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în față.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit,
ei nu mai au frâu față de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată.
Ei întind curse picioarelor mele
și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Ei îmi distrug cărarea,
îmi măresc necazul.
Nu au nevoie de ajutor.
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleșesc.
Demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
iar bunăstarea mea se risipește ca un nor.
16 Și acum, mi s-a vărsat sufletul din mine;
m-au cuprins zilele suferinței.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod, n-au odihnă.
18 Dumnezeu îmi smulge haina cu mare putere;
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca țărâna și cenușa.
20 Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi.
Stau în picioare, iar Tu doar Te uiți la mine.
21 Ai devenit aspru cu mine;
mă lovești cu puterea mâinii Tale.
22 Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt
și mă arunci în furia furtunii.
23 Știu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toți cei vii.
24 Da, nimeni nu-și întinde mâna spre o ruină,
când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?
26 Când mă așteptam la bine, a venit răul
și când așteptam lumina, a venit întunericul.
27 Adâncul ființei mele fierbe fără încetare;
zilele suferinței vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare și strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu șacalii
și prieten cu struții.
30 Pielea mi se înnegrește și cade,
iar oasele îmi ard de febră.
31 Harfa mea este pentru bocet,
iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng.