Psalmul 53
Pentru dirijor. De cântat în mahalat. Un maschil al lui David.
1 Nebunul zice în inima lui:
„Nu există Dumnezeu!“.
Toți s-au pervertit, comit nedreptăți groaznice;
nu mai este nimeni care să facă binele.

2 Dumnezeu Își pleacă privirea din Ceruri
peste fiii omului,
ca să vadă dacă există vreunul care să aibă înțelepciune,
vreunul care să-L caute pe Dumnezeu.
3 Toți s-au rătăcit;
au ajuns, cu toții, corupți.
Nu mai este nimeni care să facă binele,
nimeni, niciunul măcar!

4 Chiar nu înțeleg nimic cei ce comit nelegiuiri,
de Îmi devorează poporul așa cum mănâncă pâinea
și nu-L cheamă pe Dumnezeu?
5 Chiar acolo unde sunt se vor îngrozi foarte tare,
fără să fie vreun motiv de groază.
Căci Dumnezeu va împrăștia oasele celor ce-și așază tabăra împotriva ta
și îi vei face de rușine, căci Dumnezeu i-a respins.

6 O, de ar veni din Sion eliberarea lui Israel!
Când Dumnezeu va aduce înapoi captivii poporului Său,
să se înveselească Iacov și să se bucure Israel!