Cuvântul a devenit trup
1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. 2 El era la început cu Dumnezeu. 3 Toate au fost făcute prin El și niciun lucru care a fost făcut, n-a fost făcut fără El. 4 În El era viața, și viața era lumina oamenilor. 5 Lumina luminează în întunecime, și întunecimea n-a învăluit-o.
6 Era un om trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. 7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. 8 Nu el era Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9 Aceasta era Lumina cea adevărată, Care îl luminează pe orice om, venind în lume. 10 El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11 A venit la tot ce era al Său, dar ai Săi nu L-au primit. 12 Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să devină copii ai lui Dumnezeu, 13 născuți nu din sânge, nici din voia firii pământești, nici din voia vreunui bărbat, ci din Dumnezeu.
14 Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, iar noi am privit gloria Lui, o glorie ca a Singurului Fiu venit de la Tatăl, plin de har și de adevăr.
15 Ioan a mărturisit despre El și a strigat, zicând: „Acesta este Cel despre Care spuneam: «Cel Ce vine după mine este mai presus de mine, pentru că era înainte de mine!»“. 16 Căci noi toți am primit din plinătatea Lui, adică har după har. 17 Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos. 18 Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Fiu, Cel Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.
Mărturia lui Ioan Botezătorul
(Mt. 3:1-12Mc. 1:2-8Lc. 3:1)
19 Iată mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis la el niște preoți și leviți ca să-l întrebe:
‒ Tu cine ești?
20 El a mărturisit – nu a negat, ci a mărturisit:
‒ Eu nu sunt Cristosul!
21 Ei l-au întrebat:
‒ Atunci cine ești? Ești Ilie?
El a zis:
‒ Nu sunt!
‒ Ești Profetul?
El a răspuns:
‒ Nu!
22 Atunci i-au zis:
Dar cine ești? – ca să le dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuți?
23 El a zis:
‒ Eu sunt „glasul celui ce strigă în deșert:
«Neteziți calea Domnului!»“,
așa cum a spus profetul Isaia.
24 Trimișii erau din partea fariseilor.
25 Ei l-au întrebat și i-au zis:
‒ Atunci, dacă nu ești nici Cristosul, nici Ilie, nici Profetul, de ce botezi?
26 Ioan le-a răspuns, zicând:
‒ Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe Care voi nu-L cunoașteți, 27 Cel Care vine după mine, Căruia eu nu sunt demn să-I dezleg cureaua sandalei.
28 Acestea s-au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
Isus, Mielul lui Dumnezeu
29 În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii! 30 El este Cel despre Care spuneam: «După mine vine un Om Care este mai presus de mine, pentru că era înainte de mine. 31 Nici eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut lui Israel»“.
32 Ioan a mărturisit, zicând: „Am văzut Duhul coborând din Cer asemenea unui porumbel și rămânând peste El. 33 Nici eu nu-L cunoșteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Cel peste Care vei vedea Duhul coborând și rămânând, Acela este Cel Care botează cu Duhul Sfânt!». 34 Iar eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“ .
Primii ucenici
(Mt. 4:18-22Mc. 1:16-20Lc. 5:1-11)
35 În ziua următoare, Ioan stătea iarăși cu doi dintre ucenicii lui 36 și, uitându-se la Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“. 37 Cei doi ucenici ai lui au auzit ce a spus și L-au urmat pe Isus.
38 Isus S-a întors și, văzând că aceștia Îl urmează, i-a întrebat:
‒ Ce căutați?
Ei I-au răspuns:
Rabbi – care tradus, înseamnă „Învățătorule“ – unde stai?
39 El le-a zis:
‒ Veniți și veți vedea!
Ei s-au dus și au văzut unde stătea. Și în ziua aceea au rămas cu El. Era cam pe la ceasul al zecelea. 40 Unul dintre cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și-L urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41 El l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia“ (care este tradus „Cristos“). 42 Și l-a dus la Isus. Uitându-Se la el, Isus a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan. Tu vei fi numit «Chifa»“ – care este tradus „Petru“ .
43 A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea. El l-a găsit pe Filip și i-a zis: „Urmează-Mă!“. 44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru.
45 Filip l-a găsit pe Natanael și i-a zis:
‒ Noi L-am găsit pe Cel despre Care a scris Moise în Lege, precum și profeții, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif!
46 Natanael i-a zis:
‒ Poate ieși ceva bun din Nazaret?
Filip i-a răspuns:
‒ Vino și vezi!
47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el:
‒ Iată într-adevăr un israelit în care nu este viclenie.
48 Natanael L-a întrebat:
‒ De unde mă cunoști?
Isus i-a răspuns și i-a zis:
‒ Te-am văzut când stăteai sub smochin, înainte ca Filip să te cheme.
49 Natanael I-a răspuns:
Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!
50 Isus i-a răspuns și i-a zis:
‒ Crezi pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea!
51 Apoi i-a zis:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.