În Tesalonic
1 Au trecut prin Amfipolis și Apolonia și au venit în Tesalonic, unde se afla o sinagogă a iudeilor. 2 Așa cum obișnuia, Pavel a intrat în sinagogă și, de-a lungul a trei zile de Sabat, a discutat cu ei din Scripturi, 3 explicând și dovedind cu privire la Cristos că trebuia să sufere și să învie dintre cei morți și spunând : „Acest Isus, pe Care vi-L vestesc eu, este Cristosul!“. 4 Unii dintre ei, precum și o mare mulțime de greci devotați și nu puține femei de seamă, au fost convinși și li s-au alăturat lui Pavel și Silas. 5 Dar iudeii au devenit invidioși și, luând de prin piețe niște oameni răi, au format o gloată și au instigat cetatea. Au venit la casa lui Iason și i-au căutat pe Pavel și pe Silas ca să-i aducă afară la mulțime. 6 Pentru că nu i-au găsit, l-au târât pe Iason și pe alți câțiva frați înaintea conducătorilor cetății, strigând: „Cei care au răscolit lumea au venit și aici, 7 iar Iason i-a primit ca oaspeți! Toți aceștia lucrează împotriva decretelor lui Cezar, spunând că există un alt Împărat: Isus“. 8 Când mulțimea și magistrații au auzit aceste lucruri, s-au tulburat. 9 Apoi, după ce au primit de la Iason și de la ceilalți o garanție, le-au dat drumul.
În Bereea
10 Imediat ce s-a înnoptat, frații i-au trimis pe Pavel și pe Silas la Bereea. Când au sosit, s-au dus la sinagoga iudeilor. 11 Aceștia aveau un caracter mai ales decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu mare entuziasm și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă lucrurile stăteau astfel. 12 Mulți dintre ei au crezut, inclusiv niște femei influente, de origine greacă, și nu puțini bărbați. 13 Însă, când iudeii din Tesalonic au aflat că Pavel a vestit Cuvântul lui Dumnezeu și în Bereea, au venit acolo ca să agite și să tulbure mulțimile. 14 Atunci frații l-au trimis imediat pe Pavel către mare, iar Silas și Timotei au rămas acolo. 15 Cei ce îl însoțeau pe Pavel l-au condus până la Atena. Apoi, după ce au primit o poruncă potrivit căreia Silas și Timotei trebuiau să vină cât mai repede la Pavel , au plecat înapoi .
În Atena
16 În timp ce Pavel îi aștepta în Atena, i s-a înfuriat duhul în el când a văzut că cetatea era plină de idoli. 17 Prin urmare, a început să poarte discuții în sinagogă cu iudeii și cu cei devotați lui Dumnezeu , iar în piață, în fiecare zi, cu cei ce se aflau pe acolo. 18 Unii dintre filozofii epicurieni și stoici au început să discute cu el.
Unii ziceau:
‒ Ce vrea să spună și palavragiul acesta?
Alții ziceau:
‒ Se pare că este un predicator al unor divinități străine!
Căci el vestea Evanghelia despre Isus și despre înviere.
19 Prin urmare, l-au luat și l-au dus la Areopag, zicând:
‒ Putem ști care este această învățătură nouă pe care o prezinți? 20 Căci tu ne aduci la cunoștință niște lucruri ciudate. Vrem deci să știm ce înseamnă acestea!
21 Toți atenienii și străinii care locuiau acolo nu-și petreceau timpul cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
22 Pavel a stat în mijlocul Areopagului și a zis:
‒ Bărbați atenieni, în toate privințele văd că sunteți foarte religioși. 23 Căci, în timp ce treceam prin cetate și mă uitam la obiectele voastre de închinare, am găsit și un altar pe care era scris:
„Unui Dumnezeu Necunoscut“ .Ei bine, ceea ce voi respectați fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu! 24 Dumnezeul Care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului; El nu locuiește în temple făcute de mâini 25 și nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva, El, Care dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. 26 Dintr-un singur om , El a făcut fiecare neam de oameni, ca ei să locuiască pe toată fața pământului, hotărând anumite vremuri și stabilind granițele locuinței lor, 27 pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu și, poate, să-L și găsească, în timp ce bâjbâie după El, cu toate că nu este departe de niciunul dintre noi. 28 „Căci în El trăim, ne mișcăm și existăm“; sau , așa cum au spus și unii dintre poeții voștri: „Căci și noi suntem din neamul Lui“.
29 Deci, fiindcă suntem din neamul lui Dumnezeu, n-ar trebui să credem că dumnezeirea este asemenea aurului sau a argintului sau a pietrei, așadar o imagine făcută prin abilitatea și gândirea omului. 30 Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de ignoranță și poruncește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, 31 pentru că a hotărât o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dându-le o dovadă tuturor despre aceasta prin faptul că L-a înviat dintre cei morți!
32 Când au auzit ei despre învierea dintre cei morți, unii au început să-și bată joc, dar alții au zis:
‒ Te vom asculta și altă dată cu privire la aceasta!
33 Atunci, Pavel a ieșit din mijlocul lor. 34 Însă unii dintre ei i s-au alăturat și au crezut. Între ei era și Dionisie areopagitul, o femeie pe nume Damaris și alții împreună cu ei.