Primul discurs al lui Elifaz
1 Atunci Elifaz, temanitul, a răspuns și a zis:
2 „Dacă ar îndrăzni cineva să-ți vorbească, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3 Iată că tu i-ai învățat pe mulți
și ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau
și au întărit genunchii care se îndoiau.
5 Dar acum necazul a venit asupra ta
și ești supărat;
te atinge și ești îngrozit.
6 Nu este oare teama de Dumnezeu încrederea ta,
iar curăția căilor tale speranța ta?
7 Te rog, adu-ți aminte! A pierit vreodată un om nevinovat?
Sau unde au fost nimiciți cei drepți?
8 După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuirea
și seamănă necazul, le culeg roadele .
9 Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește,
iar izbucnirea mâniei Sale îi distruge.
10 Urletul leului, glasul leului fioros
și colții leilor tineri sunt zdrobiți.
11 Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
iar puii leoaicei sunt risipiți.
12 Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns,
urechea mea a auzit o șoaptă.
13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor avute noaptea,
când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,
14 m-au cuprins groaza și tremurul;
groaza a făcut să-mi tremure toate oasele.
15 Un duh a trecut prin fața mea;
atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit, dar nu i-am putut desluși chipul;
înfățișarea cuiva era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea:
17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Poate el să fie curat înaintea Creatorului său?
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
și găsește greșeli chiar și la îngerii Săi,
19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
ale căror temelii sunt în țărână
și care sunt striviți mai ușor decât o molie.
20 De dimineață până seara sunt zdrobiți;
pier și sunt dați uitării pentru totdeauna.
21 Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
Ei mor, însă fără să fi dobândit înțelepciune».