Falsa pocăință a lui Israel
1 „Haideți să ne întoarcem la Domnul!
Căci El ne-a sfâșiat,
dar tot El ne va vindeca.
El ne-a lovit,
dar tot El ne va lega rana .
2 Ne va învia după două zile;
a treia zi ne va ridica
și vom trăi înaintea Lui.
3 Să-L cunoaștem,
să căutăm să-L cunoaștem pe Domnul!
Ivirea Lui va fi la fel de sigură ca ivirea zorilor;
El va veni la noi ca o ploaie de iarnă,
ca ploaia târzie care udă pământul“.

4 „Ce să fac cu tine, Efraim?
Ce să fac cu tine, Iuda?
Dragostea voastră este ca norul de dimineață,
ca roua care dispare devreme.
5 De aceea i-am tăiat în bucăți prin profeți,
i-am ucis prin cuvintele gurii Mele,
iar judecata Mea a strălucit ca lumina.
6 Căci milă doresc, nu jertfă,
și cunoștință de Dumnezeu,
mai mult decât arderi-de-tot.
7 Ei au încălcat legământul, ca la Adam;
acolo au fost necredincioși față de Mine.
8 Ghiladul este cetatea celor ce comit nelegiuirea,
plină de urme de sânge.
9 Ca tâlharii stând la pândă după un om,
așa este și ceata preoților.
Ei ucid pe drumul Șechemului;
da, ei au comis mișelii.
10 Am văzut un lucru dezgustător în Casa lui Israel:
acolo Efraim s-a dedat la desfrânare
și Israel s-a întinat.

11 Și pentru tine, Iuda, este pregătit un seceriș
când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu.