Rugul în flăcări – delegarea lui Moise
1 Moise păștea turma socrului său, Ietro, preotul din Midian. El și-a dus turma dincolo de deșert și a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. 2 Acolo, Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat și iată că, deși rugul ardea, totuși nu se mistuia. 3 Atunci Moise a zis: „Trebuie să mă apropii ca să văd această priveliște deosebită. Oare de ce nu se mistuie rugul?“.
4 Când Domnul a văzut că s-a apropiat să privească, Dumnezeu l-a chemat din rug și a zis:
‒ Moise, Moise!
El a răspuns:
‒ Iată-mă!
5 Dumnezeu a zis:
‒ Nu te apropia de acest loc! Dă-ți jos sandalele din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt!
6 Apoi El a zis:
‒ Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.
Moise și-a ascuns fața, căci se temea să se uite la Dumnezeu.
7 Domnul a zis:
‒ Am văzut într-adevăr asuprirea poporului Meu care este în Egipt și i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. 8 Am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor și să-l duc din țara aceea într-o țară bună și largă, în care curge lapte și miere, în locul în care se află canaaniții, hitiții, amoriții, periziții, hiviții și iebusiții. 9 Iată că strigătul fiilor lui Israel a ajuns până la Mine. Am văzut cum îi asupresc egiptenii. 10 Acum, vino! Te voi trimite la Faraon ca să-Mi scoți din Egipt poporul, pe fiii lui Israel.
11 Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:
‒ Cine sunt eu, să merg la Faraon și să-i scot pe fiii lui Israel din Egipt?
12 El a zis:
‒ Eu voi fi cu tine. Acesta va fi semnul pentru tine că Eu te-am trimis: când vei scoate poporul din Egipt, Îi veți sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.
13 Dar Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:
‒ Iată, când voi merge la fiii lui Israel și le voi zice: „Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi“, iar ei mă vor întreba: „Care este Numele Lui?“, ce le voi răspunde?
14 Dumnezeu i-a zis lui Moise:
‒ Eu sunt Cel Ce sunt!
Apoi a zis:
‒ Așa să le spui fiilor lui Israel: „Eu sunt“ m-a trimis la voi.
15 Dumnezeu i-a mai zis lui Moise:
‒ Așa să le spui fiilor lui Israel: „Domnul , Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi.
Acesta este Numele Meu pe veci
și acesta este o aducere-aminte a Mea
din generație în generație“.
16 Du-te, adună-i pe bătrânii lui Israel și spune-le: „Domnul, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, mi S-a arătat, zicând: «M-am uitat cu atenție la voi și la ce vi se face în Egipt. 17 Am zis că vă voi scoate de sub asuprirea Egiptului și vă voi duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a hiviților și a iebusiților, într-o țară în care curge lapte și miere»“. 18 Ei vor asculta de glasul tău, așa că tu, împreună cu bătrânii lui Israel, veți merge la regele Egiptului și îi veți zice: „Domnul, Dumnezeul evreilor, S-a întâlnit cu noi. Acum, lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în deșert, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru“. 19 Totuși, Eu știu că regele Egiptului nu vă va lăsa să plecați decât datorită unei mâini puternice. 20 Eu Îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu toate minunile Mele, pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea regele Egiptului vă va lăsa să plecați. 21 Voi face ca poporul acesta să găsească bunăvoință înaintea egiptenilor în așa fel încât, atunci când veți pleca, să nu plecați cu mâinile goale. 22 Fiecare femeie va cere vecinei ei și oricărei femei care locuiește în casa vecinilor, lucruri de argint, lucruri de aur și îmbrăcăminte. Acestea le veți pune pe fiii și pe fiicele voastre și, astfel, îi veți prăda pe egipteni.