Psalmul 19
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Cerurile declară gloria lui Dumnezeu,
iar bolta cerească istorisește
despre lucrarea mâinilor Lui.
2 O zi îi comunică alteia acest mesaj
și o noapte îi vestește alteia
această cunoaștere,
3 dar fără vorbe și fără cuvinte,
fără să li se audă glasul.
4 Glasul lor a străbătut întreg pământul,
și cuvintele lor au ajuns
până la marginea lumii.
În ceruri, El a întins un cort soarelui.
5 Acesta este asemenea unui mire
care iese din camera lui de nuntă,
asemenea unui viteaz
care se bucură să alerge pe cale:
6 răsăritul lui este la un capăt al cerului
și roată-i este drumul până la celălalt capăt al lui.
Nimic nu se poate ascunde de căldura lui.

7 Legea Domnului este desăvârșită;
ea înviorează sufletul.
Mărturia Domnului este demnă de încredere;
ea înțelepțește pe cel neștiutor.
8 Reglementările Domnului sunt drepte;
ele îmi bucură inima.
Porunca Domnului este curată;
ea luminează ochii.
9 Teama de Domnul este curată;
ea rămâne pe vecie.
Judecățile Domnului sunt adevărate;
toate sunt drepte.

10 Ele sunt mai de dorit decât aurul,
decât mult aur pur,
sunt mai dulci decât mierea,
decât picurul din faguri.
11 Chiar și slujitorul Tău este instruit prin ele.
Când le păzește, are o mare răsplată.
12 Cine-și cunoaște toate greșelile?
Iartă-mi greșelile de care nu sunt conștient!
13 Păzește-l, de asemenea, pe slujitorul Tău
de păcatele comise în mod conștient,
ca să nu stăpânească peste mine.
Atunci voi fi integru,
nevinovat de o mare fărădelege.

14 Fie plăcute cuvintele gurii mele
și murmurul inimii mele înaintea Ta,
Doamne, Stânca mea, Răscumpărătorul meu!