1 Există un rău pe care l-am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor. 2 Dumnezeu îi dă unui om bogăție, averi și glorie, așa încât nu-i lipsește nimic din ceea ce-și dorește, însă Dumnezeu nu-i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deșertăciune și un rău tulburător!
3 Dacă unui om i s-ar naște o sută de copii și el ar trăi mulți ani, iar zilele anilor lui i s-ar înmulți, dar sufletul lui nu s-ar sătura de fericire și n-ar avea parte nici măcar de înmormântare, eu zic că îi este mai bine unui avorton, decât îi este lui. 4 Căci aceasta vine în zadar și pleacă în întuneric, iar numele îi rămâne acoperit în întuneric. 5 Deși n-a văzut și n-a cunoscut soarele, totuși, este mai multă liniște pentru aceasta, decât pentru celălalt, 6 chiar dacă celălalt ar fi trăit de două ori o mie de ani, dar fără să fi văzut fericirea. Oare nu merg toate într-un singur loc?
7 Toată munca omului este pentru a se hrăni;
totuși, pofta lui rămâne neîmplinită.
8 Căci ce avantaj are înțeleptul față de cel nesăbuit?
Ce avantaj are săracul,
știind cum să se poarte înaintea celor vii?
9 Mai bine ce vezi cu ochii,
decât să umbli după pofte.
Dar și aceasta este deșertăciune
și goană după vânt.

10 Ceea ce există de mult timp și-a primit deja numele
și ceea ce este un om se știe deja;
el nu se poate judeca cu Cel Ce este mai tare decât el.
11 Cu cât sunt mai numeroase cuvintele,
cu atât este mai mare deșertăciunea!
Și ce folos are omul din aceasta?
12 Cine știe ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viață, în zilele vieții lui deșarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?