Psalmul 142
Un maschil al lui David, compus pe vremea când se ascundea în peșteră. O rugăciune.
1 Cu glasul meu strig către Domnul,
cu glasul meu caut bunăvoință la Domnul.
2 Îmi vărs plângerea înaintea Lui;
îmi istorisesc necazul înaintea Lui.
3 Când îmi este sleit duhul în mine,
Tu-mi cunoști cărarea.
Pe calea pe care merg,
ei mi-au ascuns curse.
4 Uită-Te în partea dreaptă și privește cu atenție;
nimeni nu mă mai recunoaște!
Am rămas fără adăpost;
nimănui nu-i pasă de viața mea!
5 Te chem, Doamne,
zicând: „Tu ești adăpostul meu,
partea mea de moștenire pe pământul celor vii!“.
6 Ascultă-mi strigătul,
căci sunt atât de mâhnit!
Scapă-mă de cei ce mă urmăresc,
căci sunt mai tari decât mine!
7 Scoate-mi sufletul din închisoare,
ca să aduc mulțumiri Numelui Tău!
Cei drepți se vor aduna împrejurul meu
când îmi vei face bine.