Anul de îndurare al Domnului
1 Duhul Stăpânului Domn este peste Mine,
căci Domnul M-a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
El M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită,
să proclam celor captivi libertatea
și celor legați – eliberarea,
2 să proclam anul de îndurare al Domnului
și ziua răzbunării Dumnezeului nostru,
să-i mângâi pe toți cei ce bocesc,
3 să-i întăresc pe cei ce bocesc în Sion –
să le dau coroană în loc de cenușă,
uleiul bucuriei în locul bocetului,
mantaua laudei în locul duhului mâhnit.
Vor fi numiți «Stejari ai dreptății»,
«O plantație a Domnului», ca să-I arate gloria.

4 Ei vor reconstrui vechile ruine,
vor ridica locurile devastate în trecut
și vor restaura cetățile aflate în ruină,
pe acelea care au rămas devastate din generație în generație.
5 Străinii vor rămâne și vă vor paște turmele,
iar fiii străinului vă vor fi plugari și vieri.
6 Voi însă veți fi chemați preoți ai Domnului,
veți fi numiți slujitori ai Dumnezeului nostru;
vă veți înfrupta din bogățiile națiunilor
și vă veți lăuda cu bogățiile lor.

7 În locul rușinii lor, vor primi o porție dublă
și în locul disprețului, se vor bucura de moștenirea lor.
Astfel, ei vor moșteni o parte dublă în țara lor,
și bucuria veșnică va fi a lor.

8 Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea;
Eu urăsc jaful și nedreptatea.
Le voi răsplăti cu credincioșie
și voi încheia un legământ veșnic cu ei.
9 Urmașii lor vor fi cunoscuți printre națiuni,
și odraslele lor printre popoare.
Toți aceia care îi vor vedea, vor recunoaște
că ei sunt un neam binecuvântat de Domnul“.

10 Sunt copleșit de bucurie în Domnul
și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu,
căci El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii
și m-a acoperit cu mantia dreptății,
ca pe un mire care se încununează cu o mitră
și ca pe o mireasă care se împodobește cu bijuteriile ei.
11 Căci așa cum pământul face să răsară vlăstarul
și așa cum grădina face să încolțească ceea ce este semănat,
tot așa Stăpânul Domn va face ca dreptatea și lauda
să răsară înaintea tuturor națiunilor.